Conceptul de burnout ca fenomen psihologic a câștigat tot mai multă atenție și recunoaștere în domeniul sănătății mintale și al psihologiei. Burnout-ul este o stare de epuizare emoțională, fizică și mentală cauzată de stres excesiv și prelungit. Poate apărea atunci când indivizii se simt copleșiți, epuizați din punct de vedere emoțional și incapabili să facă față cerințelor constante. Burnout-ul nu este doar un rezultat al orelor lungi sau al muncii grele, ci mai degrabă o consecință a stresului cronic la locul de muncă care nu a fost gestionat cu succes.

Termenul de „burnout” a fost introdus pentru prima dată la mijlocul anilor 1970 de către psihologul american Herbert Freudenberger, care l-a folosit pentru a descrie consecințele stresului sever și ale idealurilor înalte în profesiile de „ajutor”. Inițial, a fost folosit pentru a descrie experiențele indivizilor din domeniile asistenței medicale și serviciilor sociale care erau epuizați emoțional și lipsiți de motivație ca urmare a muncii lor. Cu toate acestea, pe măsură ce conceptul de burnout a câștigat recunoaștere, a devenit din ce în ce mai clar că nu se limitează la aceste profesii specifice, ci poate apărea în orice mediu de lucru în care indivizii se confruntă cu stres cronic și cerințe ridicate.

De la începuturile sale, conceptul de burnout a evoluat și extins pentru a cuprinde diverse aspecte ale experienței umane. Maslach și Jackson (1981) au efectuat cercetări ample asupra burnout-ului și au propus o definiție cuprinzătoare care include epuizarea emoțională, depersonalizarea și realizarea personală redusă ca componente cheie ale fenomenului. Această conceptualizare tridimensională a burnout-ului a devenit larg acceptată și a informat o mare parte din cercetarea și înțelegerea burnout-ului în zilele noastre.

Recunoașterea burnout-ului ca fenomen psihologic a adus mai multe evoluții pozitive în domeniul sănătății mintale și al bunăstării. Unul dintre cele mai semnificative aspecte pozitive este creșterea gradului de conștientizare și recunoaștere a impactului stresului cronic asupra indivizilor și organizațiilor. Recunoscând burnout-ul ca fiind o preocupare legitimă și semnificativă, sa pus un accent mai mare pe promovarea sănătății mintale și a bunăstării la locul de muncă și a societății în general.

Mai mult, recunoașterea burnout-ului a condus la dezvoltarea de intervenții și strategii bazate pe dovezi menite să abordeze și să prevină burnout-ul. Aceasta include implementarea politicilor și programelor organizaționale axate pe promovarea echilibrului dintre viața profesională și viața privată, furnizarea de resurse de sănătate mintală și crearea unui mediu de lucru susținător și sănătos. Drept urmare, indivizii și organizațiile au acces la o serie de resurse și instrumente pentru a aborda burnout-ul și pentru a promova bunăstarea mentală.

Surse:
Grow, H.M.; McPhillips, H.A.; Batra, M. Understanding physician burnout. Curr. Probl. Pediatric Adolesc. Health Care 2019

O’Connor, K.; Neff, D.M.; Pitman, S. Burnout in mental health professionals: A systematic
review and meta-analysis of prevalence and determinants. Eur. Psychiatry 2018, 53, 74–99

Petitta, L.; Jiang, L. How emotional contagion relates to burnout: A moderated mediation model
of job insecurity and group member prototypicality. Int. J. Stress Manag. 2020

autor: Sonia Cristea