Regula 50/30/20, folosită de majoritatea celor care doresc să scape de rate și/sau să ajungă la o oarecare independență financiară, poate să fie explicată astfel: 50% din venituri se cheltuie pentru nevoile de bază (adăpost, hrană, medicale, alte nevoie recurent), 30% se cheltuie pentru dorințe și mofturi, iar 20% se pun deoparte pentru a avea pe mai încolo.
Conturi de economii, deși nu oferă dobândă, ajută în primii pași spre obiceiurile de economisire. Adică, ne oferă un loc în care să transferăm sume de bani periodic pentru a le păstra acolo și a le aduna cu scopul ajungerii la o sumă mai mare, fie ca un fond de rezervă, fie ca o sumă de care avem nevoie pentru o achiziție mai consistentă (un gadget, o mașină, mobilier, o excursie, etc).
Depozitele la bănci ne ajută să ne păstrăm banii, fiind recompensați pentru abținerea de a cheltui prin dobândă, care deși nu este mare, ne arată că putem să menținem un comportament nu tocmai plăcut cu consecințe plăcute, dacă ne abținem să cheltuim timp de trei luni o sumă de bani vom avea după acele trei luni o sumă mai mare, pe care o putem cheltui atunci.
autor: Doris Pop
