1. Despre tine ca om și psiholog

Prezintă-te cum te consideri ca fiind în postura de om și de psiholog

Ca om și ca psiholog cred că mă definesc empatia, dragostea de oameni, nevoia de corectitudine, dorința de a evolua, conștientizarea că nu știu totul. Nu în ultimul rând, trebuie să recunosc că și procrastinarea e o trăsătură puternică de-a mea. Ea apărând ca mecanism de apărare atunci când anxietatea mea e la cote foarte înalte și intru într-un cerc de gânduri catastrofice. Această ultimă trăsătură însă se aplică mai mult pentru mine ca om și nu ca psihoterapeut deoarece iau foarte în serios angajamentul pe care l-am față de clienții mei.  

Ai hobby-uri despre care ai vrea să ne povestești?

Nu am un hobby foarte bine definit. Îmi place să citesc și în  ultimele câteva luni m-am îndrăgostit de pilates. Mã face să mă simt mai puternică, mai încrezătoare și să vreau să-mi depășesc limitele. Pentru anul următor mi-am propus să încerc și să cățărări (în interior).

Ce ai reușit să îmbunătățești la tine după studiile de psihologie.

Eu nu mi-am propus când am început studiile în psihologie să îmbunătățesc ceva la mine. Ceea ce vreau să spun este că nu am început să studiez în acest domeniu cu gândul de a mă descoperi pe mine și a devenit diferită, ci am început eu cu gândul că am ceva de oferit și că pot să ajut oameni și îmi doresc asta.

Bineînțeles că în mod firesc s-a întâmplat și schimbarea mea ca persoană în urma studiilor în psihologie. Cred că am devenit o persoană mai răbdătoare, cu gândire mai profundă, capabilă să perceapă ceea ce în spatele cuvintelor oamenilor, iar asta mă ajută să văd lucrurile mai puțin în alb și negru.

• Despre cabinet și birocrație

Ce specializări ai și cum ai ajuns să practici psihologia (ce te-a inspirat)

În primul rând, ca specializare eu sunt, în acest moment, psihoterapeut și consilier psihologic cognitiv-comportamental. Asta e partea din psihologie care mi-a trezit interes încă de la început și pe care mi-am dorit să o practic, deși eu când am luat decizia să devin și psiholog nu știam că există mai multe specializări și ramuri. Eu credeam că e doar partea asta cu cabinet și ședințe  de psihoterapie. Nici când am aflat că e vorba despre mult mai mult nu mi-am dorit însă să practic altceva în acest domeniu.

Decizia a fost luată la 16 ani însă nu cred că am ales meseria asta, m-a ales ea pe mine. Eu îmi doream foarte mult înainte să devin contabil pentru că aveam impresia că cu asta se ocupă tatăl meu și îmi doream foarte mult să fiu că tata, dar la 14 ani mi s-a spus prima dată la un control oftalmologic că trebuie să am foarte mare grijă cu expunere la computer deoarece risc să-mi pierd vederea (eu având probleme oftamologice complexe).

În acel moment am simțit disperare, am simțit că nu știu ce să fac cu viața mea, încotro să iau. Parcă mâine ar fi trebuit să decid și nu aveam nicio direcție. Apoi, în momentul în care eram pe final de clasa VIII (eu aveam 16 ani atunci pentru ca am mers mai tarziu la școală) și făceam pregătire la matematică pentru examenul de intrare la liceu mă plictiseam la una dintre ore și mi-a venit brusc în minte gândul, în timp ce băteam în masă cu un creion, că mă fac și eu psiholog.

Din acea zi așa rămas, indiferent ce am aflat pe parcurs sau ce eforturi și sacrificii ar trebui să fac pentru asta. Eu  mi-am luat toate deciziile de viață timp de 10 ani în direcția asta, cu scopul de a profesa în psihologie și nu ai existat și nici nu există un plan B.

Cum a fost experiența de deschidere a cabinetului   

Înainte să încep să vă povestesc că aș vrea să fac câteva mențiuni pentru cei care își doresc să profeseze în această meserie și poate ajung să citească acest articol: ceea ce urmează să spun e sincer, poate brutal de sincer, dar e doar experiența mea și nu înseamnă că trebuie să fie și a voastră  pentru că factorii mei personali ce țin strict de viața mea nu se aplică și pentru voi.

Eu am cabinetul meu privat și nu am avut o experiență de alt tip înainte cum ar fi lucrul într-o clinică deci o să vorbesc strict din această ipostază. Eu am început procesul de deschidere a cabinetului pe 15 ianuarie 2021 și l-am finalizat pe 11 octombrie 2021. Prin asta mă refer la tot ce înseamnă acte și proceduri birocratice cu atât pe partea de Colegiul Psihologilor din România, cat și în ceea ce privește ANAF, dar și amenajarea și dotarea spațiului propriu-zis și a începe să-mi fac reclamă.

Pentru mine a fost un proces lung, anevoios, extrem, dar extrem de frustrant, care credeam că nu se mai termină. Cu dosare respinse Pe motive foarte aiurea, termen extrem de lungi de așteptare și mail-uri peste mail-uri.Mi-a murit mulți neuroni în acea perioadă, dar uite că totuși s-a terminat, a trecut un an și a fost unul mai bun, din punct de vedere profesional, decât mi-aș fi imaginat vreodată.

A fost și destul de costisitor. Nu o investiție imposibilă, dar nici de neglijat.

Aici trebuie să fac și mențiunea că eu sunt o persoană căreia place calitatea lucrurilor așa că am investit încă de la început ceea ce ridică prețul , deci cu siguranță se putea și mai ieftin. Însă per total nu e ușor sau accesibil pentru toată lumea să înceapă direct cu un cabinet privat.

Ce te motivează să continui

Lucrurile de care spuneam mai sus că mă definesc: dragostea de oameni, dorința de a evolua, curiozitatea față de natura umană. Pe lângă astea, însuși clienții mei: feedback-ul primit, faptul că au reușite în ciuda dificultăților lor și faptul că ei înșiși nu renunțe la propria călătorie.

Ce consideri că ar putea fi simplificat în practica Colegiului psihologilor

Tot. Începând de la procedurile de depunere a dosarelor, la termenele de primire a deciziilor, la avizarea diplomelor, cursurilor, formărilor și toate celelalte, echivalarea studiilor și până la nivelul de transparență și în special modul și stilul de abordare și comunicare a tuturor celor care reprezintă Colegiul Psihologilor din România.

• Despre practica privată și din clinici

Cum au fost primii clienți și cum ai ajuns la ei…  

      Prima persoană cu care am lucrat a fost un caz pro-bono cu o persoană pe care eu am contactat-o după ce am citit o postare online unde întreba dacă o poate ajuta cineva. Asta a fost cam la o lună după deschiderea cabinetului.

Apoi, la începutul lui 2022 am început să am și persoane cu care achitau ședințele. Primele persoane mă știau de mai demult, dar nu am avut tangențe personale niciodată, iar când au văzut că mi-am deschis cabinet m-au contactat. Ulterior, au venit persoane prin intermediul Facebook, Instagram sau aplicația I’m Fine. iar după primele patru luni au început să apară și persoane care au venit pe bază de recomandare de la cei care fuseseră deja la mine. În momentul de față oamenii ajung pe toate căile, nu este una mai accentuată decât alta.

Ai să ne povestești experiențe marcante, emoționante de la cabinet (păstrând confidențialitatea clienților!)?

Mă emoționează când oamenii îmi spun că s-au simțit cel mai în siguranță cu mine, cã i-am ajutat să-și realizeze scopurile, că nu am mai împărtășit cu nimeni ce au împărtășit cu mine sau că nu am mai plâns cu străinii înainte. Mi se pare prețios și sunt recunoscătoare pentru curajul, vulnerabilităților și încrederea pe care mi-o acordã.

Dar amuzante?

N-aș spune că e amuzant e, mai degrabă jenant. La o ședință, a șasea consecutiv pe ziua aceea, la oră târzie, am fost atât de obosită încât a trebuit să-mi cer scuze de la persoana cu care lucram de mai multe ori pentru că uitam ce spuneam chiar eu cu câte secunde înainte. Noroc că avem o relație terapeutica bună, persoană mă cunoaște deja foarte bine și știe că nu e vorba de neprofesionalism sau dezinteres? Lecția? Cunoașteți-vă limitele și urmați-le. 

Ce abordări preferi ca teorie și metode de intervenție  

Cum spuneam, la bază, sunt psihoterapeut și consilier psihologic cognitiv-comportamental, dar în cabinet mă folosesc destul de mult și de terapia dialectic comportamentală, dar și de terapia centrată pe scheme. În prins mai mult interes față de ele de când practic și mă gândesc ca pe viitor să fac și parte de formare și să mă certific pe aceste două.

Totuși nu sunt chitită e doar pe terapiile cognitiv-comportamentale. Aș folosi orice ar fi util și ar face sens pentru clientul meu atât timp cât îl ajută și cât timp eu cunosc și stăpânesc tehnică.

• Despre înțelepciunea psihologiei

Ce motto ai păstrat în practică, dacă ai unul, dacă nu, este în regulă

Nu am un motto anume. Dar privesc psihoterapia deopotrivă ca pe o știință, ca pe o artă și în același timp ca pe o onoare și cred că se face atât cu mintea, cât și cu sufletul.

Ca motto totuși aș vrea să împărtășesc un citat pe care îl am în cabinet și pe care mă străduiesc să mi le însușesc. Spune așa: “Ziua în care plante sămânța, nu este și ziua în care te bucuri de fruct” de Fabienne Fredrickson.

Ce ai transmite cititorilor ca povață de viață, ca o recomandare sau concluzie care te-a făcut să fii puțin mai înțelept

Le-aș spune să nu le fie frică de vulnerabilitatea lor indiferent de cum să definesc ei. Vulnerabilitatea eu o super capacitatea umană și odată ce o accepți și o folosești in interesul tău devine  “arma” ta secretă.