1. Despre tine ca om și psiholog

Prezintă-te cum te consideri ca fiind în postura de om și de psiholog

Ca om și ca psiholog cred că mă definesc empatia, dragostea de oameni, nevoia de corectitudine, dorința de a evolua, conștientizarea că nu știu totul. Nu în ultimul rând, trebuie să recunosc că și procrastinarea e o trăsătură puternică de-a mea. Ea apărând ca mecanism de apărare atunci când anxietatea mea e la cote foarte înalte și intru într-un cerc de gânduri catastrofice. Această ultimă trăsătură însă se aplică mai mult pentru mine ca om și nu ca psihoterapeut deoarece iau foarte în serios angajamentul pe care l-am față de clienții mei.  

Ai hobby-uri despre care ai vrea să ne povestești?

Nu am un hobby foarte bine definit. Îmi place să citesc și în  ultimele câteva luni m-am îndrăgostit de pilates. Mã face să mă simt mai puternică, mai încrezătoare și să vreau să-mi depășesc limitele. Pentru anul următor mi-am propus să încerc și să cățărări (în interior).

Ce ai reușit să îmbunătățești la tine după studiile de psihologie.

Eu nu mi-am propus când am început studiile în psihologie să îmbunătățesc ceva la mine. Ceea ce vreau să spun este că nu am început să studiez în acest domeniu cu gândul de a mă descoperi pe mine și a devenit diferită, ci am început eu cu gândul că am ceva de oferit și că pot să ajut oameni și îmi doresc asta.

Bineînțeles că în mod firesc s-a întâmplat și schimbarea mea ca persoană în urma studiilor în psihologie. Cred că am devenit o persoană mai răbdătoare, cu gândire mai profundă, capabilă să perceapă ceea ce în spatele cuvintelor oamenilor, iar asta mă ajută să văd lucrurile mai puțin în alb și negru.

• Despre cabinet și birocrație

Ce specializări ai și cum ai ajuns să practici psihologia (ce te-a inspirat)

În primul rând, ca specializare eu sunt, în acest moment, psihoterapeut și consilier psihologic cognitiv-comportamental. Asta e partea din psihologie care mi-a trezit interes încă de la început și pe care mi-am dorit să o practic, deși eu când am luat decizia să devin și psiholog nu știam că există mai multe specializări și ramuri. Eu credeam că e doar partea asta cu cabinet și ședințe  de psihoterapie. Nici când am aflat că e vorba despre mult mai mult nu mi-am dorit însă să practic altceva în acest domeniu.

Decizia a fost luată la 16 ani însă nu cred că am ales meseria asta, m-a ales ea pe mine. Eu îmi doream foarte mult înainte să devin contabil pentru că aveam impresia că cu asta se ocupă tatăl meu și îmi doream foarte mult să fiu că tata, dar la 14 ani mi s-a spus prima dată la un control oftalmologic că trebuie să am foarte mare grijă cu expunere la computer deoarece risc să-mi pierd vederea (eu având probleme oftamologice complexe).

În acel moment am simțit disperare, am simțit că nu știu ce să fac cu viața mea, încotro să iau. Parcă mâine ar fi trebuit să decid și nu aveam nicio direcție. Apoi, în momentul în care eram pe final de clasa VIII (eu aveam 16 ani atunci pentru ca am mers mai tarziu la școală) și făceam pregătire la matematică pentru examenul de intrare la liceu mă plictiseam la una dintre ore și mi-a venit brusc în minte gândul, în timp ce băteam în masă cu un creion, că mă fac și eu psiholog.

Din acea zi așa rămas, indiferent ce am aflat pe parcurs sau ce eforturi și sacrificii ar trebui să fac pentru asta. Eu  mi-am luat toate deciziile de viață timp de 10 ani în direcția asta, cu scopul de a profesa în psihologie și nu ai existat și nici nu există un plan B.

Cum a fost experiența de deschidere a cabinetului   

Înainte să încep să vă povestesc că aș vrea să fac câteva mențiuni pentru cei care își doresc să profeseze în această meserie și poate ajung să citească acest articol: ceea ce urmează să spun e sincer, poate brutal de sincer, dar e doar experiența mea și nu înseamnă că trebuie să fie și a voastră  pentru că factorii mei personali ce țin strict de viața mea nu se aplică și pentru voi.

Eu am cabinetul meu privat și nu am avut o experiență de alt tip înainte cum ar fi lucrul într-o clinică deci o să vorbesc strict din această ipostază. Eu am început procesul de deschidere a cabinetului pe 15 ianuarie 2021 și l-am finalizat pe 11 octombrie 2021. Prin asta mă refer la tot ce înseamnă acte și proceduri birocratice cu atât pe partea de Colegiul Psihologilor din România, cat și în ceea ce privește ANAF, dar și amenajarea și dotarea spațiului propriu-zis și a începe să-mi fac reclamă.

Pentru mine a fost un proces lung, anevoios, extrem, dar extrem de frustrant, care credeam că nu se mai termină. Cu dosare respinse Pe motive foarte aiurea, termen extrem de lungi de așteptare și mail-uri peste mail-uri.Mi-a murit mulți neuroni în acea perioadă, dar uite că totuși s-a terminat, a trecut un an și a fost unul mai bun, din punct de vedere profesional, decât mi-aș fi imaginat vreodată.

A fost și destul de costisitor. Nu o investiție imposibilă, dar nici de neglijat.

Aici trebuie să fac și mențiunea că eu sunt o persoană căreia place calitatea lucrurilor așa că am investit încă de la început ceea ce ridică prețul , deci cu siguranță se putea și mai ieftin. Însă per total nu e ușor sau accesibil pentru toată lumea să înceapă direct cu un cabinet privat.

Ce te motivează să continui

Lucrurile de care spuneam mai sus că mă definesc: dragostea de oameni, dorința de a evolua, curiozitatea față de natura umană. Pe lângă astea, însuși clienții mei: feedback-ul primit, faptul că au reușite în ciuda dificultăților lor și faptul că ei înșiși nu renunțe la propria călătorie.

Ce consideri că ar putea fi simplificat în practica Colegiului psihologilor

Tot. Începând de la procedurile de depunere a dosarelor, la termenele de primire a deciziilor, la avizarea diplomelor, cursurilor, formărilor și toate celelalte, echivalarea studiilor și până la nivelul de transparență și în special modul și stilul de abordare și comunicare a tuturor celor care reprezintă Colegiul Psihologilor din România.

• Despre practica privată și din clinici

Cum au fost primii clienți și cum ai ajuns la ei…  

      Prima persoană cu care am lucrat a fost un caz pro-bono cu o persoană pe care eu am contactat-o după ce am citit o postare online unde întreba dacă o poate ajuta cineva. Asta a fost cam la o lună după deschiderea cabinetului.

Apoi, la începutul lui 2022 am început să am și persoane cu care achitau ședințele. Primele persoane mă știau de mai demult, dar nu am avut tangențe personale niciodată, iar când au văzut că mi-am deschis cabinet m-au contactat. Ulterior, au venit persoane prin intermediul Facebook, Instagram sau aplicația I’m Fine. iar după primele patru luni au început să apară și persoane care au venit pe bază de recomandare de la cei care fuseseră deja la mine. În momentul de față oamenii ajung pe toate căile, nu este una mai accentuată decât alta.

Ai să ne povestești experiențe marcante, emoționante de la cabinet (păstrând confidențialitatea clienților!)?

Mă emoționează când oamenii îmi spun că s-au simțit cel mai în siguranță cu mine, cã i-am ajutat să-și realizeze scopurile, că nu am mai împărtășit cu nimeni ce au împărtășit cu mine sau că nu am mai plâns cu străinii înainte. Mi se pare prețios și sunt recunoscătoare pentru curajul, vulnerabilităților și încrederea pe care mi-o acordã.

Dar amuzante?

N-aș spune că e amuzant e, mai degrabă jenant. La o ședință, a șasea consecutiv pe ziua aceea, la oră târzie, am fost atât de obosită încât a trebuit să-mi cer scuze de la persoana cu care lucram de mai multe ori pentru că uitam ce spuneam chiar eu cu câte secunde înainte. Noroc că avem o relație terapeutica bună, persoană mă cunoaște deja foarte bine și știe că nu e vorba de neprofesionalism sau dezinteres? Lecția? Cunoașteți-vă limitele și urmați-le. 

Ce abordări preferi ca teorie și metode de intervenție  

Cum spuneam, la bază, sunt psihoterapeut și consilier psihologic cognitiv-comportamental, dar în cabinet mă folosesc destul de mult și de terapia dialectic comportamentală, dar și de terapia centrată pe scheme. În prins mai mult interes față de ele de când practic și mă gândesc ca pe viitor să fac și parte de formare și să mă certific pe aceste două.

Totuși nu sunt chitită e doar pe terapiile cognitiv-comportamentale. Aș folosi orice ar fi util și ar face sens pentru clientul meu atât timp cât îl ajută și cât timp eu cunosc și stăpânesc tehnică.

• Despre înțelepciunea psihologiei

Ce motto ai păstrat în practică, dacă ai unul, dacă nu, este în regulă

Nu am un motto anume. Dar privesc psihoterapia deopotrivă ca pe o știință, ca pe o artă și în același timp ca pe o onoare și cred că se face atât cu mintea, cât și cu sufletul.

Ca motto totuși aș vrea să împărtășesc un citat pe care îl am în cabinet și pe care mă străduiesc să mi le însușesc. Spune așa: “Ziua în care plante sămânța, nu este și ziua în care te bucuri de fruct” de Fabienne Fredrickson.

Ce ai transmite cititorilor ca povață de viață, ca o recomandare sau concluzie care te-a făcut să fii puțin mai înțelept

Le-aș spune să nu le fie frică de vulnerabilitatea lor indiferent de cum să definesc ei. Vulnerabilitatea eu o super capacitatea umană și odată ce o accepți și o folosești in interesul tău devine  “arma” ta secretă.

1. Despre tine ca om și psiholog

Prezintă-te cum te consideri ca fiind în postura de om și de psiholog

În ceea ce mă privește, Mădălina ca om și Mădălina ca psiholog nu se diferențiază foarte mult. Pentru mine, realizarea acestei meserii este cea mai mare răsplată pe care a putut Universul să mi-o trimită- să fiu alături de oameni atât în momentele de cumpănă, cât și în momentele când soarele începe să răsare și pe strada lor. 

Dintotdeauna am știut și simțit că rostul meu în viață este de a le oferi celor din jur frumosul și de a le aduce starea de bine, făcând ceea ce este cel mai important pentru mine – să fiu alături de sufletele oamenilor cu dăruire, bucurie, implicare totală și, mai ales, empatie.

Ai hobby-uri despre care ai vrea să ne povestești

În ceea ce mă privește, hobby-ul meu preferat este să plantez flori și legume, deocamdată la mine pe balcon.

Ce ai reușit să îmbunătățești la tine după studiile de psihologie

Mereu mă gândesc cum ar fi arătat viața mea dacă nu aș fi urmat studiile de psihologie. De ce acest gând? După finalizarea studiilor, mi-a dezvoltat o abilitate fără de care viața mea ar fi fost destul de greu de gestionat și anume Răbdarea față de mine și față de ceilalți. Până la finalizarea studiilor, îmi doream ca lucrurile să se întâmple mai repede, chiar dacă nu depindea de mine acest lucru. Apoi, mi-am dat seama că eu nu pot controla nimic din ceea ce nu ține de mine, și mai mult decât asta, este nevoie de răbdare ca orice se întâmplă în viața mea să se integreze frumos în ceea ce reprezint eu.

• Despre cabinet și birocrație

Ce specializări ai și cum ai ajuns să practici psihologia (ce te-a inspirat)

Specializările pe care eu le am sunt Psihologia clinic și Psihoterapia (la ambele fiind sub supervizare).

Modul în care am ajuns eu să practic psihologia are un început destul de atipic. Prima dată, fiind în clasa a 7-a, am mers la psiholog deoarece am avut câteva dificultăți de învățare, eu având anxietate de performanță. Mi-a plăcut ce s-a întâmplat în cadrul consilierilor, dar mai ales mi-a plăcut cum a evoluat relația mea cu părinții în urma consilierii psihologice (ei au fost pionii principali în acest proces).

Astfel, ceea ce m-a înspirat a fost ,,puterea magică” pe care psihologul respectiv a folosit-o pentru a modifica relația dintre mine și părinții mei și mai ales, strategiile pe care le-a folosit pentru a mă face să înțeleg că testele de la școală nu mă reprezintă și nu spun nimic despre Mădălina din clasa a 7-a.

Cum a fost experiența de deschidere a cabinetului

Experiența mea în ceea ce privește deschiderea cabinetului a fost un destul de provocativă deoarece nu știam nimic din ceea ce reprezintă pașii pentru deschiderea unui cabinet (partea birocratică), dar mai ales partea de promovare.

Dar pas cu pas, am reușit să adun informații, să mă organizez, să învăț, să întreb oameni mult mai bine pregătiți decât mine, să particip la workshop-uri specifice și, în final, în luna Mai 2022 cabinetul meu a luat ființă ^_^.

Ce te motivează să continui

Ceea ce mă motivează să continui această poveste este iubirea și respectul față de oamenii care vin și își pun sufletul în mâinile mele și împreună învățăm să îl înțelegem și să îl reconstruim într-o manieră mult mai pură.

Zâmbetul pe care îl primesc după fiecare ședință reprezintă metoda mea de a-mi reîncărca bateriile și de a-mi confirma că ceea ce fac are impact.

Ce consideri că ar putea fi simplificat în practica Colegiului psihologilor

Comunicarea cu Colegiul Psihologilor și implicarea lor în toate procesele par a fi destul de anevoioase. La aceste capitol cred că ar merita să se îmbunătățească.

• Despre practica privată și din clinici

Cum au fost primii clienți și cum ai ajuns la ei.

Primii mei clienți au ajuns la mine prin intermediul promovării pe pe una dintre platformele de promovare a psihologilor. Eu eram destul de emoționată și ei la fel, dar ne-am recunoscut emoțiile și ceea ce am folosit atunci a fost autenticitatea.

Ai să ne povestești experiențe marcante, emoționante de la cabinet (păstrând confidențialitatea clienților!)?

Ceea ce mă bucură și emoționează în același timp sunt experiențele în care clienții mei îmi povestesc despre situații dificile din viața lor, încep să plângă, dar pas cu pas ajungem să integrăm acele experiențe în ceea ce reprezintă ei, dându-le o conotație mult mai neutră-pozitivă.

Dar amuzante?

–

Ce abordari preferi ca teorie și metode de intervenție  

Tehnicile pe care eu le folosesc sunt, de obicei, tehnici care au la bază Terapia cognitiv-comportamentală, dar fac apel și la tehnici din ACT, din Psihologia pozitivă.

• Despre înțelepciunea psihologiei

Ce motto ai păstrat în practică, dacă ai unul, dacă nu, este în regulă

Motto-ul după care îmi ghidez abordările  face referire la faptul că la baza dezvoltării armonioase a unei persoane stă educația, așa cum afirma J. J Rousseau faptul că ,,plantele se formează prin cultivare și omul prin educație.”

Ce ai transmite cititorilor ca povață de viață, ca o recomandare sau concluzie care te-a făcut să fii puțin mai înțelept.

Ceea ce aș transmite clienților ar fi faptul că atunci când le este greu este normal să ceară ajutor și să aibă în vedere faptul că psihologul se va afla mereu de aceeași parte a baricadei împreună cu ei

1. Despre tine ca om și psiholog

Prezintă-te cum te consideri ca fiind în postura de om și de psiholog

Sunt o persoană jovială, spontană, sociabilă și mă împlinește să-i sprijin pe cei din jur.

Ca psiholog, sunt flexibilă și tipicară în același timp. De asemenea, îmi place să citesc. Simțul umorului și adaptabilitatea sunt unelte importante în terapie, fiind resorturi bune de a face față situațiilor dificile de-a lungul vieții.

Ai hobby-uri despre care ai vrea să ne povestești

Mă entuziasmez repede atunci când vine vorba de a experimenta sporturi extreme și de a călători pentru a înțelege alte culturi.

Ce ai reușit să îmbunătățești la tine după studiile de psihologie

Să exprim mai multă bunătate oamenilor și să înțeleg că situațiile pot fi privite din mai multe perspective. A înțelege emoțiile, gândurile și comportamentele oamenilor poate face diferența în procesul terapeutic, care nu-i unul foarte ușor.

• Despre cabinet și birocrație

Ce specializări ai și cum ai ajuns să practici psihologia (ce te-a inspirat)

În acest moment, sunt psiholog în domeniul securității naționale, psiholog clinician, consilier psihologic și psihoterapeut cognitiv-comportamental.

Profesoara de psihologie din liceu m-a inspirat să aleg această carieră. Modul în care m-a învățat să gestionez situațiile dificile mi s-a părut fascinant. Fascinanți mi se par și oamenii, cum fiecare este unic, are un trecut, un bagaj emoțional și reacționează diferit în contexte similare.

Cum a fost experiența de deschidere a cabinetului

Uff! Fără a lua în derâdere forța divină, îmi amintesc de vorba „până la Dumnezeu, te mănâncă sfinții”. Privesc partea plină a paharului, a fost un proces în care am exersat răbdarea și toleranța la frustrare. În momentul în care mi-am depus actele pentru înregistrarea cabinetului, colegiul se afla în plin proces de schimbare a conducerii și am avut norocul de a aștepta mai mult timp decât în mod normal. În schimb, colaborarea cu persoanele responsabile a fost una foarte bună.

Ce te motivează să continui

Momentele în care clienții sunt implicați în procesul terapeutic, ieșind din zona de confort, în care au insight-ul terapeutic și când se înregistrează progrese.

• Despre practica privată și din clinici

Cum au fost primii clienți și cum ai ajuns la ei…

În primele cinci minte din prima ședința cu primul client am transpirat ca niciodată, în mintea mea rulau toate informațiile învățate în facultate și timpul parcă se oprise. Am început să îmi îndrept, în mod exclusiv, atenția și gândurile la dificultățile clientului și situația a fost sub control.

Sunt de părere că pacienții sunt surse de inspirație și fiecare poveste de viață este grozavă.

Primii clienți au venit în terapie prin intermediul clinicilor cu care colaborez, Mental Training Center și Organizația Minte Forte, și ulterior, din recomandări.

Ai să ne povestești experiențe marcante, emoționante de la cabinet (păstrând confidențialitatea clienților!)?

Ca și exemplu de experiență cu o mai mare încărcătură emoțională, este o situație în care unul dintre clienți a venit în terapie cu gânduri suicidale. Este dificil momentul în care nu mai găsim niciun motiv pentru a trăi. Este și mai dificil să descoperim noi rațiuni ca viața să fie trăită, dar nu imposibil, iar acest proces este unul de dezvoltare în toate domeniile vieții.

Dar amuzante?

Cu toții avem zile mai puțin grozave. La un moment dat, am avut o astfel de zi și, simultan, un client a fost în aceeași situație. Ne-am manifestat similar, fiind neîndemânatici. În același timp, mie mi-a scăpat din mână agenda și clientului borseta. Am început amândoi să ne amuzăm, dându-ne seama că amândoi am avut o zi obositoare și este o parte normală a vieții.

Ce abordări preferi ca teorie și metode de intervenție  

Sunt formată în terapia cognitiv- comportamentală, aceasta fiind prima linie de tratament validat științific pentru majoritatea tulburărilor psihologice. O prefer pe aceasta pentru că oferă structură,  flexibilitate și este exhaustivă și inteligibilă pentru clienți. Bineînțeles, folosesc tehnici și din alte metode de intervenții validate științific (ex. ACT, DBT, Schema Therapy, etc.). Scopurile tuturor acestor tehnici sunt de a-i ajuta pe clienți în procesul terapeutic și ca aceștia să devină proprii lor terapeuți.

• Despre înțelepciunea psihologiei

Ce motto ai păstrat în practică, dacă ai unul, dacă nu, este în regulă

Mottoul după care mă ghidez este că „oamenii sunt diferiți”. Au reacții diferite. Emoția este post-cogniție, astfel încât modul în care interpretăm situațiile din viața noastră face diferența dintre o reacție sănătoasă și una nesănătoasă. Fiecare situație trebuie privită în mod contextual, la fel ca atunci când, pentru a fi pe măsura noastră o rochie sau un costum, mergem la un croitor.

Ce ai transmite cititorilor ca povață de viață, ca o recomandare sau concluzie care te-a făcut să fii puțin mai înțelept   

Niciodată nu spune niciodată. Scurt și la obiect, este de preferat să nu-i judecăm pe ceilalți pentru că nu știm când putem fi în locul lor.

1. Despre tine ca om și psiholog

Prezintă-te cum te consideri ca fiind în postura de om și de psiholog

Numele meu este Denisa-Maria Petriș (she/her), sunt psihoterapeut cognitiv-comportamental sub supervizare și doctorand în psihologie.

Și ca practician și ca om cred că suntem cu toții valoroși și merităm necondiționat acceptarea, dragostea și respectul celorlalți, că e bine să ne educăm și să ne lăsăm educați de ceilalți și că e în regulă să avem nevoie de ajutor din când în când.

Mai cred că, at the end of the day e superb că, singuri în barca experiențelor și dificultăților noastre, putem vedea luminile bărcilor celorlalți și să știm că we’re not the only ones struggling.

Ai hobby-uri despre care ai vrea să ne povestești

Aș zice că principalele mele hobby-uri sunt sportul și călătoritul, probabil pentru că mi se pare că îmbină foarte bine nevoia mea de structură și rutină cu valorile mele legate de explorare și cunoaștere. Dar pe lângă astea, mă entuziasmez foarte tare atunci când vorbesc despre politică, drepturile omului și activism, fashion și Formula 1. 🙂

Ce ai reușit să îmbunătățești la tine după studiile de psihologie

Cred că cea mai mare reușită a mea din punctul ăsta de vedere e că am devenit mai înțelegătoare și mai caldă cu mine însămi, că nu mă mai critic atât de aspru și atât de des, iar din poziția asta auto-compasională îmi permit să explorez mai mult, să aflu lucruri despre cine sunt și ce-mi place, să stau cu TOATE  emoțiile mele fără să mă tot întreb dacă-s normale sau justificate, și să-mi permit să mă simt mulțumită, fericită, mândră de cine sunt mai des și mai puțin condiționat de standarde nerealiste.

O altă chestie de care sunt mândră e că mi-am conturat atitudini și percepții mult mai sănătoase despre relații, mai ales relații romantice, și stăpânesc mai bine partea asta de comunicare non-defensivă, vulnerabilă și centrată pe emoțiile și nevoile mele.

Comunic mult mai eficient cu partenerul meu și, overall, reușim să avem o relație plină de sens și semnificație pentru amândoi, în care ne sunt îndeplinite nevoile, ne sunt acceptate emoțiile și suntem iubiți, apreciați și sprijiniți necondiționat.

• Despre cabinet și birocrație

Ce specializări ai și cum ai ajuns să practici psihologia (ce te-a inspirat)

Am atestat de liberă practică în psihologie clinică și în psihoterapie dar momentan sunt sub supervizare doar pe psihoterapie și practic doar servicii din sfera asta.

Îmi e mereu foarte greu să răspund la întrebarea asta legată de “ce m-a inspirat” sau “cum am ajuns” să practic psihologia. Am consumat o grămadă de pop-psychology în adolescență și mi se părea că ar fi ceva ce mi-ar plăcea să fac and I was lucky enough să rămân pasionată de domeniu și după ce am aflat că lucrurile nu stau ca în serialul “In Treatment”.

Cum a fost experiența de deschidere a cabinetului

Experiența de deschidere a cabinetului și în general (aproape) orice interacțiune cu Colegiul Psihologilor din România a fost neplăcută, frustrantă și foarte time-consuming. Cred că tot procesul a durat mai bine de 6 luni, din care majoritatea le-am petrecut așteptând câte ceva. Uneori, zile la rând, acel ceva a fost să-mi răspundă cineva la telefon ca să pot să pun o întrebare.  

Ce te motivează să continui

Cred că faptul că foarte multe din valorile mele (egalitate, acceptare, integritate, învățare continuă, oferirea de ajutor) se pot manifesta în  rolul de terapeut și în procesul terapeutic, iar astă mă face să simt că ceea ce fac are sens și semnificație pentru mine (hopefully și pentru ceilalți).

Ce consideri că ar putea fi simplificat în practica Colegiului psihologilor

Înafara faptului că acum dosarele se pot depune online și primești toate documentele în format digital, majoritatea proceselelor din sfera CPR sunt inutil de complicate. Condițiile pe care trebuie să le întrunești pentru înființarea cabinetului, mai ales cele legate de spațiul fizic destinat cabinetului nu sunt adaptate la modul în care se practică psihoterapia în prezent. Mai e și faptul că procesarea dosarelor durează o eternitate și uneori trebuie retrimise din motive precum faptul că ai uitat să scrii “conform cu originalul” pe vreo foaie sau că nu ai enumerat toate obiectele de mobilier care există în incinta cabinetului. E clar că cerințele acestea ar trebui simplificate.

• Despre practica privată și din clinici

Cum au fost primii clienți și cum ai ajuns la ei…

Prima clientă ever a venit de pe I’m Fine, următorii din recomandări. Experiența cu prima clientă m-a făcut să chestionez foarte multe lucruri legate de mine ca terapeut. We didn’t click at all și deși rațional știam asta, am înțeles pe deplin atunci când am reușit să consolidez relații terapeutice strânse și autentice cu alți clienți, că procesul terapeutic e a two-way street și că e ok și uman să nu reușesc să am aceeași dinamică cu toată lumea.

Ai să ne povestești experiențe marcante, emoționante de la cabinet (păstrând confidențialitatea clienților!)?

Lucrez cu o persoană care e într-o situație extrem de dificilă. Abuzul emoțional, fizic, sexual sunt lucruri care i se întâmplă aproape zilnic în relația de cuplu și nu are pe nimeni care să o ajute să gestioneze situația asta. Nici familia, nici prieteni, nici poliția, nimeni. Ne chinuim foarte mult să căutăm în tot cumulul ăsta de experiențe dureroase cele mai mărunte pârghii prin care să poată primi suport și să iasă din această situație. Foarte des pare că acest proces n-are nicio finalitate. Dar totuși, această femeie, această supraviețuitoare, fiecare zi în care știe cu atât de multă claritate că suferința ei e temporară și că ea poate, chiar dacă nu azi, să lase toate astea în urmă, sunt o dovadă de reziliență absolută și un reminder constant că să te zbați să trăiești în siguranță, cu demnitate și împlinire nu e niciodată futil.

Dar amuzante?

Cred că momentul în care am realizat ca da, uneori clienții tind să spună chestii foarte importante sau grave chiar înainte să iasă din cabinet, a fost destul de amuzant, pentru că eram destul de convinsă că e doar un “mit” courky de psihologi. Next thing I know m-a lovit un “A da, și mai e și tulburarea mea alimentară.” din ușa cabinetului.

Ce abordari preferi ca teorie și metode de intervenție  

Am formare în CBT dar îmi place foarte mult abordarea ACT și folosesc tehnici din ACT destul de des cu clienții care par să rezoneze cu ele. De asemenea, am clienți cărora li se pare util să-și înțeleagă problemele actuale prin prisma experiențelor timpurii de viață, așa că uneori mai folosesc și conceptualizări și tehnici din Schema Therapy. Astea sunt cu siguranță abordările mele preferate și cu care sunt confortabilă, însă măsura în care I will go for one or another la un moment dat în terapie depinde nu doar de preferințele mele, ci și de cât de relatable e o perspectivă sau alta pentru client și cât de bine se pretează fiecare pentru a aborda probleme specifice.

• Despre înțelepciunea psihologiei

Ce motto ai păstrat în practică, dacă ai unul, dacă nu, este în regulă

Aș putea să mă gândesc la câteva motto-uri elaborate, frumoase, insightful, dar adevărul e că un motto care chiar mă ajută mult in terapie e ceva ce mi-a zis o colegă cu mai multă experiență, atunci când discutam despre cum am teama că pot face mult rău în terapie și tendința să pun pe seama neajunsurilor mele profesionale orice nu merge bine în terapie. A zis “LOL da’ cine te crezi?” and it stayed with me.

Ce ai transmite cititorilor ca povață de viață, ca o recomandare sau concluzie care te-a făcut să fii puțin mai înțelept   

Mulți dintre noi am trăim în medii foarte invalidante. Sunt o tonă de chestii pe care ai noștri n-au știut să ni le spună dar pe care aveam nevoie să le auzim, sau experiențe de învățare și explorare pe care nu ni le-au facilitat. Lucruri care poate ne-ar fi ajutat să ne construim alte credințe despre noi (și despre lume),  și care poate ne-ar fi scutit de niște suferință.

Din fericire, we are our own adults now, și putem să ne acordăm mai mult spațiu, resurse și suport decât am primit când eram mici, ca să ne îndeplinim nevoile de bază, să explorăm, să fim autonomi, să ne bucurăm de dragoste și grijă, din partea noastră și din partea celorlalți, și să rescriem narativa pe care o avem despre noi și despre lume in a more joyful way. Viața e prea scurtă ca să nu ne trăim valorile, să nu facem lucrurile importante pentru noi, lucrurile care ne fac fericiți, să nu avem grijă de noi setând limite.

• Despre tine ca om și psiholog

Prezintă-te cum te consideri ca fiind în postura de om și de psiholog

Bună și bine te-am găsit  Numele meu este Mihăiță Andreea. Sunt psihoterapeut cognitiv – comportamental. Dar înainte de asta, sunt fiică, soră, iubită și prietenă. Sunt un om cald, sensibil cu o doză, poate ceva mai mare, de empatie și dorință de a-i ajuta și sprijini pe ceilalți. Îmi place să aflu povești, să ofer îmbrățișări, vorbe blânde și un umăr atunci când este nevoie.

1993 este anul în care mi-am început călătoria. Am fost un copil – pe alocuri, cred că încă sunt – liniștit, la locul lui și căruia îi plăcea să se joace. Dintr-o curiozitate neînțeleasă, pe atunci, îmi doream întotdeauna să aflu povești. Reale. Ale oamenilor de lângă mine. Ale adulților, în special. Dar și ale copiilor cu care îmi petreceam majoritatea timpului liber. Îmi doream să aflu totul, dacă se putea. Nu știam cum să le rezolv problemele. Și nu aveam cum, copil fiind. Dar știam că voiam ca ceilalți, deopotrivă adulți și copii, să-și dea seama că eram lângă ei. Cu ceea ce puteam, pe atunci. Îmbrățișări, în mare parte. Aveam o nevoie foarte mare să le arăt suport, susținere și empatie – chiar dacă acum 20 de ani nu știam că se numește așa.

Crescând, mi-am dat seama că printre cele mai importante valori pentru mine erau – sunt și acum – familia, iubirea și prietenia. Prima a fost, și continuă să fie, îndeplinită 100% în fiecare zi. Cea de-a doua la fel. Însă ultima, prietenia, era ceva pentru care trebuia să lupt, activ, să o îndeplinesc și urmez zi de zi. Zis și făcut.

Am reușit să am în jurul meu prieteni adevărați și oameni pe care mă pot baza 24/7. Și asta pentru că am rămas același om empatic, susținător, căruia îi place să afle povești și să ajute. De data aceasta oferind mai mult decât îmbrățișări. Pentru că, atunci când a fost nevoie, mi-am prioritizat valorile ca să știu că am făcut un bine și un om zâmbește autentic. Dar mai ales pentru că am făcut greșeli. Am făcut greșeli mai mari sau mai mici și astfel am arătat o față autentică, imperfectă care reacționează uman în diferite circumstanțe.

Aceleași trăsături mă definesc și ca psihoterapeut. De-a lungul călătoriei mele, am descoperit că fiecare dintre noi avem calități dar și defecte. Însă important este să ne acceptăm așa cum suntem, să ne apreciem, să ne iubim și să nu fim distructiv de critici cu noi înșine. Am înțeles, de asemenea, că emoțiile negative sunt normale. Însă este nesănătos să le lăsăm să depășească anumite limite. Știu că diferența dintre o stare de bine, de fericire sau acceptare, și una de tristețe e țesută de mozaicul gândurilor pe care le avem zi de zi. Am înțeles că fiecare dintre noi merită să trăiască viața pe care și-o dorește. Și acestea sunt aspectele pe care îmi doresc să le transmit și clienților mei.

Ai hobby-uri despre care ai vrea să ne povestești

Da. Iubesc să dansez. Sunt aproape 6 ani de când fac acest lucru. Am descoperit dansul la îndemnul unei prietene. Și m-am îndrăgostit iremediabil. Ce-mi place cel mai mult este că la cursurile de dans simt cum toată energia negativă, oboseala, stresul și altele acumulate, uneori, peste zi, se risipesc. Se evaporă. Acolo sunt un alt eu care trăiește momentul cu intensitate maximă, cu bucurie și extraz, câteodată, și care abia așteaptă să trăiască emoțiile de piele de găină avute în timpul show-urilor. Pentru că da, am avut oportunitatea să dansez pe mari scene, național și internațional. Iar dacă ar fi să spun că sufăr de o dependență, aceasta este reprezentată de emoțiile de dinainte, din timpul și de după un spectacol. De aplauzele oamenilor cărora le transmitem emoții pozitive cu fiecare pas și combinație de elemente din coregrafie. Și de repetițiile până la epuizare, uneori, pe care le am cu formația. Dacă există magie, atunci tot ceea ce se întâmplă aici este definiția ei.

Ce ai reușit să îmbunătățești la tine după studiile de psihologie

Ceva esențial: am reușit să văd dincolo de cortina aparenței. Și prin asta vreau să spun că am reușit să găsesc o explicație pentru fiecare comportanet sau vorbă a cuiva, fără să mă gândesc prima dată la a judeca persoana respectivă. Cred că noi, ca adolescenți, ne lăsăm atrași ușor de mrejele ideii de a judeca o carte după copertă. Spunem ușor că un om e nașpa. Ei bine, studiile în domeniul psihologiei m-au învățat că realitatea este în spatele a tot ceea ce se vede în exterior – dincolo de măștile sociale. Dincolo de zâmbetul fals care ascunde poate o nefericire, o tristețe. Dincolo de o vorbă jignitoare care poate fi aruncată pentru că persoana nu știe cum să-și regleze emoțiile în alt fel. Dacă avem deschiderea de a vedea după cortină, am fi mult mai înțelegători și empatici.

• Despre cabinet și birocrație

Ce specializări ai și cum ai ajuns să practici psihologia (ce te-a inspirat)

Specializarea mea este CBT – terapie cognitiv – comportamentală. Dar lucrez cu mult mai mult decât atât. În cabinetul meu au loc procese de terapie integrative. Adică aduc elemente din ACT (terapia acceptării și angajamentului) și Schema Therapy (terapia schemelor). Mi se pare că un proces terapeutic integrativ este cel care aduce cele mai bune rezultate.

Cum am ajuns să practic…Ceea ce m-a inspirat a fost, de crezut sau nu, un proiect realizat în clasa a 8 a. Țin minte că am avut o materie care se numea „Tehnologie”. Nimic de-a face cu definiția pe care cu toții o cunoaștem astăzi. Iar în cadrul acestei materii, am avut de făcut un proiect despre meserii. Mama colegei cu care am făcut acest proiect a terminat, și ea, psihologia. Citind câteva informații din cărțile ei – pentru proiectul nostru – mi-am spus că asta vreau să fac și eu. Pe atunci credeam că psihologia înseamnă Freud : ) ). Stai întins pe canapea și povestești. Și chiar și așa, mi-a plăcut ideea. Ani mai târziu, am realizat că lucrurile s-au schimbat și există o diferență colosală între ceea ce credeam și ceea ce este, cu adevărat. În schimb, singura constantă a fost aceea că mi-a plăcut, în continuare, ideea.   

Cum a fost experiența de deschidere a cabinetului

Grea. De lungă durată. Nu știu exact ce probleme au apărut în interiorul Colegiului, însă a durat mai bine de 3 luni să-mi primesc actele pentru deschiderea cabinetului. După 3 luni de așteptare și mail-uri trimise în zadar, am fost sunată să mi se comunice că s-a făcut o greșeală în actele mele. A mai durat o săptămână până să le primesc.

Ce te motivează să continui

Oamenii. Poveștile de viață, sentimentul de împlinire la finalizarea unui caz când văd că diferența dintre persoana care a venit și cea care termină terapia este foarte mare, încrederea oamenilor, implicarea lor în terapie, dorința de a îmbunătății aspecte la ei și la viața lor, lacrimile – pentru că ele transmit faptul că am ajuns acolo deep down, unde trebuie, și știu că schimbarea se va produce. Toate astea și multe altele mă motivează să continuu.

Ce consideri că ar putea fi simplificat în practica Colegiului psihologilor

Multe lucruri cred că ar putea să fie schimbate. Dar cel mai important este că tot procesul birocratic ar putea să fie mult simplificat. În momentul de față trebuie să depui un dosar pentru fiecare schimbare pe care vrei să o faci. Nu ar fi mai simplu să trimiți doar niște cereri? Dosarele nu prea diferă de la o schimbare la alta. În plus, personal consider că unele documente sunt inutile. Nu am reușit nici până acum să înțeleg de ce este nevoie de ele.

• Despre practica privată și din clinici

Cum au fost primii clienți și cum ai ajuns la ei…

Primii clienți… Am înființat un grup cu niște colegi de facultate, se numește Psi8imal. Lucrăm împreună în cabinet și, la un moment dat, am decis să construim un site pentru a ne face publice și cunoscute serviciile. Așa am ajuns la primii clienți. Experiența a fost emoționantă. Prima data față în față cu un om pe care nu-l cunoști…încercând să îl cunoști într-atât încât să-l poți ajuta. A fost o provocare cu multă emoție împletită cu o ușoară teamă de a nu face o greșeală care mai mult să-l încurce pe om. Dar am înțeles că sunt firești astfel de emoții la orice început de drum.

Ai să ne povestești experiențe marcante, emoționante de la cabinet (păstrând confidențialitatea clienților!)?

Da. Am destul de multe, dar mă voi raporta la unul. Ciar la primul moment cu impact emoțional pozitiv puternic. A fost cineva care a venit cu simptomatologie depresivă. La un moment dat, după ce lucrurile s-au mai rezolvat puțin, am considerat util să abordăm subiectul recunoștinței. Am explicat care-i treaba cu recunoștința asta : )), de ce ajută, la ce e bună. I-am sugerat să facă acel exercițiu, deja foarte cunoscut, pe recunoștință. Acela de a scrie, în fiecare zi, 3-5 lucruri pentru care a simțit recunoștință în ziua respectivă. După un timp în care a făcut acest exercițiu zilnic, a venit la ședință și mi-a spus „Andreea, nici nu mai trebuie să notez lucruri. Acum pur și simplu observ în momentul prezent când se întâmplă ceva pentru care să simt recunoștință. Nu mai trebuie să stau să mă gândesc. Pur și simplu observ pe loc.” Pentru mine a fost un moment de mare, mare bucurie pentru că a reușit să ajungă la această performanță. Și este un lucru pe care mi-l amintesc cu foarte mare drag.

Dar amuzante?

Nu-mi amintesc să se fi întâmplat ceva amuzant, și de reținut, până acum. Sigur, mai sunt glumițe și mai râdem, uneori, în terapie, când situația și contextul sau subiectul abordat o permit, însă nu a fost vreun moment specific pe care să mi-l amintesc ca fiind amuzant.

Ce abordari preferi ca teorie și metode de intervenție  

Dacă este să vorbesc despre preferințe, cu siguranță mă gândesc la tehnici și exerciții din ACT – Terapia Acceptării și Angajamentului și Schema Therapy – cu toată imageria și incursiunea în trecut. Pun mult accept pe acestea două. Însă abordarea mea depinde de clientul din fața mea. Am persoane cu care lucrez mult pe CBT – empiric și logic. Am persoane pentru care funcționează foarte, foarte bine Schema Therapy. Cred că acesta este un aspect important în cadrul unui proces terapeutic. Să te adaptezi după clientul din fața ta. Niciodată un lucru nu va funcționa pentru toată lumea la fel.

• Despre înțelepciunea psihologiei

Ce motto ai păstrat în practică, dacă ai unul, dacă nu, este în regulă

Motto-ul meu în viață, ca om, este că totul se întâmplă cu un motiv. Atâta doar că trebuie să ai deschiderea să găsești, sau să lași să vină, să observi, acele motive. Altfel, există riscul să rămâi blocat în întrebări de genul „de ce mie?” Și „de ce mie?” are întotdeauna un răspuns dacă ești dispus să-l vezi. Nu știu dacă ține neapărat de motto, dar aceleași lucruri, deschidere și flexibilitate, îmi doresc să le aduc la cunoștință și clienților mei. Să îi învăț cum să fie așa și, mai ales, de ce să fie așa.

Ce ai transmite cititorilor ca povață de viață, ca o recomandare sau concluzie care te-a făcut să fii puțin mai înțelept   

Le-aș transmite exact ceea ce am spus puțin mai sus: dacă trec prin anumite situații, poate mai puțin plăcute, și ajung să se întrebe „de ce mie?” să aibă răbdarea, deschiderea și curiozitatea să afle răspunsul. Să fie atenți la ceea ce se întâmplă în jur, să observe ce pot învăța din experiența neplăcută, ce pot lua pozitiv, la ce anume le poate fi de folos acea experiență. Fiind deschiși la aceste lucruri, răspunsul nu va întârzia să apară. Și atunci vor înțelege mai bine de ce a avut loc acea întâmplare. Și, mai mult decât atât, aș vrea să le transmit faptul că a avea curiozitatea și curajul de a privi dincolo de un comportament sau niște vorbe le poate deschide ușa spre a deveni mai empatici cu cei din jur, mai înțelegători și le poate închide, definitiv, ușa spre judecată. Oamenii nu sunt răi de la natură. Unii oameni trăiesc lucruri rele, situații urâte, vin din medii defavorizate – și aici nu mă refer neapărat la partea financiară – și prin prisma acestor factori, unii dintre ei dezvoltă comportamente inadecvate. Poate nu înțeleg, poate nu le-a explicat nimeni anumite lucruri, dar cu siguranță a-i judeca din prima nu este cea mai bună opțiune. A nu se înțelege că orice comportament trebuie acceptat. Sub nicio formă. Dar a înțelege de unde vine un comportament nepotrivit, nu este egal cu a-l accepta. Este vorba doar despre a-l înțelege, a-i găsi o explicație, chiar dacă în urma unor astfel de comportamente este perfect normal să fie niște consecințe. Aveți grijă de voi și fiți blânzi unii cu alții.

1. Despre tine ca om și psiholog

Numele oficial, distant, este Popescu Maria-Alexandra.

Dar ca om și prietenă sunt Ada.

În primul rând, sunt om, cu preferințe, valori și defecte.

În al doilea rând, sunt psihoterapeutul și clinicianul care se detașează puțin pentru a avea o perspectivă mai clară și centrată pe obiectivele terapeutice.

Pasiunea mea este arta, arta… de a trăii frumos… Ador să pictez și iubesc muzica.

Îmi pun sufletul pe pânză, fără prea multe cuvinte dar cu multă emoție și culoare.

După studii am înțeles mai multe, cognitiv….dar după psihoterapia în care eu am fost clienta am reușit să fac schimbări sustenabile și organice în viața mea.

• Despre cabinet și birocrație

Ce specializări ai și cum ai ajuns să practici psihologia (ce te-a inspirat)

Psihologie clinică și psihoterapie. Dar pe lângă CBT folosesc tehnici din abordări diverse.

Am ajuns să practic psihologie din nevoia de a mă înțelege mai bine. Între facultate și master am avut un an liber în care am explorat alte opțiuni de carieră dar mi-a fost atât de dor de psihologie, încât m-am întors cu entuziasm și multă hotărâre. În prezent, sunt fericită că pasiunea mea este și  muncă mea.

Cum a fost experiența de deschidere a cabinetului

Ooooh…birocratie, resurse consumate….pe scurt, anevoioasă.

Ce te motivează să continui

Iubirea și curiozitatea pentru oameni.

Ce consideri că ar putea fi simplificat în practica Colegiului psihologilor

Multe, dar, pot întreba retoric: Cum definește CPR eficiența? Taxele anuale și ocazionale, chiar merită?

• Despre practica privată și din clinici

Cum au fost primii clienți și cum ai ajuns la ei…  

Prin Psi8imal și proiectul nostru, Primii pași în cabinet.

A fost emoționant și chiar declanșator de anxietate. Dar mă bucur ca am avut curajul să încep și perseverența să continui.

Ai să ne povestești experiențe marcante, emoționante de la cabinet (păstrând confidențialitatea clienților!)?

Am avut un moment în care am auzit despre o sinucidere… 5 minute… mi s-a tăiat filmul.  Eram puțin confuză dar am revenit, acolo și atunci. În acel moment, am realizat ca sunt umană, vulnerabilă și e normal ca aceste povești să aibă impact asupra mea.

Dar amuzante?

Am un client cu o inteligență și un calm peste media mea sau a populației generale și trebuie să recunosc ca m-am simțit inutilă pentru că clientul era autosuficient și cu o introspecție foarte bună. Încă sunt genul de ședințe unde învățăm amandoi. Dar plătește doar clientul :))

Ce abordări preferi ca teorie și metode de intervenție  

CBT pentru structura, ACT și schema pentru profunzime și culoare.

• Despre înțelepciunea psihologiei

Ce motto ai păstrat în practică, dacă ai unul, dacă nu, este în regulă

Oamenii sunt fascinanți și surprinzători.

Ce ai transmite cititorilor ca povață de viață, ca o recomandare sau concluzie care te-a făcut să fii puțin mai înțelept   

Răbdare, acceptare și compasiune.

Începem mai general puțin …

Te rog să te prezinți pe scurt

Salut, sunt Șerban și sunt psihoterapeut cognitiv-comportamental. Am absolvit atât licență cât și masteratul la Cluj, iar în prezent activitatea mea principala e în cadrul cabinetului de psihologie. Practic predominant Terapia prin Acceptare și Angajament (ACT) și lucrez destul de mult cu persoane din comunitatea LGBT+, lucru pentru care sunt recunoscător. Pe lângă asta, ca proiect personal, am o pagină de Instagram (https://www.instagram.com/psiholog.serban.bobos/) pe care postez diverse conținuturi legate de sănătatea mintală.

Dincolo de latura profesională, aș spune că sunt o persoană curioasă, deschisă la experiențe noi și care caută, poate mai mult decât orice, echilibrul.

Ce valori îți împlinesc proiectele profesionale?

Prima și cea mai importantă este kindness – las în engleză pentru că mi se pare că transmite mai bine esența decât echivalentul în română. În perioada adolescenței obișnuiam să pun un accent mai mare pe inteligență, până când am ajuns să îmi dau seama că a fi kind e o alegere, pe când inteligență are o componentă genetică puternică. Acum apreciez mai mult când cineva este kind și asta încerc și eu să fac pe cât posibil – și în proiectele profesionale și în viață de zi cu zi.

Pe lângă asta aș menționa independența (sau poate mai bine spus self-sufficiency) și conexiunea cu ceilalți. Par paradoxale și uneori pot fi dificil de împăcat, dar ambele rămân niște piloni importanți pentru mine.

Cum păstrezi disciplina în activitatea ta profesională?

Asta e încă un work in progress. Un lucru care mă ajută aici e că nu pun presiune pe aspectul ăsta și atunci îmi este mai ușor să accept și perioadele în care sunt mai puțin disciplinat – care nu sunt neapărat puține. 🙂

Descrie pe scurt experiența dintr-un proiect de care ești mândru.

Cred că faptul că am reușit să îmi deschid propriul cabinet și am ajuns în punctul în care pot face asta full-time e unul din lucrurile de care sunt cel mai mândru. Drumul nu a fost cel mai ușor sau scurt, dar privind în urmă pot spune că pentru mine a fost unul meaningful. Iar asta cu atât mai mult cu cât am ajuns aici prin propriile puteri – revin prin asta și la ideea de self-sufficiency.

Ce ai învățat dintr-o activitate dificilă pe care ai avut neplăcerea să o faci și care poate să fie rezumat într-o frază?

Că poți într-adevăr să faci lucruri dificile și că ele rămân la fel de valoroase și valide chiar dacă tu ești singura persoană care le observă și care știe cât efort au necesitat.

Și trecem la mai specific …

La ce lucrezi acum important pentru tine

La mine. Niciodată nu mi-a plăcut în mod deosebit să învârt în prea multe cratițe în același timp, iar în perioada asta cabinetul îmi ocupă destul de mult timp și resurse. Așa că prefer să folosesc timpul rămas pentru odihnă, pentru a-mi clarifica anumite întrebări despre viață și a încerca să modific unele tipare care mă încurcă din când în când.

Te documentezi frecvent despre noile descoperiri în domeniul tău, ce îți menține curiozitatea antrenată?

Cred că nimic nu mă motivează mai mult decât momentele din terapie care nu decurg cum mi-aș fi dorit – acelea în care mă gândesc “hmm, aș fi putut face asta mai bine” și îmi dau seama că mă îndepărtez de modul în care mi-ar plăcea să fac terapie. De multe ori asta e ceea ce mă face atât să mă documentez în plus, cât și să caut oportunități de a sedimenta cunoștințele și practicile pe care deja le folosesc.

Dacă ai avea altă profesie, care ar fi aceasta?

Am două răspunsuri care mi-au venit în minte. Primul ar fi îngrijitor de pui de urși panda, iar pe al doilea nu pot să îl dezvălui. 🙂

Spune-ne un element sau o propoziție care ți-a rămas în amintire din anii facultății, care te-a ajutat mai târziu?

“Știi – și la ce te ajută că știi?” – asta a fost primul lucru la care m-am gândit, doar că (poate și în spiritul citatului) nu-mi pot aminti cine a spus asta sau la ce curs.