interviu cu Ioana Dumbravă, psihoterapeut, doctorand, voluntar, specialist în trauma psihologică

Începem mai general puțin …

Te rog să te prezinți așa cum dorești să te perceapă lumea

Mie mi-ar fi de ajuns dacă oamenii m-ar știi ca Ioana, ca o persoană empatică. Nu mi-ar plăcea ca oamenii să mă identifice doar ca fiind psiholog, ci ca persoană. Poți să vorbești deschis cu mine, chiar dacă sunt subiecte tabu, pe care nu le poți vorbi cu oricine, apreciez vulnerabilitatea. 

Fiind în studiul valorilor, simt nevoia să te intreb ce valori îți împlinești în activitatea ta profesională

M-am gândit mult la un răspuns și nu am ajuns la un consens, acum, după o perioadă ajung să fie mai multe valori. Ceea ce știu că mi-am dorit de mai demult a fost că vreau să fiu de ajutor oamenilor, fie că o fac din rolul de om, prieten, fie din rolul de psiholog. Aș porni de aici, de la a-i ajuta pe ceilalți și de la un punct încolo, îmi oferă sens în viață, este vorba despre ce îmi oferă mie psihologie, nu de practică. Avem nevoie de un sens, deci m-aș uita la domeniul meu, ca psihologie în general, ca fiind firul roșu în jurul căruia îmi organizez activitatea. Când le recomand oameniilor anumite lucruri, încerc să le aplic și pe mine, să cred, în ele, nu doar să le spun lor că ar merita încercat. Sunt oameni care au ratat startul, dar s-au redresat, și-au făcut o carieră, au schimbat cariera și reușesc să ofere suport celorlalți, să fie empatici cu ceilalți. 

Descrie pe scurt experiența dintr-un proiect de care ești mândră

Dacă ar fi să mă gândesc la un proiect, aș alege proiectul în care activez ca voluntar, ca psiholog și psihoterapeut pentru femeile care au fost abuzate și cumva sunt învingătoarele acestor experiențe. Cumva acesta este proiectul de care sunt atașată, acolo văd multă vulnerabilitate și multe atrocități care s-au putut întâmpla. Recunosc, chiar dacă fac terapie și în practica privată, este o situație în care am simțit altfel reușita. De exemplu, am un caz în care o supraviețuitoare nu mai are flashback-uri și a găsit un job. Sunt atâția oameni care ar putea scrie cărți despre experiențele lor, fiind de neimaginat, 

Ce ai învățat dintr-o activitate dificilă pe care ai avut neplăcerea să o faci și care poate să fie rezumat într-o frază?

Eram într-un moment din formarea mea, la o formare de grup, și am început toți să plângem, nu pentru că eram triști, ci pentru că simțeam toți vulnerabilitatea. În practica privată, în momente de vulnerabilitate, nu este sensibilizată doar persoana din față, ci și eu. În momente dificile, suntem ambii vulnerabili. Și nu e o problemă, realizează că sunt autentică. Își dau seama nu vorbesc doar din cărți, ci sunt acolo. Asta aș dori să țin minte, că e atât de firesc să fii uneori vulnerabil și chiar să împărtășesc acest aspect cu cel din fața mea. 

Și trecem la mai specific …

Care este starea de fapt a cercetării/practicii în domeniul tău de studiu, al traumelor?

Înteresul meu de câtiva ani este în domeniul traumei și a dezvoltării post-traumatice, ulterior mi-am orientat atenția spre cei care nu reușesc să se vindere. Dacă ne uităm la date, intervențiile online sunt la fel de eficiente ca cele față în față, acest fapt extinde adresabilitatea și accesibilitatea serviciilor.

Câteva probleme în acest domeniu sunt subdiagnosticarea și faptul că persoanele vin mai târziu la psihiatru pentru a fi diagnosticate. Iar în cazul diagnosticului de stress post traumatic, comorbiditățile sunt regula, mai degrabă decât excepția. Probabilitatea de a fi expuși la un eveniment truamatic pe parcursul vieții este între 50 și 70 la sută, chiar dacă șansele de a fi diagnosticat sunt mult mai mici. 

Din datele de până acum știm că în primii doi ani de la experiențierea unui eveniment truamatic putem să trecem peste, adică să fim rezilienți și să facem recuperarea revenind la nivelul nostru inițial de funcționare fără intervenții din exterior. Și din cauza acesta avem de ținut cont în traumele colective, să nu intervenim prea repede, pentru că s-ar putea să obstrucționăm sau să facem dificil procesul de recuperare naturală. 

Ce soluții ai găsit pentru problema aceasta

Noi încercăm să aducem în țară intrumentele care nu sunt testate și validare la noi, nici de intervenție, nici de evaluare. Se asemenea dorim să oferim o soluție care să fie accesibilă, să ofere confidențialitate. Pacienții să acceseze anonim, din confortul casei lor, fără a simții stigma din partea familiei sau a altora. Mai specific, în perioada acesta ne uităm la traumele cauzate de covid, fie că sunt persoane care au trecut prin boală, fie la aparținător. 

La ce lucrezi acum important pentru tine?

Persoanele care au trecut prin diagnostic și spitalizare covid, pot să se înscrie aici https://forms.gle/2uqTZwHEdJX3YdHx8. În cazul în care nu are diagnostic, dar are simptome de anxietate sau depresie, vom oferi un raport și recomandări. 

Lucrez și la un site cu articole și video-uri, încerc să distribui și prin alte modalități, informații din ce studiez (https://aequilibrium.ro/). Pe acest site, la fel ca pe youtube li facebook, postez informații despre trauma care pot să fie utile în a înțelege reacțiile emoționale și chiar ce presupune sindromul de ptsd.  

Dacă ai avea altă profesie, care ar fi aceasta? 

Since, nici una. Nu vreau să sune a vorbe goale sau că mă laud. Dar văd cunoscuți care au talent la handmade, la scris, la design și mă gândesc la asta, că singurul talant pe care eu l-am trimis a fost să vorbesc cu oamenii și nu cred că aș putea face altceva. Oamenii pot vorbi cu mine, pot comunica deschis. Dacă pot să îi ajut pe oameni prin a vorbi, asta pot să fac. M-aș descurca, dar aici excelez, la comunicare, la a vorbi cu oamenii. 

Dacă printre cititori sunt supraviețuitori ai unor traume care nu au curaj să ceară ajutor, ce le-ai transmite?  

Există opțiuni online prin care se poate asigura confidențialitate și siguranță. De exemplu, poți și să nu îți pornești camera. Evaluarea are 45 de minute către o oră și e doar telefonică. Încercăm să reducem stigma, deoarece nu căutăm date de identificare, doar să îi ajutăm. 

Și pentru cei din jurul supraviețuitorilor, să știe că indiferent de cât de mic sau mare e evenimentul, dacă pentru acea persoană este traumatizant, contează să ascultăm și să empatizăm. De cele mai multe ori au nevoie să fie ascultați, nu să le oferim soluții sau să le spunem să nu mai fie triști, că trece.