• Despre tine ca om și psiholog

Prezintă-te cum te consideri ca fiind în postura de om și de psiholog

Bună și bine te-am găsit  Numele meu este Mihăiță Andreea. Sunt psihoterapeut cognitiv – comportamental. Dar înainte de asta, sunt fiică, soră, iubită și prietenă. Sunt un om cald, sensibil cu o doză, poate ceva mai mare, de empatie și dorință de a-i ajuta și sprijini pe ceilalți. Îmi place să aflu povești, să ofer îmbrățișări, vorbe blânde și un umăr atunci când este nevoie.

1993 este anul în care mi-am început călătoria. Am fost un copil – pe alocuri, cred că încă sunt – liniștit, la locul lui și căruia îi plăcea să se joace. Dintr-o curiozitate neînțeleasă, pe atunci, îmi doream întotdeauna să aflu povești. Reale. Ale oamenilor de lângă mine. Ale adulților, în special. Dar și ale copiilor cu care îmi petreceam majoritatea timpului liber. Îmi doream să aflu totul, dacă se putea. Nu știam cum să le rezolv problemele. Și nu aveam cum, copil fiind. Dar știam că voiam ca ceilalți, deopotrivă adulți și copii, să-și dea seama că eram lângă ei. Cu ceea ce puteam, pe atunci. Îmbrățișări, în mare parte. Aveam o nevoie foarte mare să le arăt suport, susținere și empatie – chiar dacă acum 20 de ani nu știam că se numește așa.

Crescând, mi-am dat seama că printre cele mai importante valori pentru mine erau – sunt și acum – familia, iubirea și prietenia. Prima a fost, și continuă să fie, îndeplinită 100% în fiecare zi. Cea de-a doua la fel. Însă ultima, prietenia, era ceva pentru care trebuia să lupt, activ, să o îndeplinesc și urmez zi de zi. Zis și făcut.

Am reușit să am în jurul meu prieteni adevărați și oameni pe care mă pot baza 24/7. Și asta pentru că am rămas același om empatic, susținător, căruia îi place să afle povești și să ajute. De data aceasta oferind mai mult decât îmbrățișări. Pentru că, atunci când a fost nevoie, mi-am prioritizat valorile ca să știu că am făcut un bine și un om zâmbește autentic. Dar mai ales pentru că am făcut greșeli. Am făcut greșeli mai mari sau mai mici și astfel am arătat o față autentică, imperfectă care reacționează uman în diferite circumstanțe.

Aceleași trăsături mă definesc și ca psihoterapeut. De-a lungul călătoriei mele, am descoperit că fiecare dintre noi avem calități dar și defecte. Însă important este să ne acceptăm așa cum suntem, să ne apreciem, să ne iubim și să nu fim distructiv de critici cu noi înșine. Am înțeles, de asemenea, că emoțiile negative sunt normale. Însă este nesănătos să le lăsăm să depășească anumite limite. Știu că diferența dintre o stare de bine, de fericire sau acceptare, și una de tristețe e țesută de mozaicul gândurilor pe care le avem zi de zi. Am înțeles că fiecare dintre noi merită să trăiască viața pe care și-o dorește. Și acestea sunt aspectele pe care îmi doresc să le transmit și clienților mei.

Ai hobby-uri despre care ai vrea să ne povestești

Da. Iubesc să dansez. Sunt aproape 6 ani de când fac acest lucru. Am descoperit dansul la îndemnul unei prietene. Și m-am îndrăgostit iremediabil. Ce-mi place cel mai mult este că la cursurile de dans simt cum toată energia negativă, oboseala, stresul și altele acumulate, uneori, peste zi, se risipesc. Se evaporă. Acolo sunt un alt eu care trăiește momentul cu intensitate maximă, cu bucurie și extraz, câteodată, și care abia așteaptă să trăiască emoțiile de piele de găină avute în timpul show-urilor. Pentru că da, am avut oportunitatea să dansez pe mari scene, național și internațional. Iar dacă ar fi să spun că sufăr de o dependență, aceasta este reprezentată de emoțiile de dinainte, din timpul și de după un spectacol. De aplauzele oamenilor cărora le transmitem emoții pozitive cu fiecare pas și combinație de elemente din coregrafie. Și de repetițiile până la epuizare, uneori, pe care le am cu formația. Dacă există magie, atunci tot ceea ce se întâmplă aici este definiția ei.

Ce ai reușit să îmbunătățești la tine după studiile de psihologie

Ceva esențial: am reușit să văd dincolo de cortina aparenței. Și prin asta vreau să spun că am reușit să găsesc o explicație pentru fiecare comportanet sau vorbă a cuiva, fără să mă gândesc prima dată la a judeca persoana respectivă. Cred că noi, ca adolescenți, ne lăsăm atrași ușor de mrejele ideii de a judeca o carte după copertă. Spunem ușor că un om e nașpa. Ei bine, studiile în domeniul psihologiei m-au învățat că realitatea este în spatele a tot ceea ce se vede în exterior – dincolo de măștile sociale. Dincolo de zâmbetul fals care ascunde poate o nefericire, o tristețe. Dincolo de o vorbă jignitoare care poate fi aruncată pentru că persoana nu știe cum să-și regleze emoțiile în alt fel. Dacă avem deschiderea de a vedea după cortină, am fi mult mai înțelegători și empatici.

• Despre cabinet și birocrație

Ce specializări ai și cum ai ajuns să practici psihologia (ce te-a inspirat)

Specializarea mea este CBT – terapie cognitiv – comportamentală. Dar lucrez cu mult mai mult decât atât. În cabinetul meu au loc procese de terapie integrative. Adică aduc elemente din ACT (terapia acceptării și angajamentului) și Schema Therapy (terapia schemelor). Mi se pare că un proces terapeutic integrativ este cel care aduce cele mai bune rezultate.

Cum am ajuns să practic…Ceea ce m-a inspirat a fost, de crezut sau nu, un proiect realizat în clasa a 8 a. Țin minte că am avut o materie care se numea „Tehnologie”. Nimic de-a face cu definiția pe care cu toții o cunoaștem astăzi. Iar în cadrul acestei materii, am avut de făcut un proiect despre meserii. Mama colegei cu care am făcut acest proiect a terminat, și ea, psihologia. Citind câteva informații din cărțile ei – pentru proiectul nostru – mi-am spus că asta vreau să fac și eu. Pe atunci credeam că psihologia înseamnă Freud : ) ). Stai întins pe canapea și povestești. Și chiar și așa, mi-a plăcut ideea. Ani mai târziu, am realizat că lucrurile s-au schimbat și există o diferență colosală între ceea ce credeam și ceea ce este, cu adevărat. În schimb, singura constantă a fost aceea că mi-a plăcut, în continuare, ideea.   

Cum a fost experiența de deschidere a cabinetului

Grea. De lungă durată. Nu știu exact ce probleme au apărut în interiorul Colegiului, însă a durat mai bine de 3 luni să-mi primesc actele pentru deschiderea cabinetului. După 3 luni de așteptare și mail-uri trimise în zadar, am fost sunată să mi se comunice că s-a făcut o greșeală în actele mele. A mai durat o săptămână până să le primesc.

Ce te motivează să continui

Oamenii. Poveștile de viață, sentimentul de împlinire la finalizarea unui caz când văd că diferența dintre persoana care a venit și cea care termină terapia este foarte mare, încrederea oamenilor, implicarea lor în terapie, dorința de a îmbunătății aspecte la ei și la viața lor, lacrimile – pentru că ele transmit faptul că am ajuns acolo deep down, unde trebuie, și știu că schimbarea se va produce. Toate astea și multe altele mă motivează să continuu.

Ce consideri că ar putea fi simplificat în practica Colegiului psihologilor

Multe lucruri cred că ar putea să fie schimbate. Dar cel mai important este că tot procesul birocratic ar putea să fie mult simplificat. În momentul de față trebuie să depui un dosar pentru fiecare schimbare pe care vrei să o faci. Nu ar fi mai simplu să trimiți doar niște cereri? Dosarele nu prea diferă de la o schimbare la alta. În plus, personal consider că unele documente sunt inutile. Nu am reușit nici până acum să înțeleg de ce este nevoie de ele.

• Despre practica privată și din clinici

Cum au fost primii clienți și cum ai ajuns la ei…

Primii clienți… Am înființat un grup cu niște colegi de facultate, se numește Psi8imal. Lucrăm împreună în cabinet și, la un moment dat, am decis să construim un site pentru a ne face publice și cunoscute serviciile. Așa am ajuns la primii clienți. Experiența a fost emoționantă. Prima data față în față cu un om pe care nu-l cunoști…încercând să îl cunoști într-atât încât să-l poți ajuta. A fost o provocare cu multă emoție împletită cu o ușoară teamă de a nu face o greșeală care mai mult să-l încurce pe om. Dar am înțeles că sunt firești astfel de emoții la orice început de drum.

Ai să ne povestești experiențe marcante, emoționante de la cabinet (păstrând confidențialitatea clienților!)?

Da. Am destul de multe, dar mă voi raporta la unul. Ciar la primul moment cu impact emoțional pozitiv puternic. A fost cineva care a venit cu simptomatologie depresivă. La un moment dat, după ce lucrurile s-au mai rezolvat puțin, am considerat util să abordăm subiectul recunoștinței. Am explicat care-i treaba cu recunoștința asta : )), de ce ajută, la ce e bună. I-am sugerat să facă acel exercițiu, deja foarte cunoscut, pe recunoștință. Acela de a scrie, în fiecare zi, 3-5 lucruri pentru care a simțit recunoștință în ziua respectivă. După un timp în care a făcut acest exercițiu zilnic, a venit la ședință și mi-a spus „Andreea, nici nu mai trebuie să notez lucruri. Acum pur și simplu observ în momentul prezent când se întâmplă ceva pentru care să simt recunoștință. Nu mai trebuie să stau să mă gândesc. Pur și simplu observ pe loc.” Pentru mine a fost un moment de mare, mare bucurie pentru că a reușit să ajungă la această performanță. Și este un lucru pe care mi-l amintesc cu foarte mare drag.

Dar amuzante?

Nu-mi amintesc să se fi întâmplat ceva amuzant, și de reținut, până acum. Sigur, mai sunt glumițe și mai râdem, uneori, în terapie, când situația și contextul sau subiectul abordat o permit, însă nu a fost vreun moment specific pe care să mi-l amintesc ca fiind amuzant.

Ce abordari preferi ca teorie și metode de intervenție  

Dacă este să vorbesc despre preferințe, cu siguranță mă gândesc la tehnici și exerciții din ACT – Terapia Acceptării și Angajamentului și Schema Therapy – cu toată imageria și incursiunea în trecut. Pun mult accept pe acestea două. Însă abordarea mea depinde de clientul din fața mea. Am persoane cu care lucrez mult pe CBT – empiric și logic. Am persoane pentru care funcționează foarte, foarte bine Schema Therapy. Cred că acesta este un aspect important în cadrul unui proces terapeutic. Să te adaptezi după clientul din fața ta. Niciodată un lucru nu va funcționa pentru toată lumea la fel.

• Despre înțelepciunea psihologiei

Ce motto ai păstrat în practică, dacă ai unul, dacă nu, este în regulă

Motto-ul meu în viață, ca om, este că totul se întâmplă cu un motiv. Atâta doar că trebuie să ai deschiderea să găsești, sau să lași să vină, să observi, acele motive. Altfel, există riscul să rămâi blocat în întrebări de genul „de ce mie?” Și „de ce mie?” are întotdeauna un răspuns dacă ești dispus să-l vezi. Nu știu dacă ține neapărat de motto, dar aceleași lucruri, deschidere și flexibilitate, îmi doresc să le aduc la cunoștință și clienților mei. Să îi învăț cum să fie așa și, mai ales, de ce să fie așa.

Ce ai transmite cititorilor ca povață de viață, ca o recomandare sau concluzie care te-a făcut să fii puțin mai înțelept   

Le-aș transmite exact ceea ce am spus puțin mai sus: dacă trec prin anumite situații, poate mai puțin plăcute, și ajung să se întrebe „de ce mie?” să aibă răbdarea, deschiderea și curiozitatea să afle răspunsul. Să fie atenți la ceea ce se întâmplă în jur, să observe ce pot învăța din experiența neplăcută, ce pot lua pozitiv, la ce anume le poate fi de folos acea experiență. Fiind deschiși la aceste lucruri, răspunsul nu va întârzia să apară. Și atunci vor înțelege mai bine de ce a avut loc acea întâmplare. Și, mai mult decât atât, aș vrea să le transmit faptul că a avea curiozitatea și curajul de a privi dincolo de un comportament sau niște vorbe le poate deschide ușa spre a deveni mai empatici cu cei din jur, mai înțelegători și le poate închide, definitiv, ușa spre judecată. Oamenii nu sunt răi de la natură. Unii oameni trăiesc lucruri rele, situații urâte, vin din medii defavorizate – și aici nu mă refer neapărat la partea financiară – și prin prisma acestor factori, unii dintre ei dezvoltă comportamente inadecvate. Poate nu înțeleg, poate nu le-a explicat nimeni anumite lucruri, dar cu siguranță a-i judeca din prima nu este cea mai bună opțiune. A nu se înțelege că orice comportament trebuie acceptat. Sub nicio formă. Dar a înțelege de unde vine un comportament nepotrivit, nu este egal cu a-l accepta. Este vorba doar despre a-l înțelege, a-i găsi o explicație, chiar dacă în urma unor astfel de comportamente este perfect normal să fie niște consecințe. Aveți grijă de voi și fiți blânzi unii cu alții.