Risc și stabilitate

Rutinele, pe cât de plictisitoare, pe atât de confortabile, oferă siguranța viitorului. Deși, conform logicii, viitorul este probabil, nu sigur, putem prin rutinele pe care le stabilim să ne oferim o stabilitate și un grad de predictibilitate. Sensul acestei predicții este că în afara unor excepții, știm cum se vor desfășura acțiunile dintr-o perioadă de timp.

Căutarea riscului, pe de altă parte, presupune căutarea de impredictibilitate și o anumită încredere că vom reuși să obținem consecința dorită deși riscăm să nu ajungem la ea sau chiar să obținem ceva invers. Nevoia de a risca pentru a putea obține ceva mult dorit, este considerată de unii ca fiind un sens în viață.

Împreună, combinate în proporțiile potrivite pentru fiecare în parte, putem să le folosim pentru a crea o viață, pe cât de confortabilă și provocatoare ne dorim să o avem.

Pentru tine, care este proporția potrivită de rist și rutină? Trăiești proporțiile cum ți-ai dori?

autor: Doris Pop

Leave a comment