Gânduri despre voluntariat

De când mă știu. Am considerat voluntariatul și în general, munca în ajutorul celor care pot sau au mai puțin ca fiind un pilon pentru o viață cu sens. Recunosc că de-a lungul timpului, această valoare a avut mai multe forme, în unele etape ale vieții împărțeam resurse materiale cu cei care aveau mai puțin, în altele munceam pentru a oferii educație, mâncare sau timp e calitate celor care aveau nevoie și cereau. Desigur, plimbatul acesta prin mai multe tipuri de ong-uri mi-a format un mod de a vedea munca de voluntar: oricât de mult sau de puțin contribuie la bunăstarea altora, dacă activitatea este făcută cu realism, adică ancorată în nevoile reale ale celor care cer ajutor. De asemenea, am învățat să apreciez nu doar pe cei care fac binele, dar și pe cei care îi organizează într-o formă coerentă, eficientă, care să asigure că ajutorul ajunge acolo unde este necesar iar resursele celor implicați nu sunt pierdute în direcții fără scop.

Am simțit mereu că munca de voluntariat, oricât de obositoare era, aducea cu ea bucurie, împlinire și momente de împăcare că sensul în viață poate să fie găsit, chiar dacă viața nu are sens în sine. Dar nu sunt singura voluntară de cursă lungă care a simțit asemenea emoții după ce a contribuit la bunul mers al lucrurilor deoarece statisticile arată că în Europa, pe parcursul unei perioade de câțiva ani, între 45 și 55 la sută din oameni de implică în activități de ajutorare, des sau aproape zilnic. Dacă te interesează mai multe detalii despre bucurie, stare de bine și viața în lume poți căuta World Happiness Report, care apare cel puțin o dată la doi ani.

O formă de voluntariat pe care nu am luat-o în calcul înainte să citesc acest tip de raport internațional este timpul petrecut cu oamenii care se simt singuri, dar nu cu oricine, ci cu prietenii care menționează că se simt singuri. Tu îl consideri timp cu prieteni sau voluntariat?

În general când vorbim de voluntariat sau comportament prosocial, ca neologism, ne referim la: donații caritabile, apartenența la o asociație de voluntariat, ajutor oferit formal și informal. Practic orice faci cu motivația de a beneficia pe alții, nu pe tine, poate să fie comportament de voluntar. Acest comportament aduce dincolo de sens, emoții pozitive și o stare subiectivă de bine.

autor: Doris Pop

Psihologie și muzică, un tango reușit 

Interviu cu Andreea Șilochi, psiholog, profesor, solistă

Începem mai general puțin …

Te rog să te prezinți pe scurt 

Sunt un om la fel ca și ceilalți, unic în felul său. Unicitatea mea este dată de talentul muzical, dobândit de la mama și de răbdarea pe care am dobândit-o de la tata și pe care o folosesc în predare, dar și în procesul de auto-educare. 

Ce valori îți împlinesc proiectele profesionale?

Activitatea artistică, dar mai ales cea pedagogică mă ajută pe partea de a-i inspira pe ceilalți, de a-i ajuta, educa, de a avea o contribuție în dezvoltarea celor cu care interacționez. În general, mă străduiesc să mă auto-depășesc, pe plan personal și profesional. Una dintre cele mai importante valori ale mele cred că este curajul, îmi place să îndrăznesc, să fiu diferită. La început, consideram că nu este potrivit să fii diferit, dar am ajuns să pun pe primul loc valoarea și nu frica, deci să am curaj să-mi pun în practică ideile. Alte valori pe care le consider importante sunt cele din zona de conectare, autenticitate și tot ce ține de creativitate și curiozitate. Sunt un om curios să încerce metode noi, pentru a vedea ce funcționează mai bine. Sunt foarte importante pentru mine încrederea, respectul, dar și disciplina. Multe dintre aceste valori vin de la sine, nu le-am gândit prea mult, dar sunt cumva implicite și se regăsesc atât în activitatea mea profesională, cât și în cea personală.

Cât este de greu să păstrezi disciplina în activitatea ta de freelancer?

Considerându-mă mai degrabă o persoană creativă decât una analitică și foarte structurată, să spunem, găsesc dificil să am același program în fiecare zi. Uneori mă trezesc mai târziu, sau am alt program decât în ziua precedentă, dar încerc să fac zilnic ceva pentru a-mi îmbunătăți abilitățile în domeniul muzicii și al pedagogiei. Sunt și zile în care nu am la fel de mult chef să fac ceva, dar depun efort zilnic. Cert este că există câteva rutine la care țin cu strictețe, cu toate că programul meu și nici nivelul de energie nu e același în fiecare zi.

Descrie pe scurt experiența dintr-un proiect de care ești mândră 

Am început să postez materiale informaționale despre cum ajută ne ajută muzica, încă din copilărie. Am început singură, apoi Alexandrina Megyesi, cea care se ocupă de pagina Clujul Copiilor, unde, de altfel, există o comunitate foarte faină, m-a contactat legat de intenția mea de a dezvolta acest proiect pentru a colabora. Și lucrăm împreună acum, sunt foarte mândră de proiect, am văzut că sunt foarte multe vizualizări și oamenii s-au arătat interesați de ceea ce încercăm să oferim. Ce facem? Postăm săptămânal informații, încercând să educăm părinții cu privire la rolul muzicii în dezvoltarea copiilor. Fiind absolventă de Psihologie, primele informații m-am gândit să fie despre rolul muzicii în tulburările emoționale la copii, urmând ulterior să mergem înspre partea de educație muzicală, cu tematici ce țin de dezvoltarea ritmului, cum ne ajută un instrument muzical, etc. Ce este interesant este că oferim inclusive recomandări de audiții musicale, încercând să-i aducem pe copii și părinți cât mai aproape de muzica clasică și nu numai. Ne bucurăm că avem feedback-uri  pozitive de la părinți și că aceste informații îi ajută.

Ce ai învățat dintr-o activitate dificilă pe care ai avut neplăcerea să o faci și care poate să fie rezumat într-o frază?

Nu cred că au existat activități dificile care să nu-mi placă, cel puțin în acest domeniu al muzicii. În general, dacă ceva este dificil, mă provoacă și experiențele dificile mă ajută să mă dezvolt, să cresc. Consider că tot ce vine spre noi, vine ca să ne arate că putem. Și că totul se întâmplă așa cum trebuie, la timpul potrivit. Încerc să îmbrățișez toate situațiile și oportunitățile care vin înspre mine și dacă ceva mi se pare dificil, mă întreb dacă nu cumva există o barieră în capul meu pe care pot de fapt să o depășesc, ceva din tiparele mele mentale vechi. Îmi place să cred că există soluții la orice problemă cu care mă confrunt. 

Și trecem la mai specific …

Cum îi ajută pe copii muzica într-o dezvoltare armonioasă? 

Aici aș putea vorbi mult și bine, dar o să mă axez pe câteva aspecte mai importante. Muzica favorizează dezvoltarea unor arii cerebrale înportante în memorie, atenție, auto-control, etc. Când este asociată cu mișcarea, la copii, oferă stimulare senzorială, creând noi legături în creier. Studiile arată că acei copii din medii defavorizate care au fost expuși la mai multe secvențe muzicale decât copiii din grupul de control, au fost mai rezilienți ulterior. De asemenea, dacă ne gândim la artiștii din cultura hip hop, muzica i-a ajutat pe mulți dintre ei să iasă din cartierele rău famate, să fie mai rezilienți. De asemenea, revenind la copii, un aspect esențial pe care muzica îl oferă, este că îi ajută pe aceștia la exprimarea emoțiilor, nu mai vorbim de dezvoltarea motrică, a coordonării, a ritmului. 

Așadar, muzica, pe lângă faptul că ne ajută la îmbunătățirea abilităților specifice (ritm, auz muzical, etc), ne ajută și pe plan cognitiv (memorie, atenție, autocontrol), dar și al dezvoltării socio-emoționale (socializare, auto-reglarea emoțiilor, reziliență), dezvoltare motrică (coordonare), etc. Muzica ne ajută în multe aspecte relevante, ar fi ideal dacă am realiza cu toții lucrul acesta cât mai timpuriu.

La ce lucrezi acum important pentru tine 

Lucrez la proiectul Muzica de 10, despre care am menționat anterior. Urmează în perioada următoare să discutăm despre tehnica vocală modernă, am făcut recent un curs despre asta și vreau să le prezint și oamenilor informații prețioase din acest domeniu atât de fascinant. Un alt proiect de suflet este Atelierul Muzical pentru copii, unde lucrez, în general, cu preșcolari. Îmi place să lucrez cu ei, mi se par foarte receptivi și autentici și totodată, cred că este de preferat ca educația să înceapă de timpuriu. Aici, realizăm jocuri de ritm, percuție corporală, învățăm să ne coordonăm mânuțele, piciorușele, să ne educăm auzul muzical, iar pentru asta folosim xilofon, orgă și alte instrumente interesante și învățăm cântecele specifice vârstei, în relație cu mișcarea. Lucrez aici și cu copii mai mari, unde învățăm și elemente de teorie muzicală, scris-cititul muzical, prin metode distractive, dar și elemente de tehnică vocală, explicate pe înțelesul copiilor. Am început de curând să îndrum chiar și adulți în tehnica vocală, fiind și aceasta o provocare frumoasă și o activitate care îmi aduce sens.

Cum te-ai adaptat provocărilor de antreprenor/freelancer? 

Încerc să mă adaptez și consider că acest proces de adaptare este unul continuu. Nu mi-am imaginat că o să fiu vreodată freelancer, când eram copil, credeam că o să fiu cântăreață și atât, nu știu dacă vedeam altceva mai mult. Ce m-a ajutat foarte mult sunt oamenii care mi-au acordat încredere în ceea ce sunt și ceea ce fac și faptul că mi-am focusat atenția asupra lor, nu asupra celor care m-au criticat de-a lungul timpului, fiindcă au fost mulți și din a doua categorie. 

Unul dintre cei care m-au inspirat enorm este primul meu profesor de muzică, Tiberiu Coconeț. Eram elevă la Școala Populară de Arte, iar dânsul mă îndruma pe atunci, lăsându-mă să experimentez ce gen de muzică voiam, avea încredere în ceea ce făceam (nu știu de ce, fiindcă eu nu aveam), îmi oferea spațiu să mă exprim muzical. Îmi amintesc și acum într-o iarnă friguroasă, în noaptea dintre ani, aveam spectacol și îmi doream să cânt muzică clasică în aer liber, ceea ce nu se face când nu ești profesionist, fiindcă ai nevoie de mult control și tehnică pentru a susține o piesă în condițiile acelea. Domnul profesor nu s-a supărat pe mine, m-a lăsat să trag singură concluziile și mi-a fost alături în continuare. Apoi sunt părinții mei, care s-au adaptat la ce îmi doresc să fac și mă susțin necondiționat și Andrei, iubitul meu, care mă încurajează mereu să iau decizii, să contactez oameni, să mă promovez. Aș spune, deci, că oamenii care îmi oferă încredere, curiozitatea, disciplina și curajul m-au ajutat și mă ajută în continuare să mă adaptez provocărilor. 

Vulnerabilitatea din munca de vindecare a traumelor  

interviu cu Ioana Dumbravă, psihoterapeut, doctorand, voluntar, specialist în trauma psihologică

Începem mai general puțin …

Te rog să te prezinți așa cum dorești să te perceapă lumea

Mie mi-ar fi de ajuns dacă oamenii m-ar știi ca Ioana, ca o persoană empatică. Nu mi-ar plăcea ca oamenii să mă identifice doar ca fiind psiholog, ci ca persoană. Poți să vorbești deschis cu mine, chiar dacă sunt subiecte tabu, pe care nu le poți vorbi cu oricine, apreciez vulnerabilitatea. 

Fiind în studiul valorilor, simt nevoia să te intreb ce valori îți împlinești în activitatea ta profesională

M-am gândit mult la un răspuns și nu am ajuns la un consens, acum, după o perioadă ajung să fie mai multe valori. Ceea ce știu că mi-am dorit de mai demult a fost că vreau să fiu de ajutor oamenilor, fie că o fac din rolul de om, prieten, fie din rolul de psiholog. Aș porni de aici, de la a-i ajuta pe ceilalți și de la un punct încolo, îmi oferă sens în viață, este vorba despre ce îmi oferă mie psihologie, nu de practică. Avem nevoie de un sens, deci m-aș uita la domeniul meu, ca psihologie în general, ca fiind firul roșu în jurul căruia îmi organizez activitatea. Când le recomand oameniilor anumite lucruri, încerc să le aplic și pe mine, să cred, în ele, nu doar să le spun lor că ar merita încercat. Sunt oameni care au ratat startul, dar s-au redresat, și-au făcut o carieră, au schimbat cariera și reușesc să ofere suport celorlalți, să fie empatici cu ceilalți. 

Descrie pe scurt experiența dintr-un proiect de care ești mândră

Dacă ar fi să mă gândesc la un proiect, aș alege proiectul în care activez ca voluntar, ca psiholog și psihoterapeut pentru femeile care au fost abuzate și cumva sunt învingătoarele acestor experiențe. Cumva acesta este proiectul de care sunt atașată, acolo văd multă vulnerabilitate și multe atrocități care s-au putut întâmpla. Recunosc, chiar dacă fac terapie și în practica privată, este o situație în care am simțit altfel reușita. De exemplu, am un caz în care o supraviețuitoare nu mai are flashback-uri și a găsit un job. Sunt atâția oameni care ar putea scrie cărți despre experiențele lor, fiind de neimaginat, 

Ce ai învățat dintr-o activitate dificilă pe care ai avut neplăcerea să o faci și care poate să fie rezumat într-o frază?

Eram într-un moment din formarea mea, la o formare de grup, și am început toți să plângem, nu pentru că eram triști, ci pentru că simțeam toți vulnerabilitatea. În practica privată, în momente de vulnerabilitate, nu este sensibilizată doar persoana din față, ci și eu. În momente dificile, suntem ambii vulnerabili. Și nu e o problemă, realizează că sunt autentică. Își dau seama nu vorbesc doar din cărți, ci sunt acolo. Asta aș dori să țin minte, că e atât de firesc să fii uneori vulnerabil și chiar să împărtășesc acest aspect cu cel din fața mea. 

Și trecem la mai specific …

Care este starea de fapt a cercetării/practicii în domeniul tău de studiu, al traumelor?

Înteresul meu de câtiva ani este în domeniul traumei și a dezvoltării post-traumatice, ulterior mi-am orientat atenția spre cei care nu reușesc să se vindere. Dacă ne uităm la date, intervențiile online sunt la fel de eficiente ca cele față în față, acest fapt extinde adresabilitatea și accesibilitatea serviciilor.

Câteva probleme în acest domeniu sunt subdiagnosticarea și faptul că persoanele vin mai târziu la psihiatru pentru a fi diagnosticate. Iar în cazul diagnosticului de stress post traumatic, comorbiditățile sunt regula, mai degrabă decât excepția. Probabilitatea de a fi expuși la un eveniment truamatic pe parcursul vieții este între 50 și 70 la sută, chiar dacă șansele de a fi diagnosticat sunt mult mai mici. 

Din datele de până acum știm că în primii doi ani de la experiențierea unui eveniment truamatic putem să trecem peste, adică să fim rezilienți și să facem recuperarea revenind la nivelul nostru inițial de funcționare fără intervenții din exterior. Și din cauza acesta avem de ținut cont în traumele colective, să nu intervenim prea repede, pentru că s-ar putea să obstrucționăm sau să facem dificil procesul de recuperare naturală. 

Ce soluții ai găsit pentru problema aceasta

Noi încercăm să aducem în țară intrumentele care nu sunt testate și validare la noi, nici de intervenție, nici de evaluare. Se asemenea dorim să oferim o soluție care să fie accesibilă, să ofere confidențialitate. Pacienții să acceseze anonim, din confortul casei lor, fără a simții stigma din partea familiei sau a altora. Mai specific, în perioada acesta ne uităm la traumele cauzate de covid, fie că sunt persoane care au trecut prin boală, fie la aparținător. 

La ce lucrezi acum important pentru tine?

Persoanele care au trecut prin diagnostic și spitalizare covid, pot să se înscrie aici https://forms.gle/2uqTZwHEdJX3YdHx8. În cazul în care nu are diagnostic, dar are simptome de anxietate sau depresie, vom oferi un raport și recomandări. 

Lucrez și la un site cu articole și video-uri, încerc să distribui și prin alte modalități, informații din ce studiez (https://aequilibrium.ro/). Pe acest site, la fel ca pe youtube li facebook, postez informații despre trauma care pot să fie utile în a înțelege reacțiile emoționale și chiar ce presupune sindromul de ptsd.  

Dacă ai avea altă profesie, care ar fi aceasta? 

Since, nici una. Nu vreau să sune a vorbe goale sau că mă laud. Dar văd cunoscuți care au talent la handmade, la scris, la design și mă gândesc la asta, că singurul talant pe care eu l-am trimis a fost să vorbesc cu oamenii și nu cred că aș putea face altceva. Oamenii pot vorbi cu mine, pot comunica deschis. Dacă pot să îi ajut pe oameni prin a vorbi, asta pot să fac. M-aș descurca, dar aici excelez, la comunicare, la a vorbi cu oamenii. 

Dacă printre cititori sunt supraviețuitori ai unor traume care nu au curaj să ceară ajutor, ce le-ai transmite?  

Există opțiuni online prin care se poate asigura confidențialitate și siguranță. De exemplu, poți și să nu îți pornești camera. Evaluarea are 45 de minute către o oră și e doar telefonică. Încercăm să reducem stigma, deoarece nu căutăm date de identificare, doar să îi ajutăm. 

Și pentru cei din jurul supraviețuitorilor, să știe că indiferent de cât de mic sau mare e evenimentul, dacă pentru acea persoană este traumatizant, contează să ascultăm și să empatizăm. De cele mai multe ori au nevoie să fie ascultați, nu să le oferim soluții sau să le spunem să nu mai fie triști, că trece. 

Îmbinarea armonioasă a vieții de familie împlinite și a carierei 

interviu cu Diana Motrescu, mamă, soție, psihoterapeut, voluntar

Începem mai general puțin …

Te cunosc din facultate, știu că ești un om de la care mulți putem învăța, dar cum te percepi tu? 

În mod autentic, aș dori să vorbesc despre multele roluri pe care le am, dincolo de cel de psiholog. Cred că ceea ce m-ar reprezenta pe mine cel mai mult în acest punct al vieții mele este rolul de soție și de mamă a doi băieți, care anul acesta împlinesc 9 și 12 ani. Apoi, mă regăsesc mult și în rolul de prietenă. Cred cu tărie în faptul că relațiile și calitatea acestora determină cine suntem și calitatea vieții noastre. Un alt rol foarte important al meu, pe care sunt foarte fericită că îl am, este cel de psihoterapeut. Acestea sunt rolurile cu care jonglez zilnic, apoi, dacă am vorbit de istoric, am calculat că am in total douăzeci și trei de ani de formare, în mai multe domenii, formare pe care o continui și astăzi. 

Aceasta este o problemă a generației mele, căreia nu ne-a fost oferit suport în a înțelege ce înseamnă să îți construiești o carieră, nu am avut parte de consiliere, de conștientizare a abilităților, nu a existat așa ceva. A fost o căutare individuală, costisitoare, cu mulți ani de școală și multe programe de masterat, dar este cu happy ending. Într-un final am ajuns aici, chiar dacă drumul meu nu a fost ușor atunci când am adăugat studiile de psihologie formării mele. Nu pot să spun că am regrete legate de timp, nu simt că trebuia să ajung mai repede la psihologie, ci mai degrabă că toate formările m-au construit până să ajung psihoterapeut și mi-au oferit un valoros bagaj de cunoștințe. 

Un avantaj a fost de asemenea, faptul că am învățat mai pragmatic, mai eficient, am văzut altfel sensul pentru ceea ce aveam de învățat la diversele cursuri. Am fost motivată intern, la a doua facultate, deci am trecut prin greutăți știind de ce o fac. 

Fiind în studiul valorilor, simt nevoia să te întreb ce valori îți împlinești în activitatea ta profesională

Pe primul loc pentru mine, în acest moment al vieții, este familia și pe locul al doilea, la scurtă distanță, este vocația, ca domenii mari de viață. Mai specific, valorile mele sunt siguranța și well-beingul în familie, iar în terapie, sensul vieții, prietenia, relațiile profunde și apropiate cu pacienții. Le sunt alături pacienților atunci când le este greu, fapt care simt și văd că îi ajută. Mi-ar plăcea chiar să pot avea un album de fotografii cu pacienții mei. Îi simt ca pe niște prieteni care vin la cabinet atunci când le este greu și pleacă atunci când sunt așezați pe drumul lor și începe să le fie bine. Mă atașez de ei și le fac mental aceste poze, mă uit mai lung la ei încercând să îi fixez acolo, în memoria mea. În profesie mai am două valori importante: armonia interioară, atât pentru mine cât si pentru pacienții mei și o lume a frumosului, care poate să se nască și din acele puncte grele ale vieții noastre. 

Ce ai învățat dintr-o activitate dificilă pe care ai avut neplăcerea să o faci și care poate să fie rezumat într-o frază?

Uneori în relația cu pacienții intervin dificultăți de comunicare, de deschidere, și cumva pun responsabilitatea de a le rezolva în seama mea. Mă uit la persoana din față, conștientizând că a trecut prin multe suferințe și că problemele de acum sunt un rezultat al acestora. Asta mă ajută să văd dincolo de ce transpare în ședințele de terapie și să mă apropiu de pacient. Aceste dificultăți mi se par acum ușor de depășit. 

În viața personală, experiențele dificile sunt acelea care m-au ajutat să fiu mai aproape de pacienții mei astăzi. Suferința se simte la fel pentru oricine, tristețea și frica la fel. Mă raportez la pacienți din acel punct din care și eu am trăit acele emoții, mai uman, mai aproape. 

Și trecem la mai specific

Care este secretul tău pentru o viață de familie împlinită?

Este foarte dificil să aleg ceva anume care să simt că constituie rădăcina sau fundamentul vieții noastre ca familie, dar încercând să o pun într-un model reproductibil, cred că este flexibilitatea în gândire, adaptarea la etapele de viață în care suntem fiecare, eu, soțul meu, copiii și respectul pentru nevoile fiecărui membru al familiei mele. Ca un ghid de cum să facem să ne fie bine în familie, pentru noi funcționează foarte bine să ne petrecem timp împreună în toate configurațiile posibile: în patru, doar eu și soțul, fiecare dintre noi cu copiii și cu fiecare copil, unu-la-unu. Este timp valoros de conectare, unu-la-unu, timp special, cum îi spunem noi. 

Ca spirit general, negociem mult în familia noastră. Să ajungem la situații win-win, să își exprime fiecare nevoile, să respecte limitele și să ne arătăm iubirea unii pentru ceilalți prin felul în care ne purtăm. Îi învăț pe copii să își ceară scuze prin comportamente nu prin cuvinte, și că este în regulă să greșească. 

Ce soluții ai găsit pentru economisirea timpului și eficientizarea sistemelor din profesie și din gospodărie pe care le-ai recomanda și altora? 

Ne ajută mult mediul online pentru eficientizare. Cumpărăturile online te ajută să economisești timp, bani și nici nu mai ești expus să vezi lucruri care nu îți sunt necesare. Apoi, avem în bucătărie un calendar, cu programele fiecăruia, unde constant le actualizăm cu toții, iar apoi ne organizăm, eu și soțul meu, să vedem ce facem, cine și ce preia. Prioritizarea mă ajută să pun ce e mai important în față și să deleg restul activităților. De exemplu, dacă nu avem timp de gătit, de cumpărături, alegem să externalizăm aceste activități, apoi, aleg să petrec timp cu ei, să le acord atenție, să mă bucur de timp de calitate cu ei. 

La ce lucrezi acum important pentru tine?

Momentan lucrăm la clinică pentru realizarea unor materiale care să îi ajute pe cei care nu își pot permite să apeleze la un proces de psihoterapie (www.terra-pi.ro). Și mai încercăm să facem o listă cu acele cărți care sunt cu adevărat utile pentru a ajuta la dezvoltarea personală. Vom avea o astfel de listă pe site în curând. 

În paralel, lucrez ca voluntar la un set de cărți pentru copii, care să îi ajute pe copiii spitalizați la psihiatrie. Cărțile le gândim atât pentru a-i ajuta pe medici, rezidenți și clinicieni, ca aceștia să le poată folosi cu copiii și pentru copii, cât și pentru a le putea lua cu ei acasă, în mediul lor și folosi atunci când întâmpină probleme și nu mai au la îndemână suportul cadrelor medicale.

Dacă ai avea altă profesie, care ar fi aceasta? 

Aș alege să fiu profesor, să lucrez cu copiii. Îmi plac tare mult copiii, aș putea să stau să mă joc în fel și chip cu ei, nelimitat. Iar ca profesor, aș putea contribui în continuare la ceea ce fac acum ca psihoterapeut, la îmbunătățirea calității vieții lor. 

Spune-ne un element sau o propoziție care ți-a rămas în amintire din anii facultății, care te-a ajutat mai târziu?  

Din cursurile domnului profesor Miclea mi-au rămas multe în minte, dar dacă ar fi să aleg unul… cel mai semnificativ… uite, el a lucrat la flexibilizarea noastră ca studenți în ceea ce presupune procesul de psihoterapie. Nu aș spune că este chiar un minus al programei didactice predarea stereotipă a protocoalelor și instrumentelor dar acest mod de însușire al cunoștințelor te limitează puțin, îți poate îngusta modul în care te raportezi la pacient și la procesul de psihoterapie. El a fost cel care a venit cu idea de a umaniza, de a flexibiliza acest proces. El compara cu o construcție lego terapia, dincolo de cunoștințele pe care le avem, deprinderile fac diferența. Abilitatea de a putea adapta intervenția pentru pacient, în ritmul acestuia, mai degrabă a personaliza terapia și nu a folosi un protocol valabil pentru toți. Acest mod de a mă uita la psihoterapie îmi personalizează intervenția, mă apropie de pacienți pe care îi văd unici indiferent de diagnosticul sau dificultatea abordată și cu care construiesc o relație bazată pe respect, grijă și suport.

Un mesaj de luat acasă

Pentru a ne întoarce la tematica acestui interviu, aș dori să normalizez puțin așteptările cititorilor noștri. Consider că această armonie între viața de familie și carieră este mai degrabă o direcție și nu o destinație. Noi ne schimbăm, prioritățile noastre se schimbă, viața aduce lucruri noi la care este nevoie să ne adaptăm astfel încât este nevoie să fim flexibili și buni unii cu alții și cu noi înșine în încercarea de a găsi această armonie. Este important să știm și încotro ne ducem, care alegem să fie direcția vieții noastre iar atunci când simțim că ne este tare greu și nu mai putem, să cerem ajutor. Asta înseamnă să avem grijă de nevoile noastre. Să cerem ajutor de la prieteni, de la familie, ajutor specializat, orice avem la îndemână. Foarte multe din acele lucruri pe care am fost învățați să le considerăm “crucea noastră”, un greu cu care “trebuie” să trăim, de fapt se poate repara și îmbunătății astfel încât să ne simțim cu adevărat în armonie și pe drumul pe care ne dorim să fim. 

Dansul și sensul vieții

interviu cu Monica Mureșan, psihopedagog, instructor de dans

Începem mai general puțin ….

Te rog să te prezinți așa cum dorești să te perceapă lumea

Bună ziua! Numele meu este Mureșan Monica, sunt profesor itinerant și de sprijin în cadrul unei școli speciale, unde lucrez cu elevi cu nevoi speciale, iar în timpul liber sunt instructor de dans. Mă bucur enorm de mult că am reușit să lucrez într-un domeniu care îmi place și totodată să-mi urmez și pasiunea: dansul. La momentul de față, coordonez un grup de tineri cu vârste cuprinse între 12-22 de ani, din localitatea Șimand, județul Arad, iar recent am început să lucrez și cu un grup de copii mai mici cu vârste cuprinse între 7-10 ani.

Fiind în studiul valorilor, simt nevoia să te întreb ce valori îți împlinești în activitatea ta profesională

Pfff, o întrebare foarte interesantă. Hmm…cred că prin activitatea mea de dansator și instructor de dans pun foarte mare accent pe valori ca prietenie, încredere, onestitate, respect, responsabilitate, libertate și curaj. Ca să explic puțin de ce am ales aceste valori, am să-ți ofer niste exemple. Fiind un grup de oameni, cum bine știm fiecare e diferit în felul său și nu toți sunt pe aceași lungime de unda să zicem așa, iar eu ghidându-mă în viața mea de zi cu zi după aceste valori, am încercat să le insuflu și echipei mele. 

Într-un grup în care toată lumea e mereu onestă, în care fiecare își spune mereu of-urile, bineînțeles într-un mod respectuos, pune bazele unei prietenii, care se vede în momentul în care se pune o coregrafie în scenă, se vede armonia dintre oameni. De asemenea, fiecare e responsabil, conștientizând că dacă el nu dansează confort cu norma și nu dă tot ce e mai bun, va trage întreg grupul în jos după el și ca urmare de aici și nevoia de încredere unul în celălat. Libertatea și curajul le-am ales, deoarece mi se pare că merg cumva mână în mână în dans. În primul rând dansul este un act de creație și oferă multă libertate celui care îl practică, iar în al doilea rând fiind un act creativ, ca artist trebuie să ai curaj să arați lumii, publicului de ce anume ești tu capabil.

Descrie pe scurt experiența dintr-un proiect de care ești mândră

De-a lungul anilor am realizat mai multe proiecte împreună cu copiii și sunt mândră de toate. Totuși dacă ar fi să aleg, aș zice proiectul „În pași de dans prin țară”. Prin acest proiect, cu sprijinul primăriei și a consiliului local, am reușit să atragem niște fonduri prin care să putem să călătorim și să învățăm în același timp. Am luat parte la o serie de workshop-uri de dans, pe diferite stiluri (hip-hop, waack, dancehall), am facut un mini trip la Oradea și am organizat o tabără de dans/teambuilding la Șuncuiuș. Aveam în plan să călătorim în mai multe orașe, însă situația pandemică nu ne-a permis atât de mult pe cât ne doream.

Ce ai învățat dintr-o activitate dificilă pe care ai avut neplăcerea să o faci și care poate să fie rezumat într-o frază?

Cea mai dificilă activitate mi se pare uneori să fii coordonatorul grupului. Nu pot spune că nu îmi face plăcere să fac asta, ba din contră iubesc ceea ce fac, dar pot să apară de multe ori dificultăți. Ca să fiu mai exactă: am avut cazuri de copii care au ieșit din echipă pe baza unor motive necunoscute, sau pe baza unor motive pe care le-am considera copilărești, sau am avut cazuri în care nu se mai simțeau bine în cadrul grupului, și evident ca și coordonator îți pui întrebări dacă nu cumva e vina ta. La ce vreau să mă refer aici, e că prin aceste mici neajunsuri am reușit să înțeleg că o comunicare eficientă și deschisă e cea mai bună soluție. Astfel că, de fiecare dată când cineva are o problemă sau crede că ceva nu funcționează cum ar trebui, ne așezăm cu toții într-un cerc și discutăm liber despre acel subiect. Nu degeaba există expresia „comunicarea e cheia succesului”.

Și trecem la mai specific

Cum se îmbină dansul cu psihologia, cu alte cuvinte, cum oferă cunoștințele de psihologie suport pentru înțelegerea mișcărilor și a coregrafiilor? 

Dansul, chiar dacă la prima vedere nu ai zice, se bazează foarte mult pe psihologie. În primul rând, cum am mai zis și sus, regăsim psihologia grupurilor, abordarea și soluționarea conflictelor, teorii ale motivației, teorii ale învățării, iar prin obiectivele care se ating pe plan individual (cognitiv, socio-emoțional, psiho-motric) prin dans, amprenta psihologiei e evidentă. Cumulul de informații despre dezvoltarea omului, în diferitele etape de viață, ajută cel mai mult, mai ales în executarea și învățarea de mișcări. Este o întrebare foarte interesantă și cred că aș putea relata un întreg eseu despre modul în care psihologia se îmbină și ajută în dans.

Cum practici, în prezent, dansul și altfel? 

În prezent, dansez împreună cu echipa mea, creăm împreună coregrafii, facem o serie de filmări pe care le puteți vedea pe instagram-ul nostru @one_shot_dancecrew, ne pregătim pentru viitoare competiții de dans și viitoare proiecte. Eu am mereu tendința să vin cu lucruri noi și provocatoare pentru echipa mea, iar acum am lansat o provocare să zic așa, prin care fiecare timp de o lună vine și predă o coregrafie grupului, stabilește formații, detalii legate de design și la final se filmează dansul conform viziunii persoanei respective.

Ce “înțelepciune” sau fragment de auto-cunoaștere ai extras din dans, pe care din psihologie teoretică nu aveai cum să o extragi?

Foarte grea întrebare, dar totodată foarte interesantă. Trebuie să recunosc că nu m-am gândit niciodată la acest aspect și nu cred că există ceva ce am învățat din dans care să nu se poată explica prin psihologie. Dansul pentru mine înseamnă pansament penru suflet. Este ca un medicament pe care îl luăm când nu ne este bine. Dansul este emoție, este relaxare, este tot ceea ce mă face să uit de problemele de zi cu zi și este cel care mă ajută să-mi regăsesc echilibrul interior.

O carieră unicată – “psihologul pisicilor”

interviu cu Ana Băsceanu, psihoterapeut, psihologul pisicilor, autor

Începem mai general puțin 

Te rog să te prezinți așa cum dorești să te perceapă lumea

Ca formare sunt psiholog, iar ȋn urma unor cursuri de specializare ȋn străinătate, acum lucrez cu problemele psihologice ale pisicilor de companie, dar şi cu oamenii lor. Din păcate, anumite comportamente ale pisicilor, cum sunt cele de marcare a teritoriului cu urină sau cele de zgâriat sau muşcat, reprezintă de multe ori un bilet sigur către adăpostul de animale, către asociaţia de unde au fost adoptate, către viaţa pe stradă sau chiar către eutanasiere. De aceea este nevoie de astfel de specialişti la care lumea să apeleze ȋn vederea ameliorării sau chiar a rezolvării problemelor pisicilor, cât mai devreme de la debutul lor. A doua activitate a mea este cea de pet sitter, ȋn cadrul căreia fac vizite la pisici atunci când proprietarii lor sunt plecaţi ȋn vacanţă; pentru pisici este foarte important să rămână ȋn mediul lor, fiind animale teritoriale. 

Fiind în studiul valorilor, simt nevoia să te intreb ce valori îți împlinești în activitatea ta profesională

La activitatea pe care o desfăşor, atât cea de consiliere ȋn psihologia felină, cât şi cea de pet sitter, ȋmi place mai ales independenţa pe care mi-o oferă, prin faptul că ȋmi planific sarcinile aşa cum ȋmi doresc, după un program flexibil, dar şi diversitatea care previne monotonia. Am atât şedinţe online, cât şi şedinţe la domiciliul clientului şi lucrez cu probleme diverse, fie că e vorba de agresivitate, de eliminare ȋn afara litierei, de distrugere a mobilei sau de comportamente compulsive, anxietate ori fobii. Fiecare caz este unic, iar pentru rezolvarea lui este nevoie de un pic de muncă detectivistică, un alt aspect care ȋmi place foarte mult la ceea ce fac. 

Descrie-ne pe scurt experiența dintr-un proiect de care ești mândră 

Fiind cel mai recent, o să vă povestesc despre proiectul ȋn urma căruia fac ceea ce fac astăzi şi de care sunt foarte mândră. Totul a ȋnceput ȋn 2018 ȋnceperea unui curs de specilizare ȋn managementul comportamentului pisicilor, organizat de Compass Education and Training din Scoţia, pe care l-am terminat ȋn aproximativ doi ani. A fost cel mai greu şi mai provocator curs, dar şi unul care mi-a oferit cele mai mari satisfacţii. Am urmat apoi cursul de pet sitter profesionist şi ȋn 2021 am pus pe picioare această mică afacere. Lucrez ca persoană fizică autorizată, am o pagină web (www.psihologul-pisicilor.ro)  pe care am creat-o cu mânuţele mele şi o pagină de Facebook aşişderea (www.facebook.com/tomizismatuc). De asemenea, am scris şi un mic “Ghid de iniţiere ȋn comportamentul pisicilor”, adresat ȋn special noilor proprietari de pisici, care au nevoie de informaţii ca să ȋnţeleagă care sunt comportamentele normale ale unei pisici, cum anume să interacţioneze cu ea, ce accesorii să ȋi cumpere şi cum să se joace cu ea, astfel ȋncât să prevină anumite problemele de comportament.

Ce ai învățat dintr-o activitate dificilă pe care ai avut neplăcerea să o faci și care poate să fie rezumat într-o frază?

Ca să rămân la subiect, o să amintesc partea care mi-a displăcut cel mai mult atunci când am realizat pagina web, aceea de stabilire a tarifelor, muncă care a implicat multă documentare online, dar şi un anumit grad de conflict interior dat de nevoia de a câştiga suficient pentru a trăi din această activitate, pe de-o parte şi ȋncercarea de a menţine nişte tarife accesibile cât mai multor oameni, pe de altă parte. Aş putea spune că am ȋnvăţat ȋn urma acestei activităţi să ȋmi valorizez munca pe care o fac şi să mă apreciez mai mult. 

Și trecem la mai specific puțin … 

Care este starea de fapt al cercetării și practicii în domeniul psihologiei animale? 

Am observant ȋn ultimii ani faptul că ȋn domeniul psihologiei pisicilor domestice ȋncep să apară tot mai multe cercetări care ne ajută să ȋnţelegem mai bine această specie şi care distrug nişte mituri pe care mulţi dintre noi le avem despre pisicile noastre. De exemplu, multă lume crede că pisicile sunt nişte animale independente, cărora nu le place să interacţioneze cu noi, care fac numai ce vor şi cărora nu le pasă dacă lipsim de acasă. Cercetările lui Kristyn Vitale ne arată ȋnsă că pisicile formează ataşament faţă de noi, ne caută prezenţa, pot deveni anxioase ȋn lipsa noastră şi se bucură atunci când ne văd. Alte studii au arătat că multe pisici preferă prezenţa noastră ȋn locul hranei sau al jucăriilor şi sunt capabile să se comporte ȋn concordanţă cu atitudinea şi emoţiile noastre. De exemplu, dacă avem o atitudine pozitivă şi le ȋncurajăm să interacţioneze cu un obiect de care se tem (un ventilator pornit pe care sunt prinse nişte panglici), pisicile vor fi mai dispuse să se apropie de acel obiect. În schimb, dacă mimăm o emoţie negativă şi le avertizăm să nu se apropie, nu o vor face. O altă abilitate socială la care nu ne-am fi aşteptat de la pisici este cea de a se ghida după indiciile date de proprietari. Ştim ȋncă din 2005, de la primele studii ale lui Ádám Miklósi, că atât pisicile, cât şi câinii, sunt capabili să identifice recipientul cu hrană atunci când ȋl arătăm cu degetul. Fascinant, nu? Iar acesta este doar ȋnceputul. 

Te documentezi frecvent despre noile descoperiri în domeniul tău, ce îți menține curiozitatea antrenată? 

Având un motan destul de pufos, ca să nu zic grăsuţ, am urmărit ȋn ultima vreme cercetările cu privire la modul ȋn care se recomandă să hrăneşti pisica astfel ȋncât să o ajuţi să slăbească. Părerile ȋncă sunt ȋmpărţite ȋntre mai multe mese mici pe zi, aşa cum este natural pentru pisică să mănânce versus o masă sau două pe zi, mai consistente, care să sature pisica, care astfel nu va mai cere toată ziua de mâncare, aşa cum se ȋntâmplă şi ȋn cazul lui Tomi. Până se pun cercetătorii de acord, voi ȋncerca să rămân fermă pe poziţii şi să nu cedez insistenţelor pisoiului meu. 

La ce mai lucrezi acum important pentru tine, legat de comportamentul animal? 

În prezent am un câteva proiecte ȋn derulare: mă specializez ȋn managementul comportamentului canin, domeniu ȋn care este de asemenea nevoie de specialişti, şi, ȋn acelaşi timp, lucrez la o altă cărticică despre pisici, ȋn care voi aborda ȋn special acele comportamente care nouă ni se par ciudate, curioase sau de neȋnţeles, pe care voi ȋncerca să le explic, folosind literatura de specialitate şi cercetările existente. 

Reacționează specific Tomitză când te întâmpină acasă după ce ai interacționat cu alte animale? 

Tomi este destul de curios de mirosurile noi pe care le aduc ȋn casă, dar nu exagerat. Având o relaţie foarte apropiată cu el, preferă să vină după mine prin casă, ȋn loc să stea să miroasă la infinit ȋncălţămintea sau hainele cu care am fost la alte animale.  Am noroc cu el fiindcă unele pisici sunt mai puţin tolerante şi pot marca cu urină acolo unde simt mirosul altui animal. 

Cartea ta, scoasă recent, m-a ajutat să înțeleg mai bine comportamentul propriei pisici. Cum a fost procesul de scriere a ei? 

Procesul scrierii acestui ghid a fost relativ uşor deoarece, pe de-o parte aveam deja toate acele informaţii în minte încă din timpul cursului, iar pe de altă parte aveam şi o motivaţie crescută pentru realizarea lui. Ideea scrierii lui mi-a venit în urma primelor consultaţii pe care le-am avut cu proprietarii de pisici. Aceştia aveau nevoie, pe lângă instrucţiunile specifice rezolvării problemelor de comportament, şi de educaţie ȋn ceea ce priveşte nevoile pisicilor şi metodele de enrichment necesare creşterii calităţii vieţii acestora. Neavând timpul necesar pentru oferirea unor astfel de informaţii suplimentare ȋntr-o singură şedinţă, am decis să le pun pe hârtie, iar ei să le citească acasă, în tihnă, şi să le pună în practică. 

Brainstormingul original

  • scriem sau rostim toate ideile la care ne gândim
  • nu ne judecăm ideile
  • contează cantitatea, în primă fază, apoi vom sorta ideile în funcție de calitate
  • imaginația este încurajată, ideile nu trebuie să aibă sens, să fie pragmatice, din contra, se încurajează ideile cât mai imaginative
  • după ce am generat primele idei (5-10 minute), ne uităm pe listă și putem să folosim ideile scrise pentru a ajunge la alte idei până ajungem la ideile care ne convin sau care inovează
  • propunătorul modelului de lucru este Alex Osbourn, iar stilul acesta de generare de idei a fost propus în 1941
  • de atunci a ajutat destule firme, guverne, persoane, grupuri de lucru, echipe să inoveze

autor: Doris Pop

Tehnici pentru diminuarea procrastinării

  • 5 minute – constă în a ne forța să facem ceva ce nu vrem pentru 5 minute. De obicei, reacția organismului este ca apoi să între în starea de continuitate și să acționeze fără efort.
  • setarea de recompense multe și imediate – după un capitol citit, iau o pauze de facebook, după un proiect scris, mănânc un jeleu, etc
  • monitorizarea progresului – observ că fiecare pas mă aduce mai aproape de obiectiv și de a termina ce am de făcut
  • fă public ce obiective ai – dacă spunem altora ce avem de făcut, uneori ne simțim mai responsabili în a face pașii necesari spre obiectiv
  • pedepsele creative- folosirea de consecințe negative pentru procrastinare, ca de exemplu, punerea a 5 lei într-un plic pentru fiecare activitate nefăcută, care să fie donați sau să dați unui prieten

Tehnici propuse în cartea Mindgym de

Sebastian Bailey și

Octavius Black

autor: Doris Pop

Cauzele procrastinării

  • ne complacem – considerăm că un lucru este ușor de făcut și o să putem să îl facem mai târziu
    • cum prevenim? ne amintim că o acțiune poate să fie prioritară și dacă este ușor de făcut, ne programăm în agendă activitatea
  • ne displace disconfortul – orice ieșire din zona de confort și emoțiile negative asociate ne deranjează
    • cum prevenim? ne reamintim constant că disconfortul este necesar pentru dezvoltare și că ce ni se pare confortabil acum a fost cândva deranjant de făcut, la fel ca mersul sau cititul
  • frica de eșec – dacă nu ne permitem să eșuăm, nu ne putem permite să avem succes, iar dacă evităm posibilitatea de a greși, ne apărăm stima de sine, dar nu ne ajutăm dezvoltarea și succesul
    • cum prevenim? facem o sumă a pierderilor pentru fiecare opțiune. de exemplu, nu ieșim la date cu nimeni, ce pierdem, ieșim și poate nu facem impresie bună pentru trei din patru persoane, ce pierdem?
  • starea afectivă -nu sunt în starea necesară pentru a lucra, pentru a ieși
    • cum prevenim? dacă este ceva ce am învățat din experiența de terapeut, atunci aceasta este esența: contează mai mult cum vrei să te simți decât cum te simți acum. Permiteți-mi un exemplu, în lucru cu persoane care suferă de depresie, nu putem să ne folosim de cum se simte persoana pentru a o vindeca și a-i produce emoții pozitive. Pornim de la ce poate face și ce poate alege. Alege să iasă la o plimbare scurtă, chiar dacă simte că nu poate face nimic, iar după plimbare se simte revigorată, alege să se îmbrace și să se spele, se simte mai bine după, nu înainte. Acest principiu poate să fie aplicat și pentru proiecte mari și pentru persoane care pur și simplu nu se simt în stare, simt anxietate sau sunt compleșite de ce au de făcut.
  • ne ocupăm cu lucruri neimportante și neurgente – facem orice altceva, doar nu ce avem nevoie să facem
    • cum prevenim? putem să facem o listă cu ce este important, ce este urgent, ce este și important și urgent și ce nu este nici una dintre acestea, apoi să ne planificăm acțiunea în funcție de e liste rezultă

pentru mai multe detalii vezi Mindgym de

Sebastian Bailey și

Octavius Black

autor: Doris Pop