Oricât de rebeli ne-am considera, putem să listăm pe rând, rapid și ușor, un număr de comportamente pe care el facem pentru că ne dorim incluziunea socială, similaritatea și aliații (prieteni, colaboratori). Suntem conștienți de acest proces? În majoritate timpului nu.

Dacă atunci când mergem în vizită ne uităm cum se poartă gazdele și ceilalți invitați, la școală ascultăm și luăm notițe, la sală ne uităm ce fac și ceilalți, la un nou loc de muncă învățăm despre cultura lor organizațională, ne purtăm social acceptabil la evenimente sociale și urmăm tipare de ținută (bărbierit, machiaj, stil vestimentar), în parte, pentru a plăcea, a ne face acceptați și doriți în jurul celorlalți.

Deci a fi conformist nu este total greșit, a fi rebel nu este complet de dorit. Mai ales că citeam recent despre cum capitalismul a reușit să găsească o rețetă de a comercializa nișele, extremele, minoritățile culturale. Este fascinant cum atunci când a pornit cultura ecologismului a apărut o estetică a acestui fenomen, care poate să fie cumpărată. La fel, pentru sub-culturile care nu se conformează stilurile general plăcute de majoritate există niște standarde la care cei care aleg acea sub-cultură se conformează.

Desigur, conformismul din situații de dictatură sau din exemplele istorice care au avut consecințe devastatoare nu se încurajează! Aici vorbim despre programarea genetică a creierului de a imita ce pare să aducă recompense și a se conforma modelelor din aceleași motive.

autor: Doris Pop