10 zile de discuții cu 10 psihologi – interviul cu Ada, psihoterapeut care apreciază arta

  1. Despre tine ca om și psiholog

Numele oficial, distant, este Popescu Maria-Alexandra.

Dar ca om și prietenă sunt Ada.

În primul rând, sunt om, cu preferințe, valori și defecte.

În al doilea rând, sunt psihoterapeutul și clinicianul care se detașează puțin pentru a avea o perspectivă mai clară și centrată pe obiectivele terapeutice.

Pasiunea mea este arta, arta… de a trăii frumos… Ador să pictez și iubesc muzica.

Îmi pun sufletul pe pânză, fără prea multe cuvinte dar cu multă emoție și culoare.

După studii am înțeles mai multe, cognitiv….dar după psihoterapia în care eu am fost clienta am reușit să fac schimbări sustenabile și organice în viața mea.

  • Despre cabinet și birocrație

Ce specializări ai și cum ai ajuns să practici psihologia (ce te-a inspirat)

Psihologie clinică și psihoterapie. Dar pe lângă CBT folosesc tehnici din abordări diverse.

Am ajuns să practic psihologie din nevoia de a mă înțelege mai bine. Între facultate și master am avut un an liber în care am explorat alte opțiuni de carieră dar mi-a fost atât de dor de psihologie, încât m-am întors cu entuziasm și multă hotărâre. În prezent, sunt fericită că pasiunea mea este și  muncă mea.

Cum a fost experiența de deschidere a cabinetului

Ooooh…birocratie, resurse consumate….pe scurt, anevoioasă.

Ce te motivează să continui

Iubirea și curiozitatea pentru oameni.

Ce consideri că ar putea fi simplificat în practica Colegiului psihologilor

Multe, dar, pot întreba retoric: Cum definește CPR eficiența? Taxele anuale și ocazionale, chiar merită?

  • Despre practica privată și din clinici

Cum au fost primii clienți și cum ai ajuns la ei…  

Prin Psi8imal și proiectul nostru, Primii pași în cabinet.

A fost emoționant și chiar declanșator de anxietate. Dar mă bucur ca am avut curajul să încep și perseverența să continui.

Ai să ne povestești experiențe marcante, emoționante de la cabinet (păstrând confidențialitatea clienților!)?

Am avut un moment în care am auzit despre o sinucidere… 5 minute… mi s-a tăiat filmul.  Eram puțin confuză dar am revenit, acolo și atunci. În acel moment, am realizat ca sunt umană, vulnerabilă și e normal ca aceste povești să aibă impact asupra mea.

Dar amuzante?

Am un client cu o inteligență și un calm peste media mea sau a populației generale și trebuie să recunosc ca m-am simțit inutilă pentru că clientul era autosuficient și cu o introspecție foarte bună. Încă sunt genul de ședințe unde învățăm amandoi. Dar plătește doar clientul :))

Ce abordări preferi ca teorie și metode de intervenție  

CBT pentru structura, ACT și schema pentru profunzime și culoare.

  • Despre înțelepciunea psihologiei

Ce motto ai păstrat în practică, dacă ai unul, dacă nu, este în regulă

Oamenii sunt fascinanți și surprinzători.

Ce ai transmite cititorilor ca povață de viață, ca o recomandare sau concluzie care te-a făcut să fii puțin mai înțelept   

Răbdare, acceptare și compasiune.

Leave a comment