1. Despre tine ca om și psiholog

Prezintă-te cum te consideri ca fiind în postura de om și de psiholog

Numele meu este Denisa-Maria Petriș (she/her), sunt psihoterapeut cognitiv-comportamental sub supervizare și doctorand în psihologie.

Și ca practician și ca om cred că suntem cu toții valoroși și merităm necondiționat acceptarea, dragostea și respectul celorlalți, că e bine să ne educăm și să ne lăsăm educați de ceilalți și că e în regulă să avem nevoie de ajutor din când în când.

Mai cred că, at the end of the day e superb că, singuri în barca experiențelor și dificultăților noastre, putem vedea luminile bărcilor celorlalți și să știm că we’re not the only ones struggling.

Ai hobby-uri despre care ai vrea să ne povestești

Aș zice că principalele mele hobby-uri sunt sportul și călătoritul, probabil pentru că mi se pare că îmbină foarte bine nevoia mea de structură și rutină cu valorile mele legate de explorare și cunoaștere. Dar pe lângă astea, mă entuziasmez foarte tare atunci când vorbesc despre politică, drepturile omului și activism, fashion și Formula 1. 🙂

Ce ai reușit să îmbunătățești la tine după studiile de psihologie

Cred că cea mai mare reușită a mea din punctul ăsta de vedere e că am devenit mai înțelegătoare și mai caldă cu mine însămi, că nu mă mai critic atât de aspru și atât de des, iar din poziția asta auto-compasională îmi permit să explorez mai mult, să aflu lucruri despre cine sunt și ce-mi place, să stau cu TOATE  emoțiile mele fără să mă tot întreb dacă-s normale sau justificate, și să-mi permit să mă simt mulțumită, fericită, mândră de cine sunt mai des și mai puțin condiționat de standarde nerealiste.

O altă chestie de care sunt mândră e că mi-am conturat atitudini și percepții mult mai sănătoase despre relații, mai ales relații romantice, și stăpânesc mai bine partea asta de comunicare non-defensivă, vulnerabilă și centrată pe emoțiile și nevoile mele.

Comunic mult mai eficient cu partenerul meu și, overall, reușim să avem o relație plină de sens și semnificație pentru amândoi, în care ne sunt îndeplinite nevoile, ne sunt acceptate emoțiile și suntem iubiți, apreciați și sprijiniți necondiționat.

• Despre cabinet și birocrație

Ce specializări ai și cum ai ajuns să practici psihologia (ce te-a inspirat)

Am atestat de liberă practică în psihologie clinică și în psihoterapie dar momentan sunt sub supervizare doar pe psihoterapie și practic doar servicii din sfera asta.

Îmi e mereu foarte greu să răspund la întrebarea asta legată de “ce m-a inspirat” sau “cum am ajuns” să practic psihologia. Am consumat o grămadă de pop-psychology în adolescență și mi se părea că ar fi ceva ce mi-ar plăcea să fac and I was lucky enough să rămân pasionată de domeniu și după ce am aflat că lucrurile nu stau ca în serialul “In Treatment”.

Cum a fost experiența de deschidere a cabinetului

Experiența de deschidere a cabinetului și în general (aproape) orice interacțiune cu Colegiul Psihologilor din România a fost neplăcută, frustrantă și foarte time-consuming. Cred că tot procesul a durat mai bine de 6 luni, din care majoritatea le-am petrecut așteptând câte ceva. Uneori, zile la rând, acel ceva a fost să-mi răspundă cineva la telefon ca să pot să pun o întrebare.  

Ce te motivează să continui

Cred că faptul că foarte multe din valorile mele (egalitate, acceptare, integritate, învățare continuă, oferirea de ajutor) se pot manifesta în  rolul de terapeut și în procesul terapeutic, iar astă mă face să simt că ceea ce fac are sens și semnificație pentru mine (hopefully și pentru ceilalți).

Ce consideri că ar putea fi simplificat în practica Colegiului psihologilor

Înafara faptului că acum dosarele se pot depune online și primești toate documentele în format digital, majoritatea proceselelor din sfera CPR sunt inutil de complicate. Condițiile pe care trebuie să le întrunești pentru înființarea cabinetului, mai ales cele legate de spațiul fizic destinat cabinetului nu sunt adaptate la modul în care se practică psihoterapia în prezent. Mai e și faptul că procesarea dosarelor durează o eternitate și uneori trebuie retrimise din motive precum faptul că ai uitat să scrii “conform cu originalul” pe vreo foaie sau că nu ai enumerat toate obiectele de mobilier care există în incinta cabinetului. E clar că cerințele acestea ar trebui simplificate.

• Despre practica privată și din clinici

Cum au fost primii clienți și cum ai ajuns la ei…

Prima clientă ever a venit de pe I’m Fine, următorii din recomandări. Experiența cu prima clientă m-a făcut să chestionez foarte multe lucruri legate de mine ca terapeut. We didn’t click at all și deși rațional știam asta, am înțeles pe deplin atunci când am reușit să consolidez relații terapeutice strânse și autentice cu alți clienți, că procesul terapeutic e a two-way street și că e ok și uman să nu reușesc să am aceeași dinamică cu toată lumea.

Ai să ne povestești experiențe marcante, emoționante de la cabinet (păstrând confidențialitatea clienților!)?

Lucrez cu o persoană care e într-o situație extrem de dificilă. Abuzul emoțional, fizic, sexual sunt lucruri care i se întâmplă aproape zilnic în relația de cuplu și nu are pe nimeni care să o ajute să gestioneze situația asta. Nici familia, nici prieteni, nici poliția, nimeni. Ne chinuim foarte mult să căutăm în tot cumulul ăsta de experiențe dureroase cele mai mărunte pârghii prin care să poată primi suport și să iasă din această situație. Foarte des pare că acest proces n-are nicio finalitate. Dar totuși, această femeie, această supraviețuitoare, fiecare zi în care știe cu atât de multă claritate că suferința ei e temporară și că ea poate, chiar dacă nu azi, să lase toate astea în urmă, sunt o dovadă de reziliență absolută și un reminder constant că să te zbați să trăiești în siguranță, cu demnitate și împlinire nu e niciodată futil.

Dar amuzante?

Cred că momentul în care am realizat ca da, uneori clienții tind să spună chestii foarte importante sau grave chiar înainte să iasă din cabinet, a fost destul de amuzant, pentru că eram destul de convinsă că e doar un “mit” courky de psihologi. Next thing I know m-a lovit un “A da, și mai e și tulburarea mea alimentară.” din ușa cabinetului.

Ce abordari preferi ca teorie și metode de intervenție  

Am formare în CBT dar îmi place foarte mult abordarea ACT și folosesc tehnici din ACT destul de des cu clienții care par să rezoneze cu ele. De asemenea, am clienți cărora li se pare util să-și înțeleagă problemele actuale prin prisma experiențelor timpurii de viață, așa că uneori mai folosesc și conceptualizări și tehnici din Schema Therapy. Astea sunt cu siguranță abordările mele preferate și cu care sunt confortabilă, însă măsura în care I will go for one or another la un moment dat în terapie depinde nu doar de preferințele mele, ci și de cât de relatable e o perspectivă sau alta pentru client și cât de bine se pretează fiecare pentru a aborda probleme specifice.

• Despre înțelepciunea psihologiei

Ce motto ai păstrat în practică, dacă ai unul, dacă nu, este în regulă

Aș putea să mă gândesc la câteva motto-uri elaborate, frumoase, insightful, dar adevărul e că un motto care chiar mă ajută mult in terapie e ceva ce mi-a zis o colegă cu mai multă experiență, atunci când discutam despre cum am teama că pot face mult rău în terapie și tendința să pun pe seama neajunsurilor mele profesionale orice nu merge bine în terapie. A zis “LOL da’ cine te crezi?” and it stayed with me.

Ce ai transmite cititorilor ca povață de viață, ca o recomandare sau concluzie care te-a făcut să fii puțin mai înțelept   

Mulți dintre noi am trăim în medii foarte invalidante. Sunt o tonă de chestii pe care ai noștri n-au știut să ni le spună dar pe care aveam nevoie să le auzim, sau experiențe de învățare și explorare pe care nu ni le-au facilitat. Lucruri care poate ne-ar fi ajutat să ne construim alte credințe despre noi (și despre lume),  și care poate ne-ar fi scutit de niște suferință.

Din fericire, we are our own adults now, și putem să ne acordăm mai mult spațiu, resurse și suport decât am primit când eram mici, ca să ne îndeplinim nevoile de bază, să explorăm, să fim autonomi, să ne bucurăm de dragoste și grijă, din partea noastră și din partea celorlalți, și să rescriem narativa pe care o avem despre noi și despre lume in a more joyful way. Viața e prea scurtă ca să nu ne trăim valorile, să nu facem lucrurile importante pentru noi, lucrurile care ne fac fericiți, să nu avem grijă de noi setând limite.