De mare interes pentru cercetători, cercetările din ultimii 20 de ani, mai cu precădere cele din mileniul al treilea au condus la un progres uluitor în privința măsurării și definirii acestui concept. În afară de oamenii de specialitate, cercetători, psihologi, psihiatri, acest subiect i-a captivat și pe studenți, pacienți, președinți, politicieni, artiști, CEOs (Miller 2021).
Conceptul este adeseori la granița dintre trăsătură de personalitate și tulburare psihică, cea din urmă fiind mai puțin frecvent întâlnită. Inclusă în DSM 5 ca și tulburare, descrierea ei este centrată pe două concepte: grandomanie și căutarea atenției (Miller 2013). Din punct de vedere al trăsăturii de personalitate este descris ca având două dimensiuni:
- narcisismul grandoman: aroganță, stima de sine extrem de crescută, agresivitate,
asumarea de riscuri crescute - narcisismul vulnerabil (Kotov et al…2017): egocentrism, stima de sine scăzută,
neîncrederea în ceilalți, izolare socială
O informație foarte interesantă și nouă este faptul că narcisismul nu este întotdeauna egal
cu stima de sine crescută. Deși la cei grandomani se încadrează stima de sine crescută,
totuși studiile au arătat că, chiar și la aceștia, cu cât creșteau scorurile de grandomanie, cu
atât scădeau cele de stimă de sine.
Într-un studiu al acestei trăsături s-a urmărit legături ale acesteia în raport cu modelul celor cinci factori de personalitate: deschidere spre experiență, amabilitate, extraversiune, neuroticism și conștiinciozitate. La măsurătoarea narcisismului grandoman s-a observat o legătură directă pozitivă cu extraversiunea și deschiderea spre experiență și una negativă cu amabilitatea, de vreme ce pe partea de narcisism vulnerabil s-a observat o corelație crescută cu neuroticismul (Allroggen 2018).
- Bibliografie:
- Miller, J. D., Back, M. D., Lynam, D. R., & Wright, A. G. (2021). Narcissism today:
What we know and what we need to learn. Current Directions in Psychological
Science, 30(6), 519-525. - Miller, J. D., Gentile, B., Wilson, L., & Campbell, W. K. (2013). Grandiose and
vulnerable narcissism and the DSM–5 pathological personality trait model. Journal of
personality assessment, 95(3), 284-290. - Kotov, R., Krueger, R. F., Watson, D., Achenbach, T. M., Althoff, R. R., Bagby, R. M.,
… &Zimmerman, M. (2017). The Hierarchical Taxonomy of Psychopathology
(HiTOP): A dimensional alternative to traditional nosologies. Journal of abnormal
psychology, 126(4), 454-477. - Allroggen, M., Rehmann, P., Schürch, E., Morf, C. C., & Kölch, M. (2018). The
relationship between narcissism and personality traits of the five-factor-model in
adolescents and young adults. Zeitschrift für Kinder-und Jugendpsychiatrie und
Psychotherapie.
autor: Claudia Bera
