aceasta este și situația Cristinei Negrea, psihoterapeut și pasionată de macrame
Începem mai general puțin …
Te rog să te prezinți pe scurt
În primul rând, vreau să îți mulțumesc pentru invitația de a împărtăși aspecte din parcursul meu profesional.
Numele meu este Cristina Negrea și în prezent profesez ca psihoterapeut și psiholog clinician, având propriul meu cabinet. În trecut am lucrat la o clinică de psihologie în București, iar apoi la spitalul Sf. Constantin din Brașov.
Ce pot să spun cu adevărat despre mine este faptul că acum am viața pe care mi-am dorit-o. Nu este perfectă, însă un lucru e cert, mă înconjor de oameni minunați cu care am relații de calitate. Mă bucur de natură atât cât îmi permite timpul și realizez macrame modern. Am trecut prin experiențe poate prea grele de-a lungul timpului, ceea ce mă face să apreciez altfel prezentul.
Ce valori îți împlinesc proiectele profesionale?
Un profesor tare drag mie, ne-a povestit la un curs despre un aspect psihologic observat la oamenii care au fost inchiși pe nedrept în timpul perioadei comuniste. Mai exact, cei care aveau valori solide, au rezistat acelor torturi și au avut o motivație crescută să lupte pentru viața lor. Acel curs mi-a dat de gândit, iar când am ajuns acasă am făcut un exercițiu de identificare a propriilor valori. Această activitate o sugerez și cititorilor: notați-vă opt valori în care credeți, apoi renunțați la două, apoi la următoarele două, până ajungeți la ultima. Observați care au fost acele valori la care ați renunțat mai ușor și care sunt cele față de care nu puteți face compromisuri sub nicio formă.
Apreciez oamenii care nu-și încalcă valorile și cred în ele cu adevărat. În ceea ce mă privește pe mine, am câteva valori foarte clare: sănătatea și familia. Acestea se aplică în absolut orice fac.
Cum păstrezi disciplina în activitatea ta profesională?
Pentru mine disciplina înseamnă perseverență. Sunt constantă față de clienții mei, îi respect și am grijă ca viața personală să nu interfereze cu cea profesională. Asta înseamnă că sunt atentă la stările mele și încerc să înțeleg mereu ce scheme sunt activate în diverse etape ale vieții.
Descrie pe scurt experiența dintr-un proiect de care ești mândră.
În liceu, eram tare vorbăreață și înconjurată de prieteni, însă nu-mi plăcea să vorbesc în fața unui public sau să prezint proiecte. Aspect care m-a dezavantajat până să încep să lucrez mai mult la mine. Însă, anul trecut am avut un proiect de care am fost mândră deoarece mi-am depășit credințele limitative cu privire la vorbitul în fața unui public. Mai exact, a fost vorba despre un workshop la o firmă la care am fost facilitator pe parcursul a 16 ore. Sentimentul de mulțumire sufletească a venit tocmai din faptul că am lucrat la acest aspect și s-a materializat într-un proiect frumos.
Ce ai învățat dintr-o activitate dificilă pe care ai avut neplăcerea să o faci și care poate să fie rezumat într-o frază?
Am fost o perioadă psiholog la spital și era nevoie să merg la secția de terapie intensivă pentru a discuta cu diverși pacienți înainte și după operații foarte grele. Cu siguranță, rămân la o vorba bine cunoscută: nimic nu e mai important decât sănătatea fizică și emoțională.
Și trecem la mai specific …
La ce lucrezi acum important pentru tine (un proiect pe care ai vrea să îl descri pentru cititori)
Am două proiecte foarte mari în plan, dar într-un viitor mai îndepărtat. Mai exact, mi-aș dori să scriu o carte și să extind cabinetul prin deschiderea unei clinici de psihologie. Momentan lucrez la acest proiecte prin tot ce fac zilnic. Sunt pași mici, dar se îndreaptă spre acele obiective mărețe.
Ce consideri că ai învățat și nu te așteptai să ai nevoie să înveți la muncă?
Să merit. Deseori empatizez cu clienții care nu stau bine financiar. Apoi îmi reamintesc de parcursul meu, de faptul că sunt ani de studiu în spate, de timpul pe care l-am investit și eu în acest domeniu și de toate compromisurile care au fost necesare atât din punct de vedere financiar cât și emoțional. Nu mi-a fost ușor să înțeleg că e în regulă ca o terapie să aibă un anumit preț, iar dacă mă întrebai asta înainte să profesez, nu m-aș fi gândit vreodată că mă va afecta asta într-un fel sau altul.
Te documentezi frecvent despre noile descoperiri în domeniul tău? Ce îți menține curiozitatea antrenată?
Încerc să fiu mereu la curent cu noutățile din domeniul psihologiei. Particip la cursuri și continui să fac diverse formări alternative. Să fiu sinceră, curiozitatea mea este antrenată în absolut orice înseamnă dezvoltare personală. Dacă aș avea timp, aș merge la toate cursurile, însă bineînțeles aleg ce mi se potrivește și ce e necesar.
Dacă ai avea altă profesie, care ar fi aceasta?
Psihologia rămâne cu siguranță alegerea cea mai potrivită pentru mine, însă o altă profesie ar fi bazată pe macrame-ul modern și pe caligrafie. Pe pagina Bloom with Macrame (https://www.facebook.com/bloommacrame/) am câteva exemple despre această pasiune. Mie mi-ar plăcea să încerc diverse profesii, dar cred că n-aș reunța la psihologie niciodată.
Spune-ne un element sau o propoziție care ți-a rămas în amintire din anii facultății sau a școlii, care te-a ajutat mai târziu?
Neuroplasticitatea creierului. Mereu le spun clienților că avem capacitatea să integrăm trauma și să schimbăm felul în care reacționăm la diverși stimuli deoarece creierul ne ajută și se adaptează.
Așa că, aveți încredere în resursele voastre!
