Emoțiile, chiar și cele negative, ne sunt aliați

Avem impresia, poate datorită felului în care se simt emoțiile negative, poate pentru că social am învățat că oamenii de succes simt emoții pozitive (acestea sunt exprimate în public și în media, mai des când se prezintă succes), că emoțiile negative sunt de evitat. Defapt emoțiile negative au un rol adaptativ de a ne atenționa că ceva din ce se întâmplă în interiorul nostru sau în mediul exterior, ne deranjează, fie că ne întristează, îngrijorează sau ne enervează. Dacă le evităm îi transmitem implicit creierului că acestea sunt un pericol. Emoțiile negative nu sunt un pericol în sine, pot să aibă consecințe negative, dar acolo putem să intervenim cu reglarea emoțională prin strategii care să ne ajute să răspundem cât mai adaptativ la ele și la gândurile asociate lor.

Revenind la emoțiile negative, ele ne spun:

  • anxietatea – anticipez un pericol posibil (nu real)
  • frica – este un pericol real înainte mea
  • tristețea – mă simt neputincios în a schimba ceva ce mă deranjează
  • furia – simt că am resursele necesare să schimb o nedreptate față de mine
  • rușine – comportamentul meu nu corespunde cu imaginea ideală pe care vreau să o am despre mine
  • vinovăție – conștientizez că un comportament de-al meu are consecințe negative pentru alții sau pentru mine

Deci, când le simțim, ne putem întreba:

  • ce vrea să îmi transmită corpul (mintea)
  • ce pot să fac să schimb felul în care privesc lucrurile sau situația, dacă este posibil

Și apoi să stăm cu emoția, adică să ne permitem să simțim acea emoție care este doar atât, o emoție. Vom descoperi că după o vreme trece, este mai puțin intensă și putem să ne continuăm ziua, cu alte activități și emoții.

autor: Doris Pop

Timpul personal ne permite să fim mai prezenți pentru pacienți mai mult decât suprasolicitarea

interviu cu Alexandra Arusoaiei, psihoterapeut

Te rog să te prezinți pe scurt

Sunt Alexandra Arusoaiei, sau Alexa pe scurt. Lucrez ca și psihoterapeut de 7 ani și acum că spun asta, nici nu îmi dau seama când a trecut acest timp. Am deschis cabinetul după primul an de master, am fost super nerăbdătoare să încep să practic ceea ce am învățat în anii de studenție.

Ce valori îți împlinesc proiectele profesionale?

Pentru mine sunt foarte importante libertatea, crearea unei rutine, învățarea continuă, iar prin proiectele profesionale pe care le am mă bucur mult că reușesc să îmi împlinesc valorile.

Cum păstrezi disciplina în activitatea ta profesională?

Menținerea unei rutine este importantă pentru mine, am un program de somn, iar ziua o împart între sport, cabinet, dans și relații personale. Programul de la cabinet este stabil și respect intervalele orare pentru ședințe, astfel că după să pot ajunge să fac activitățile personale, care sunt foarte importante pentru mine și care îmi dau multă energie. Folosesc calendarul online, asta mă ajută să fiu mai organizată și să nu mă supraincarc.

Descrie pe scurt experiența dintr-un proiect de care eșți mândră.

O experiență importantă pentru mine ca și psihoterapeut și de care sunt foarte mândră este aceea în care am făcut psihoterapie de grup pentru tulburări de anxietate. A fost extraordinar să văd cum au apărut schimbări, cum au comunicat persoanele între ele și efectul terapiei de grup pentru anxietate.

Ce ai învățat dintr-o activitate dificilă pe care ai avut neplăcerea să o faci și care poate să fie rezumat într-o frază?

Am lucrat la un proiect care a devenit în timp neplăcut din cauza mediului în care eram, iar acea experiență pentru mine a însemnat conștientizarea importanței limitelor, să îmi recunosc atunci când îmi e greu și să plec din acel loc.

La ce lucrezi acum important pentru ține?

În prezent mă reorganizez cu terapia, de câțiva ani am devenit interesată de terapia traumei iar acum e o perioada în care investesc în formări pe partea aceasta. A devenit o tema atât de fascinantă pentru mine deoarece apărea frecvent la cazurile pe care le am la cabinet și cred că interesul major îl am datorită psihoterapiei personale pe care o urmez. Cele mai semnificative conștientizări și schimbări în viață mea personală și profesională au venit după ce am privit cu mai multă atenție asupra trecutului meu și a felului în care acesta îmi influență relațiile.

Totodată vara aceasta doresc să îmi îndrept atenția și asupra grupurilor, voi ține ateliere pe diverse teme de interes și voi reîncepe terapiile la nivel de grup.

Ce consideri că ai învățat și nu te așteptai să ai nevoie să înveți la muncă?

Toleranță crescută la frustrare și incertitudine, exersate mai mult încă din facultate, dar care m-au ajutat și mă ajută în prezent.

Te documentezi frecvent despre noile descoperiri în domeniul tău? Ce îți menține curiozitatea antrenată?

Da, particip la cursuri, formări, workshop-uri în fiecare an. Cazurile de la cabinet mă ajută mult să fiu mereu curioasă, faptul că fiecare individ este atât de diferit, mă face să îmi doresc continuu să învăț astfel încât să pot fi mai pregătită față de versiunea mea din trecut.

Dacă ai avea altă profesie, care ar fi aceasta?

De mic copil am știut că vreau să devin psiholog, la mine nu a existat varianta a doua. În ultimul timp m-am surprins mai apropiată de animăluțe și chiar m-am gândit că dacă nu aș fi psihoterapeut, probabil aș avea profesia de medic veterinar.

Spune-ne un element sau o propoziție care ți-a rămas în amintire din anii facultății sau a școlii, care te-a ajutat mai târziu?

Mi-a rămas de la un curs din facultate, și dacă nu îmi trece gândul prin minte zilnic, măcar o dată la două zile e acolo – Nu lasă ziua să treacă fără să faci ceva pentru tine.

metoda declutter sau despre cum să renunțăm la ce nu mai folosim pentru a face loc viitorului

Declutter este un termen folosit în engleză pentru a exprima aruncarea gunoiului. Clutter înseamnă gunoi sau multe lucruri care ocupă spațiu nenecesar în casă.

Fenomenul #declutter a pornit de la principiul aplicat de cei în cauză care au descoperit că după ce au renunțat la clutter, au devenit mai fericiți, împliniți și s-au simțit mai bine în general. A devenit un trend la nivel internațional ca periodic să se scoată din locuință ce nu este necesar sau ce nu mai aduce emoții pozitive.

Pe lângă beneficiile subiective, mai sunt cele de spațiu, aerisire, organizare a decorului și detașare de trecut.

Am încercat și funcționează, am menținut o atitudine pragmatică pentru a nu arunca și ce se poate folosi mai încolo (realist). După ai o senzație de libertate și de ușurare, aproape fizică. De asemenea, am făcut loc pentru amintiri noi și am sortat cu acea ocazie ce aveam, am descoperit amintiri uitate și resurse utile.

Ai încercat? Dacă da, cum te-ai simțit după? Dacă nu, te-ar tenta?

autor: Doris Pop

Sabotarea proprie sau despre cum uneori preferăm eșecul

Cartea You are not so smart de David McRaney mă fascinează cu fiecare pagină citită. Deși am învățat o parte dintre aceste informații în timpul facultății de psihologie, pe unele le-am uitat, iar pe celelalte le descopăr cu această carte.

Una dintre temele abordate, frica de eșec și auto-sabotarea, este de interes pentru mine din motive personale, dar și pentru că unii dintre clienții de la cabinet au anumite comportamente de sabotare și nu reușesc să scape de ele.

Pe scurt, încercând să ne conservăm egoul, vom apela la procrastinare, greșeli dinainte alese, comportamente de auto-sabotare (nu acum, nu merit, poate nu iese, dacă voi greși, mai bine fac altceva, etc) care să ne mențină cu ideea că am putea face acel ceva, fără a ajunge la dovada că poate nu reușim, chiar dacă putem ajunge la dovada că reușim.

autor: Doris Pop

Ce este iluzia transparenței și cum ne încurcă în relații?

Pornind de la credința colectivă că ceilalți știu, văd, înțeleg ce simțim și gândim, doar pentru că se uită la fața noastră, la gestica noastră ajungem la a ne certa cu cei dragi pentru că nu au depistat ce doream să le transmitem sau că ne simțeam neplăcut într-o situație comună.

În realitate pentru noi și pentru ceilalți, adică pentru toți, în majoritate, este destul de greu să citim ce gândește și simte cineva de lângă noi, chiar dacă știm persoana de mult timp sau foarte bine. Da, se poate ajunge să cunoaștem tiparele emoționale și cognitive ale cuiva drag, dar doar după ce ne-a explicat acest lucru, de obicei.

Te-ai enervat vreodată pentru că partenerul nu a fost pe fază să știe că te-a întristat cum s-a purtat un prieten comun la un concert la care ați fost împreună? Dacă da, nu ești singurul om care a trecut prin acest proces.

O recomandare des, foarte des folosită în terapie: spuneți explicit ce simțiți și gândiți când prezentați partenerului situația supărătoare din perspectiva voastră. De cele mai multe ori veți descoperi că nici nu s-au gândit că acelea ar putea fi reacțiile dumneavoastră.

Ai învățat ceva util? Dă un share, să ajungă și la alții rezumatul acesta.

autor: Doris Pop

De ce ne e greu să renunțăm la obiceiurile noastre rele?

Mitul presupune că dacă renunțăm la un comportament nedorit, ne oprim din a-l face, creierul va înceta treptat să îl mai dorească.

În realitate, creierul va face un ultim efort să revină la acel obicei care îi este familiar. Adică dacă azi nu mai mâncăm chipsuri, iar mâine ne trezim dorind să mâncam iar și simțim că pofta este mai intensă, atunci creierul ne spune: vreau să faci din nou acel comportament care nu e bun, dar e familiar și îmi oferă comfort, plăcere și continuitate.

De aceea pentru a forma un obicei nou sau a elimina unul nedorit avem nevoie de minim 3-4 săptămâni pentru a renunța total la el. Și nici atunci nu avem siguranța că dacă avem acces la o pungă de chipsuri, nu o vom mânca, peste câtva timp.

Ce putem învăța din aceste informații? Că merită să avem răbdare cu noi și să ne concentrăm pe a ne disciplina, care este un factor de protecție în calea spre obiceiuri benefice.

pentru mai multe astfel de informații controversate, neplăcute, dar utile, vă recomand lectura

You are not so smart – David McRaney

https://www.goodreads.com/book/show/11709037-you-are-not-so-smart

autor: Doris Pop

Conformitatea socială

Oricât de rebeli ne-am considera, putem să listăm pe rând, rapid și ușor, un număr de comportamente pe care el facem pentru că ne dorim incluziunea socială, similaritatea și aliații (prieteni, colaboratori). Suntem conștienți de acest proces? În majoritate timpului nu.

Dacă atunci când mergem în vizită ne uităm cum se poartă gazdele și ceilalți invitați, la școală ascultăm și luăm notițe, la sală ne uităm ce fac și ceilalți, la un nou loc de muncă învățăm despre cultura lor organizațională, ne purtăm social acceptabil la evenimente sociale și urmăm tipare de ținută (bărbierit, machiaj, stil vestimentar), în parte, pentru a plăcea, a ne face acceptați și doriți în jurul celorlalți.

Deci a fi conformist nu este total greșit, a fi rebel nu este complet de dorit. Mai ales că citeam recent despre cum capitalismul a reușit să găsească o rețetă de a comercializa nișele, extremele, minoritățile culturale. Este fascinant cum atunci când a pornit cultura ecologismului a apărut o estetică a acestui fenomen, care poate să fie cumpărată. La fel, pentru sub-culturile care nu se conformează stilurile general plăcute de majoritate există niște standarde la care cei care aleg acea sub-cultură se conformează.

Desigur, conformismul din situații de dictatură sau din exemplele istorice care au avut consecințe devastatoare nu se încurajează! Aici vorbim despre programarea genetică a creierului de a imita ce pare să aducă recompense și a se conforma modelelor din aceleași motive.

autor: Doris Pop

Lasați copiii să exploreze?

Propriul copil este cel mai de preț pe lumea aceasta pentru părinți, mai ales pentru cei protectivi. Când părinții își doresc să ofere o cale prestabilită copilului sau să îl protejeze de eșecuri, defapt se protejează pe ei de propriile anxietăți și de vinovăția pe care o pot simți dacă copilul este dezamăgit, greșește sau are un eșec.

O măsură de precauție, destulă grijă și suport în dezvoltare ajută copilul să fie liber în a se găsi pe sine, a descoperi la ce se pricepe, ce îi place, ce vrea să facă în mod repetat.

Curiozitatea, dacă este prezentă la copil de mic, face parte din sensul vieții pentru el, ca om, pe parcursul dezvoltării. Decizia părinților de a opri acest proces sau de a reduce la tăcere acest potențial poate afecta dezvoltarea copilului prin reducerea recompenselor din mediu. Adică?

Dacă pentru copil curiozitatea este un factor declanșator pentru activități de joacă, dezvoltare, învățare, relaționare, atunci diminuarea ei va reduce acele activități, nu și impulsul interior, ceea ce va duce la pierderea unui procent din ce își dorește (recompensele): acele jocuri, acele interacțiuni, întrebări, învățare, care îi oferă plăcere și sens.

autor: Doris Pop

Despre pasiunea pentru predare

interviu cu Daniela Dumulescu, psiholog, cadru universitar, trainer, consilier politic, om multi-talent

Începem mai general puțin …

Te rog să te prezinți pe scurt 

Sunt psiholog (https://www.facebook.com/psihologdanieladumulescu), cadru didactic universitar și trainer și cred că dintre toate joburile pe care le-am încercat am descoperit despre mine că sunt o persoană căreia îi face plăcere să ofere celorlalți și să construiască cunoaștere în mintea celorlalți, să dezvolte competențe care să îi ajute mai târziu. De aceea, cel mai mult, din ce fac, îmi place partea de predare și de interacțiune cu studenții. 

Ce valori îți împlinesc proiectele profesionale?

Hmmm, o valoare importantă pentru mine este contribuția la dezvoltarea celorlalți, după aceea vine provocarea, evit destul de mult să mă plafonez și mă bucur când proiectele în care mă implic mă provoacă să vad lucrurile din mai multe perspective, să înțeleg mai bine lumea în care trăim, oamenii din jurul nostru. Dacă aș alege trei valori, a treia ar fi libertatea. Aleg proiecte care îmi permit libertate creativă și chiar profesia de psiholog, nu doar că ai libertatea de gândi, trebuie să gândești outside the box. În partea de predat îmi place că am libertatea să construiesc ce fac împreună cu studenții. 

Ai menționat importanța libertății în proiectele tale, cum păstrezi disciplina în activitatea ta profesională?

Pentru că sunt o personalitate foarte dinamică, îmi vine greu uneori să fiu disciplinată. Mereu a fost o provocare să lucrez constant fără să ajung la burn out sau să am perioade moarte. Am învățat să nu cer de la mine imposibilul și am norocul să lucrez în proiecte care presupun flexibilitate și creație. Pot lucra oriunde și oricând, nu am un program strict aici. Dar am și activități statice, unde am program fix, iar acolo respect programul. 

Am învățat despre mine cum funcționez, când am energie și pot lucra mai bine. Contează organizarea energiei și a efortului, nu doar a timpului, de aceea consider că este importantă cunoașterea de sine. 

Descrie pe scurt experiența dintr-un proiect de care ești mândră. 

Finalizarea doctoratului a fost ceva de care am fost foarte mândră. A fost o perioadă grea, eram pe ultima sută de metri, mi-a fost greu să mă disciplinez, să stau să scriu. Am încununat efortul cu rezultate, chiar dacă mai am alte proiecte, acolo efortul a fost mai mare și de aceea satisfacția este mare. Știm că acolo unde depunem mai mult efort, succes contează mai mult, deci da, a fost un milestone în dezvoltarea mea, am simțit multă presiune socială, anxietate, că dacă nu se întâmplă o să fiu eu eșec. Am gestionat provocările interne, nu doar cele legate de doctorat… și când spun provocări interne, mă refer la cele pe care mintea mea mi le servea sub formă de așteptări greșite, temeri, perfecționism etc…

Și trecem la mai specific …

La ce lucrezi acum important pentru tine 

Lucrez la un proiect de suflet acum, scriu o carte cu un preot, sper să o terminăm până la finalul anului. Aceasta este o provocare, dar este ceva ce îmi doresc să ajungă la oameni. 

Ce consideri că ai învățat și nu te așteptai să ai nevoie să înveți la muncă? 

Nu mă gândeam că o să învăț să tac, să am toleranță mai mare la diversitate. Și mă gândeam că nu o să am nevoie să învăț să nu judec, dar practic am judecat mult colegi de echipă pentru că mi s-a activat mult sentimentul de nedreptate și am avut nevoie să îmi temperez nevoia de a face dreptate și a fi lucrurile corecte. Dar consider că mulți învățam că viața nu e dreaptă și corectă. Acum am învățat că viața nu e corectă și asta este, accept, nu mă mai consum pentru asta. 

Am mai învățat să fac diferența între ce îmi doresc și ce am nevoie. Uneori ce am nevoie e mai bun decât ce îmi doream și nu s-a întâmplat. 

Dacă ai avea altă profesie, care ar fi aceasta?

Mi-ar plăcea să fiu profesor de liceu, să predau istorie, cum am absolvit și facultatea de istorie sau mi-ar plăcea să lucrez în pr și marketing, dar am încercat și asta, la un moment dat. 

Acesta e avantajul psihologiei, că ai multe nișe pe care poți merge dacă ai terminat psihologia. 

Despre când doctorandul își dedică din timp pentru voluntariat

interviu cu Nadina Pandea, doctorand în psihologie și voluntar dedicat

Începem mai general puțin …

Te rog să te prezinți pe scurt 

Sunt Nadina, sunt psihoterapeut sub supervizare și student doctorand în cadrul Școlii Doctorale de Psihodiagnostic și Intervenții Psihologice Validate Științific, Universitatea Babeș-Bolyai, în anul 1. În afară de acestea, activez în domeniul tineretului și fac voluntariat de cam 10 ani în diverse organizații.

Ce valori îți împlinesc proiectele profesionale?

În general, încerc să îmi găsesc proiecte profesionale care să îmi răspundă la câteva nevoi. În primul rând, valorizez mult experiențele de învățare, fie împărtășite de mine, fie preluate de la alții. Apoi, încerc ca lucrurile pe care mă angajez să răspundă la nevoile altora, să ajut alte persoane, prin modurile în care pot și în funcție de cât de mult permit contextele în care mă aflu. Mai personal de atât, țin mult la autenticitate și curiozitate ca și valori, încerc astfel să găsesc activități care mă stimulează și care se aliniază cu lucrurile în care cred și pe care le valorizez.

Cum păstrezi disciplina în activitatea ta profesională?

Mă ajută mult să rămân engaged în ceea ce fac, dacă e ceva ce îmi place e foarte probabil să țin constantă acea disciplină. Dacă nu e neapărat ceva ce îmi place, încerc să văd la ce îmi răspunde acel proiect profesional (dacă îmi răspunde la ceva) și să mă uit un pic mai adânc dacă doresc să continui să fac asta sau nu, care erau scopurile când am început acel proiect și ce îmi vizionam în viitor prin acel proiect. Dacă nu se aliniază în niciun sens pe niciuna din aceste direcții, voi căuta să găsesc ceva cu mai mult sens pentru mine. Sunt recunoscătoare că am avut contexte care mi-au permis să aleg proiecte pe care le valorizez, însă nu aș vrea să fie o idealizare pe direcția de ”mereu trebuie să facem lucruri de care suntem pasionați, altfel facem degeaba”. Mai degrabă vreau să evidențiez că în cazul meu, pasiunea/valorizarea/nevoile îndeplinite sunt cele care mențin disciplina mea și dedicarea mea la acele proiecte.

Descrie pe scurt experiența dintr-un proiect de care ești mândră. 

În 2020 am contribuit la scrierea obiectivului pe sănătate din cadrul Rezoluției Tinerilor din România, unde am avut consultări cu persoane din domeniul meu, precum și cu tineri, pentru a putea să stabilim obiective de acțiune în acest document strategic. Sunt mândră de sincronizarea și disponibilitatea tuturor colegilor care au colaborat în redactarea Rezoluției, de deschiderea tinerilor să fie vulnerabili înspre a împărtăși problemele cu care se confruntă pentru a ghida viziunea. 

Ce ai învățat dintr-o activitate dificilă pe care ai avut neplăcerea să o faci și care poate să fie rezumat într-o frază?

”Nu lucra fără să ai un contract semnat înainte”

Și trecem la mai specific …

La ce lucrezi acum important pentru tine (un proiect pe care ai vrea să îl descri pentru cititori)

Cred că formarea mea ca și psihoterapeut, în primul meu an de activitate în acest sens. E un proces care atinge multe arii importante pentru mine și mă ține angajată și curioasă și entuziasmată în tot ceea ce fac. E și partea de învățare, concret de a citi și învăța cât mai multe, consumul constant de informație care vine pe lângă setea de cunoaștere (care mi-a lipsit în unele perioade) ajută mult. În plus, este și procesul la care trebuie să lucrez eu cu mine, să confrunt acele insecurități și acel sindrom al impostorului, să stau cu frica și anxietatea care vine cu acest proces, stând cu compasiune și răbdare față de mine. Din ce am făcut până acum ca și practică, îmi dau seama că este mult sens și mă umplu de viață parcă după fiecare ședință, lucru care mă ține intrigată de acest proces, să devin acel terapeut ”good enough” pentru criticii mei interni și destul de bun încât să îmi ajut viitorii și actualii pacienți. 

Ce consideri că ai învățat și nu te așteptai să ai nevoie să înveți la muncă? 

Setarea de limite sănătoase, mereu am asociat asta cu un proces terapeutic sau o lecție pe care o învăț în comunicarea interpersonală, nu să fie necesar să învăț noi moduri de a face asta în cadrul muncii. Comunicare, da, e normal, însă m-a surprins că setarea de limite este ceva ce trebuie învățat cum să fie făcut la locul de muncă – mai degrabă formularea, stilul, toate celelalte – încât acele limite chiar să fie respectate. 

Te documentezi frecvent despre noile descoperiri în domeniul tău? Ce îți menține curiozitatea antrenată? 

Mai nișat, dar da. Adică, mă dus deseori pe a citi lucruri din aria mea de cercetare (adicțiile) decât în general despre domeniul psihologiei, iar curiozitatea cred că rămâne activă cel mai probabil pe seama pasiunii față de direcția aleasă, un pic întărită de faptul că nu este neapărat o ”soluție” ideală sau nici măcar satisfăcătoare la această zonă. Mi-ar plăcea totuși să mai extind și curiozitatea spre alte arii, alte domenii, momentan cred că sunt un pic fixată pe a afla multe și uneori simt că rămân în urmă față de altele. 

Dacă ai avea altă profesie, care ar fi aceasta?

Probabil ceva mai în domeniul creativ, în zona de hair colorist, DJ/ artist, acestea le-am tratat mai degrabă drept ”hobby-uri” decât ceva ce aș monetiza, pe lângă acea convingere că ”trebuie” să rămân DOAR în domeniul în care am investit ani în formare. Cine știe pe viitor 😊

Spune-ne un element sau o propoziție care ți-a rămas în amintire din anii facultății sau a școlii, care te-a ajutat mai târziu? 

Din absența acestuia pentru mine în cadrul facultății mai degrabă, elementul de colaborare cu persoane din același domeniu a ieșit la iveală acum, mă orientez să cultiv asta mult mai mult și sper să devină un trend în comunitatea psihologică (așa pare că se mișcă lucrurile și sunt entuziasmată).