Timpul personal ne permite să fim mai prezenți pentru pacienți mai mult decât suprasolicitarea

interviu cu Alexandra Arusoaiei, psihoterapeut

Te rog să te prezinți pe scurt

Sunt Alexandra Arusoaiei, sau Alexa pe scurt. Lucrez ca și psihoterapeut de 7 ani și acum că spun asta, nici nu îmi dau seama când a trecut acest timp. Am deschis cabinetul după primul an de master, am fost super nerăbdătoare să încep să practic ceea ce am învățat în anii de studenție.

Ce valori îți împlinesc proiectele profesionale?

Pentru mine sunt foarte importante libertatea, crearea unei rutine, învățarea continuă, iar prin proiectele profesionale pe care le am mă bucur mult că reușesc să îmi împlinesc valorile.

Cum păstrezi disciplina în activitatea ta profesională?

Menținerea unei rutine este importantă pentru mine, am un program de somn, iar ziua o împart între sport, cabinet, dans și relații personale. Programul de la cabinet este stabil și respect intervalele orare pentru ședințe, astfel că după să pot ajunge să fac activitățile personale, care sunt foarte importante pentru mine și care îmi dau multă energie. Folosesc calendarul online, asta mă ajută să fiu mai organizată și să nu mă supraincarc.

Descrie pe scurt experiența dintr-un proiect de care eșți mândră.

O experiență importantă pentru mine ca și psihoterapeut și de care sunt foarte mândră este aceea în care am făcut psihoterapie de grup pentru tulburări de anxietate. A fost extraordinar să văd cum au apărut schimbări, cum au comunicat persoanele între ele și efectul terapiei de grup pentru anxietate.

Ce ai învățat dintr-o activitate dificilă pe care ai avut neplăcerea să o faci și care poate să fie rezumat într-o frază?

Am lucrat la un proiect care a devenit în timp neplăcut din cauza mediului în care eram, iar acea experiență pentru mine a însemnat conștientizarea importanței limitelor, să îmi recunosc atunci când îmi e greu și să plec din acel loc.

La ce lucrezi acum important pentru ține?

În prezent mă reorganizez cu terapia, de câțiva ani am devenit interesată de terapia traumei iar acum e o perioada în care investesc în formări pe partea aceasta. A devenit o tema atât de fascinantă pentru mine deoarece apărea frecvent la cazurile pe care le am la cabinet și cred că interesul major îl am datorită psihoterapiei personale pe care o urmez. Cele mai semnificative conștientizări și schimbări în viață mea personală și profesională au venit după ce am privit cu mai multă atenție asupra trecutului meu și a felului în care acesta îmi influență relațiile.

Totodată vara aceasta doresc să îmi îndrept atenția și asupra grupurilor, voi ține ateliere pe diverse teme de interes și voi reîncepe terapiile la nivel de grup.

Ce consideri că ai învățat și nu te așteptai să ai nevoie să înveți la muncă?

Toleranță crescută la frustrare și incertitudine, exersate mai mult încă din facultate, dar care m-au ajutat și mă ajută în prezent.

Te documentezi frecvent despre noile descoperiri în domeniul tău? Ce îți menține curiozitatea antrenată?

Da, particip la cursuri, formări, workshop-uri în fiecare an. Cazurile de la cabinet mă ajută mult să fiu mereu curioasă, faptul că fiecare individ este atât de diferit, mă face să îmi doresc continuu să învăț astfel încât să pot fi mai pregătită față de versiunea mea din trecut.

Dacă ai avea altă profesie, care ar fi aceasta?

De mic copil am știut că vreau să devin psiholog, la mine nu a existat varianta a doua. În ultimul timp m-am surprins mai apropiată de animăluțe și chiar m-am gândit că dacă nu aș fi psihoterapeut, probabil aș avea profesia de medic veterinar.

Spune-ne un element sau o propoziție care ți-a rămas în amintire din anii facultății sau a școlii, care te-a ajutat mai târziu?

Mi-a rămas de la un curs din facultate, și dacă nu îmi trece gândul prin minte zilnic, măcar o dată la două zile e acolo – Nu lasă ziua să treacă fără să faci ceva pentru tine.

Despre pasiunea pentru predare

interviu cu Daniela Dumulescu, psiholog, cadru universitar, trainer, consilier politic, om multi-talent

Începem mai general puțin …

Te rog să te prezinți pe scurt 

Sunt psiholog (https://www.facebook.com/psihologdanieladumulescu), cadru didactic universitar și trainer și cred că dintre toate joburile pe care le-am încercat am descoperit despre mine că sunt o persoană căreia îi face plăcere să ofere celorlalți și să construiască cunoaștere în mintea celorlalți, să dezvolte competențe care să îi ajute mai târziu. De aceea, cel mai mult, din ce fac, îmi place partea de predare și de interacțiune cu studenții. 

Ce valori îți împlinesc proiectele profesionale?

Hmmm, o valoare importantă pentru mine este contribuția la dezvoltarea celorlalți, după aceea vine provocarea, evit destul de mult să mă plafonez și mă bucur când proiectele în care mă implic mă provoacă să vad lucrurile din mai multe perspective, să înțeleg mai bine lumea în care trăim, oamenii din jurul nostru. Dacă aș alege trei valori, a treia ar fi libertatea. Aleg proiecte care îmi permit libertate creativă și chiar profesia de psiholog, nu doar că ai libertatea de gândi, trebuie să gândești outside the box. În partea de predat îmi place că am libertatea să construiesc ce fac împreună cu studenții. 

Ai menționat importanța libertății în proiectele tale, cum păstrezi disciplina în activitatea ta profesională?

Pentru că sunt o personalitate foarte dinamică, îmi vine greu uneori să fiu disciplinată. Mereu a fost o provocare să lucrez constant fără să ajung la burn out sau să am perioade moarte. Am învățat să nu cer de la mine imposibilul și am norocul să lucrez în proiecte care presupun flexibilitate și creație. Pot lucra oriunde și oricând, nu am un program strict aici. Dar am și activități statice, unde am program fix, iar acolo respect programul. 

Am învățat despre mine cum funcționez, când am energie și pot lucra mai bine. Contează organizarea energiei și a efortului, nu doar a timpului, de aceea consider că este importantă cunoașterea de sine. 

Descrie pe scurt experiența dintr-un proiect de care ești mândră. 

Finalizarea doctoratului a fost ceva de care am fost foarte mândră. A fost o perioadă grea, eram pe ultima sută de metri, mi-a fost greu să mă disciplinez, să stau să scriu. Am încununat efortul cu rezultate, chiar dacă mai am alte proiecte, acolo efortul a fost mai mare și de aceea satisfacția este mare. Știm că acolo unde depunem mai mult efort, succes contează mai mult, deci da, a fost un milestone în dezvoltarea mea, am simțit multă presiune socială, anxietate, că dacă nu se întâmplă o să fiu eu eșec. Am gestionat provocările interne, nu doar cele legate de doctorat… și când spun provocări interne, mă refer la cele pe care mintea mea mi le servea sub formă de așteptări greșite, temeri, perfecționism etc…

Și trecem la mai specific …

La ce lucrezi acum important pentru tine 

Lucrez la un proiect de suflet acum, scriu o carte cu un preot, sper să o terminăm până la finalul anului. Aceasta este o provocare, dar este ceva ce îmi doresc să ajungă la oameni. 

Ce consideri că ai învățat și nu te așteptai să ai nevoie să înveți la muncă? 

Nu mă gândeam că o să învăț să tac, să am toleranță mai mare la diversitate. Și mă gândeam că nu o să am nevoie să învăț să nu judec, dar practic am judecat mult colegi de echipă pentru că mi s-a activat mult sentimentul de nedreptate și am avut nevoie să îmi temperez nevoia de a face dreptate și a fi lucrurile corecte. Dar consider că mulți învățam că viața nu e dreaptă și corectă. Acum am învățat că viața nu e corectă și asta este, accept, nu mă mai consum pentru asta. 

Am mai învățat să fac diferența între ce îmi doresc și ce am nevoie. Uneori ce am nevoie e mai bun decât ce îmi doream și nu s-a întâmplat. 

Dacă ai avea altă profesie, care ar fi aceasta?

Mi-ar plăcea să fiu profesor de liceu, să predau istorie, cum am absolvit și facultatea de istorie sau mi-ar plăcea să lucrez în pr și marketing, dar am încercat și asta, la un moment dat. 

Acesta e avantajul psihologiei, că ai multe nișe pe care poți merge dacă ai terminat psihologia. 

Despre când doctorandul își dedică din timp pentru voluntariat

interviu cu Nadina Pandea, doctorand în psihologie și voluntar dedicat

Începem mai general puțin …

Te rog să te prezinți pe scurt 

Sunt Nadina, sunt psihoterapeut sub supervizare și student doctorand în cadrul Școlii Doctorale de Psihodiagnostic și Intervenții Psihologice Validate Științific, Universitatea Babeș-Bolyai, în anul 1. În afară de acestea, activez în domeniul tineretului și fac voluntariat de cam 10 ani în diverse organizații.

Ce valori îți împlinesc proiectele profesionale?

În general, încerc să îmi găsesc proiecte profesionale care să îmi răspundă la câteva nevoi. În primul rând, valorizez mult experiențele de învățare, fie împărtășite de mine, fie preluate de la alții. Apoi, încerc ca lucrurile pe care mă angajez să răspundă la nevoile altora, să ajut alte persoane, prin modurile în care pot și în funcție de cât de mult permit contextele în care mă aflu. Mai personal de atât, țin mult la autenticitate și curiozitate ca și valori, încerc astfel să găsesc activități care mă stimulează și care se aliniază cu lucrurile în care cred și pe care le valorizez.

Cum păstrezi disciplina în activitatea ta profesională?

Mă ajută mult să rămân engaged în ceea ce fac, dacă e ceva ce îmi place e foarte probabil să țin constantă acea disciplină. Dacă nu e neapărat ceva ce îmi place, încerc să văd la ce îmi răspunde acel proiect profesional (dacă îmi răspunde la ceva) și să mă uit un pic mai adânc dacă doresc să continui să fac asta sau nu, care erau scopurile când am început acel proiect și ce îmi vizionam în viitor prin acel proiect. Dacă nu se aliniază în niciun sens pe niciuna din aceste direcții, voi căuta să găsesc ceva cu mai mult sens pentru mine. Sunt recunoscătoare că am avut contexte care mi-au permis să aleg proiecte pe care le valorizez, însă nu aș vrea să fie o idealizare pe direcția de ”mereu trebuie să facem lucruri de care suntem pasionați, altfel facem degeaba”. Mai degrabă vreau să evidențiez că în cazul meu, pasiunea/valorizarea/nevoile îndeplinite sunt cele care mențin disciplina mea și dedicarea mea la acele proiecte.

Descrie pe scurt experiența dintr-un proiect de care ești mândră. 

În 2020 am contribuit la scrierea obiectivului pe sănătate din cadrul Rezoluției Tinerilor din România, unde am avut consultări cu persoane din domeniul meu, precum și cu tineri, pentru a putea să stabilim obiective de acțiune în acest document strategic. Sunt mândră de sincronizarea și disponibilitatea tuturor colegilor care au colaborat în redactarea Rezoluției, de deschiderea tinerilor să fie vulnerabili înspre a împărtăși problemele cu care se confruntă pentru a ghida viziunea. 

Ce ai învățat dintr-o activitate dificilă pe care ai avut neplăcerea să o faci și care poate să fie rezumat într-o frază?

”Nu lucra fără să ai un contract semnat înainte”

Și trecem la mai specific …

La ce lucrezi acum important pentru tine (un proiect pe care ai vrea să îl descri pentru cititori)

Cred că formarea mea ca și psihoterapeut, în primul meu an de activitate în acest sens. E un proces care atinge multe arii importante pentru mine și mă ține angajată și curioasă și entuziasmată în tot ceea ce fac. E și partea de învățare, concret de a citi și învăța cât mai multe, consumul constant de informație care vine pe lângă setea de cunoaștere (care mi-a lipsit în unele perioade) ajută mult. În plus, este și procesul la care trebuie să lucrez eu cu mine, să confrunt acele insecurități și acel sindrom al impostorului, să stau cu frica și anxietatea care vine cu acest proces, stând cu compasiune și răbdare față de mine. Din ce am făcut până acum ca și practică, îmi dau seama că este mult sens și mă umplu de viață parcă după fiecare ședință, lucru care mă ține intrigată de acest proces, să devin acel terapeut ”good enough” pentru criticii mei interni și destul de bun încât să îmi ajut viitorii și actualii pacienți. 

Ce consideri că ai învățat și nu te așteptai să ai nevoie să înveți la muncă? 

Setarea de limite sănătoase, mereu am asociat asta cu un proces terapeutic sau o lecție pe care o învăț în comunicarea interpersonală, nu să fie necesar să învăț noi moduri de a face asta în cadrul muncii. Comunicare, da, e normal, însă m-a surprins că setarea de limite este ceva ce trebuie învățat cum să fie făcut la locul de muncă – mai degrabă formularea, stilul, toate celelalte – încât acele limite chiar să fie respectate. 

Te documentezi frecvent despre noile descoperiri în domeniul tău? Ce îți menține curiozitatea antrenată? 

Mai nișat, dar da. Adică, mă dus deseori pe a citi lucruri din aria mea de cercetare (adicțiile) decât în general despre domeniul psihologiei, iar curiozitatea cred că rămâne activă cel mai probabil pe seama pasiunii față de direcția aleasă, un pic întărită de faptul că nu este neapărat o ”soluție” ideală sau nici măcar satisfăcătoare la această zonă. Mi-ar plăcea totuși să mai extind și curiozitatea spre alte arii, alte domenii, momentan cred că sunt un pic fixată pe a afla multe și uneori simt că rămân în urmă față de altele. 

Dacă ai avea altă profesie, care ar fi aceasta?

Probabil ceva mai în domeniul creativ, în zona de hair colorist, DJ/ artist, acestea le-am tratat mai degrabă drept ”hobby-uri” decât ceva ce aș monetiza, pe lângă acea convingere că ”trebuie” să rămân DOAR în domeniul în care am investit ani în formare. Cine știe pe viitor 😊

Spune-ne un element sau o propoziție care ți-a rămas în amintire din anii facultății sau a școlii, care te-a ajutat mai târziu? 

Din absența acestuia pentru mine în cadrul facultății mai degrabă, elementul de colaborare cu persoane din același domeniu a ieșit la iveală acum, mă orientez să cultiv asta mult mai mult și sper să devină un trend în comunitatea psihologică (așa pare că se mișcă lucrurile și sunt entuziasmată).

Și terapeuții au hobby-uri artistice

aceasta este și situația Cristinei Negrea, psihoterapeut și pasionată de macrame

Începem mai general puțin …

Te rog să te prezinți pe scurt 

În primul rând, vreau să îți mulțumesc pentru invitația de a împărtăși aspecte din parcursul meu profesional.

Numele meu este Cristina Negrea și în prezent profesez ca psihoterapeut și psiholog clinician, având propriul meu cabinet. În trecut am lucrat la o clinică de psihologie în București, iar apoi la spitalul Sf. Constantin din Brașov. 

Ce pot să spun cu adevărat despre mine este faptul că acum am viața pe care mi-am dorit-o. Nu este perfectă, însă un lucru e cert, mă înconjor de oameni minunați cu care am relații de calitate. Mă bucur de natură atât cât îmi permite timpul și realizez macrame modern. Am trecut prin experiențe poate prea grele de-a lungul timpului, ceea ce mă face să apreciez altfel prezentul. 

Ce valori îți împlinesc proiectele profesionale?

Un profesor tare drag mie, ne-a povestit la un curs despre un aspect psihologic observat la oamenii care au fost inchiși pe nedrept în timpul perioadei comuniste. Mai exact, cei care aveau valori solide, au rezistat acelor torturi și au avut o motivație crescută să lupte pentru viața lor. Acel curs mi-a dat de gândit, iar când am ajuns acasă am făcut un exercițiu de identificare a propriilor valori. Această activitate o sugerez și cititorilor: notați-vă opt valori în care credeți, apoi renunțați la două, apoi la următoarele două, până ajungeți la ultima. Observați care au fost acele valori la care ați renunțat mai ușor și care sunt cele față de care nu puteți face compromisuri sub nicio formă. 

Apreciez oamenii care nu-și încalcă valorile și cred în ele cu adevărat. În ceea ce mă privește pe mine, am câteva valori foarte clare: sănătatea și familia. Acestea se aplică în absolut orice fac.

Cum păstrezi disciplina în activitatea ta profesională?

Pentru mine disciplina înseamnă perseverență. Sunt constantă față de clienții mei, îi respect și am grijă ca viața personală să nu interfereze cu cea profesională. Asta înseamnă că sunt atentă la stările mele și încerc să înțeleg mereu ce scheme sunt activate în diverse etape ale vieții. 

Descrie pe scurt experiența dintr-un proiect de care ești mândră. 

În liceu, eram tare vorbăreață și înconjurată de prieteni, însă nu-mi plăcea să vorbesc în fața unui public sau să prezint proiecte. Aspect care m-a dezavantajat până să încep să lucrez mai mult la mine. Însă, anul trecut am avut un proiect de care am fost mândră deoarece mi-am depășit credințele limitative cu privire la vorbitul în fața unui public. Mai exact, a fost vorba despre un workshop la o firmă la care am fost facilitator pe parcursul a 16 ore. Sentimentul de mulțumire sufletească a venit tocmai din faptul că am lucrat la acest aspect și s-a materializat într-un proiect frumos. 

Ce ai învățat dintr-o activitate dificilă pe care ai avut neplăcerea să o faci și care poate să fie rezumat într-o frază?

Am fost o perioadă psiholog la spital și era nevoie să merg la secția de terapie intensivă pentru a discuta cu diverși pacienți înainte și după operații foarte grele. Cu siguranță, rămân la o vorba bine cunoscută: nimic nu e mai important decât sănătatea fizică și emoțională.

Și trecem la mai specific …

La ce lucrezi acum important pentru tine (un proiect pe care ai vrea să îl descri pentru cititori)

Am două proiecte foarte mari în plan, dar într-un viitor mai îndepărtat. Mai exact, mi-aș dori să scriu o carte și să extind cabinetul prin deschiderea unei clinici de psihologie. Momentan lucrez la acest proiecte prin tot ce fac zilnic. Sunt pași mici, dar se îndreaptă spre acele obiective mărețe.   

Ce consideri că ai învățat și nu te așteptai să ai nevoie să înveți la muncă? 

Să merit. Deseori empatizez cu clienții care nu stau bine financiar. Apoi îmi reamintesc de parcursul meu, de faptul că sunt ani de studiu în spate, de timpul pe care l-am investit și eu în acest domeniu și de toate compromisurile care au fost necesare atât din punct de vedere financiar cât și emoțional. Nu mi-a fost ușor să înțeleg că e în regulă ca o terapie să aibă un anumit preț, iar dacă mă întrebai asta înainte să profesez, nu m-aș fi gândit vreodată că mă va afecta asta într-un fel sau altul.

Te documentezi frecvent despre noile descoperiri în domeniul tău? Ce îți menține curiozitatea antrenată? 

Încerc să fiu mereu la curent cu noutățile din domeniul psihologiei. Particip la cursuri și continui să fac diverse formări alternative. Să fiu sinceră, curiozitatea mea este antrenată în absolut orice înseamnă dezvoltare personală. Dacă aș avea timp, aș merge la toate cursurile, însă bineînțeles aleg ce mi se potrivește și ce e necesar.

Dacă ai avea altă profesie, care ar fi aceasta?

Psihologia rămâne cu siguranță alegerea cea mai potrivită pentru mine, însă o altă profesie ar fi bazată pe macrame-ul modern și pe caligrafie. Pe pagina Bloom with Macrame (https://www.facebook.com/bloommacrame/) am câteva exemple despre această pasiune. Mie mi-ar plăcea să încerc diverse profesii, dar cred că n-aș reunța la psihologie niciodată.

Spune-ne un element sau o propoziție care ți-a rămas în amintire din anii facultății sau a școlii, care te-a ajutat mai târziu? 

Neuroplasticitatea creierului. Mereu le spun clienților că avem capacitatea să integrăm trauma și să schimbăm felul în care reacționăm la diverși stimuli deoarece creierul ne ajută și se adaptează.  

Așa că, aveți încredere în resursele voastre!

“Să nu lași niciodată starea să-ți dicteze acțiunea”

interviu cu Andrei Solomon, psihoterapeut, podcast owner, om disciplinat

Începem mai general puțin …

Te rog să te prezinți pe scurt 

Mă numesc Andrei, sunt psihoterapeut cognitiv-comportamental de aproximativ 4 ani, am ales această profesie deoarece am observant că oamenii au nevoie de ajutor, în special ajutor de calitate. Între timp, mi-am propus să lucrez la Podcastul Reflecții, unde abordez teme de interes general, precum: există iubire până la adânci bătrâneți, cum este să trăiesc cu anxietate, despre bunătate, răbdare, moarte și multe alte subiecte.

Ce valori îți împlinesc proiectele profesionale?

O întrebare foarte interesantă, nu m-am gândit la asta până acum. Consider că profesionalismul se transpune în ceea ce fac. Apoi mai simt că satisfac nevoile de bunătate și autenticitate, prin modul în care abordez ședințele de psihoterapie.

Cum păstrezi disciplina în activitatea ta profesională?

Ca să rămân disciplinat în ceea ce fac mi-am dat seama că am nevoie programez diferite proiecte sau etape din proiectele pe care le desfășor.

Și ca să am randament pe termen lung, am observant că e nevoie să știu când să renunț la unele idei care-mi consumă energie și să mă concentrez pe cele care merg.

Descrie pe scurt experiența dintr-un proiect de care ești mândru. 

În momentul de față, sunt tare mulțumit de podcast. Simt că am început ceva ce nu știam cu ce se mănâncă și pe parcurs am dezvoltat niște abilități wow. De apreciat răbdarea de care am dat dovadă, ca să învăț ceva nou care nu are nicio treabă cu psihoterapia.

Ce ai învățat dintr-o activitate dificilă pe care ai avut neplăcerea să o faci și care poate să fie rezumat într-o frază?

Am învățat să tolerez frustrarea, când lucrurile nu merg în direcția care trebuie sau nu merg deloc. Orice situație poate fi o lecție, doar să-ți iei timp să reflectezi la situație și să lași orgoliul deoparte.

Și trecem la mai specific …

La ce lucrezi acum important pentru tine (un proiect pe care ai vrea să îl descri pentru cititori)

Cel mai important proiect este cabinetul individual. Va fi cel mai îndelungat proiect la care voi lucra. Consider munca de psihoterapeut mai solitară. Și e nevoie să depui un efort susținut ca să nu pici în această capcană.

Ce consideri că ai învățat și nu te așteptai să ai nevoie să înveți la muncă? 

Aspectele administrative au fost cele care m-au luat prin surprindere. Să trimit email-uri, remindere, realizat facturi și chitanțe, depus declarații. 

Te documentezi frecvent despre noile descoperiri în domeniul tău? Ce îți menține curiozitatea antrenată? 

Da, încerc să fiu în temă și să aflu lucruri noi, care dau rezultate. Îmi păstrez interesul prin podcasturi de calitate, conferințe la care reușesc să particip sau organizez (în funcție de timpul disponibil). 

Dacă ai avea altă profesie, care ar fi aceasta?

Cred că mi-ar surâde tare mult ideea de a fi bucătar. Nu am lucrat încă într-o bucătărie profesionistă, cine știe. Poate voi ajunge să nu mai cred că vreau asta (a spus Andrei râzând).

Spune-ne un element sau o propoziție care ți-a rămas în amintire din anii facultății sau a școlii, care te-a ajutat mai târziu? 

Mi-a rămas o propoziție pe care am auzit-o în anii de master: să nu lași niciodată starea să-ți dicteze acțiunea, că nu vei avea chef să faci ceva dacă aștepți să fie starea aia bună! M-a ajutat personal cât și în sesiunile de terapie.

Pe Andrei îl găsiți și aici https://www.facebook.com/psihoterapeut.andrei.m.solomon

https://andreisolomon.ro

Podcastul https://andreisolomon.ro/podcast

A avea răbdare cu impredictibilul și greșelile

interviu cu Cristina Filip, produc manager

Începem mai general puțin …

Te rog să te prezinți pe scurt 

Mă numesc Cristina Filip, am 30 de ani. Sunt din Hunedoara și Clujul îmi e casă de când am venit la facultate, acum 12 ani. Am absolvit Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar și Masteratul de Consiliere și Intervenții Psihologice în Dezvoltarea Umană al aceleiași facultăți din cadrul Universității Babeș-Bolyai. De aproape 3 ani sunt Product Manager la Hyper, un accelerator de business-uri bazate pe aplicații mobile.

Ce valori îți împlinesc proiectele profesionale?

Cel mai tare mă bucur atunci când observ progres în proiectele profesionale și că munca mea dă sens cuiva. În același timp, prețuiesc libertatea, curiozitatea și creativitatea. 

Cum păstrezi disciplina în activitatea ta profesională?

Răspunsul corect ar fi rutinele pe care mi le-am stabilit, însă, sunt departe de a fi atât de “disciplinată” pe cât mi-aș dori. Am învățat să am răbdare cu impredictibilul și să îmi concentrez atenția pe lucrurile asupra cărora pot să am un impact (spre deosebire de cele pe care nu le pot controla). Totodată, înțeleg că nu pot fi o sursă nesecată de energie și că pauzele, somnul și cafeaua merg mână în mână cu productivitatea.

Descrie pe scurt experiența dintr-un proiect de care ești mândră. 

Mai mult decât situațiile profesionale evidente de care sunt mândră (ex. Founderi care au primit finanțări pentru aplicațiile lor sau care au trecut în etapa de development), cred că cel mai tare mă bucur atunci când reușim să ieșim dintr-un impas. 

Îmi e foarte proaspătă în memorie experiența dificilă cu unul din founderii de la job, când pentru o bună perioadă de timp, am fost percepuți mai degrabă ca inamici, decât ca parteneri. Frica de eșec e normală, iar atunci când știi că îți concentrezi fiecare resursă pe care o ai o într-un singur proiect, faci tot ce ține de tine să îl aperi. Dar zidurile nu îi țin doar pe ceilalți afară, ci și pe tine și proiectul tău înăuntru. 

Provocarea mea, ca product manager, alături de echipa de care lucrez e să luăm cărămizile din zid, bucată cu bucată și să construim poduri, iar asta cere perseverență, multă răbdare și empatie. De asta mă bucur și sunt mândră de fiecare dată când reușim să transformăm o relație tensionată în una de încredere unde putem colabora și învăța împreună. 

Ce ai învățat dintr-o activitate dificilă pe care ai avut neplăcerea să o faci și care poate să fie rezumat într-o frază?

Mintea crează scenarii mult mai catastrofale decât ce se întâmplă, de fapt, în realitate și cel mai adesea subevaluează resursele pe care le am. De asta mă străduiesc să am un pic mai multă încredere în mine, să îmi asum un pic mai multe riscuri și să țintesc un pic mai sus. 

Și trecem la mai specific …

La ce lucrezi acum important pentru tine

Sunt foarte încântată să văd din ce în ce mai multe femei care pornesc pe drumul antreprenoriatului în domeniul IT, și sunt recunoscătoare că am ocazia să lucrez alături de ele. 

Sunt femei curajoase, pe care le admir și a căror idei de aplicații mobile pot să aibă un impact pozitiv în domenii precum imobiliare, HR, educație financiară sau organizare personală.

Ce consideri că ai învățat și nu te așteptai să ai nevoie să înveți la muncă? 

Nu pot să mă gândesc la ceva care să mă fi surprins că a fost nevoie să învăț. Atâta timp cât găsesc un sens, îmi face plăcere să încerc lucruri noi, să învăț și să îmi eficientizez modul de lucru.

Ce mă surprinde, în schimb, e faptul că nu aș schimba parcursul meu educațional /de formare oarecum atipic pentru a performa, zic eu, cu succes, în jobul pe care îl am azi. 

Te documentezi frecvent despre noile descoperiri în domeniul tău? Ce îți menține curiozitatea antrenată? 

Da, dacă nu e suficientă curiozitatea mea, atunci o fac motivată de simțul răspunderii față de persoanele cu care lucrez. 

Dacă ai avea altă profesie, care ar fi aceasta?

Sunt convinsă că sunt o mulțime de joburi care încă nu există și în care, probabil, m-aș regăsi. 

Dacă ar fi să aleg neapărat altceva, atunci mi-ar plăcea să fiu designer grafician sau designer de interior. 

Spune-ne un element sau o propoziție care ți-a rămas în amintire din anii facultății sau a școlii, care te-a ajutat mai târziu? 

Greșiți rapid, și greșiți precis e o frântură dintr-un curs al domnului profesor Miclea pe care o pomenesc foarte des la jobul meu. Sumarizează foarte frumos experimentarea de dragul învățării și arta de a învăța din greșeli. 

O perspectivă lucidă asupra vieții

interviu cu Andreea Oltean, medic psihiatru și psihoterapeut

Începem mai general puțin …

Te rog să te prezinți pe scurt 

Aş dori să încep prin a spune despre mine că sunt o persoană caldă, empatică şi încrezătoare în forţele proprii. Iubesc meseria pe care mi-am ales-o, aceea de a lucra cu oameni, de a-i ghida şi vindeca. Sunt medic şi psihoterapeut, iar sănătatea mintală m-a fascinat încă din şcoala generală. 

Ce valori îți împlinesc proiectele profesionale?

Când vorbesc de valori mă gândesc la familia mea, acolo s-au sădit, iar apoi s-au dezvoltat şi le sunt recunoscătoare pentru persoana care sunt azi. Iubirea şi respectul sunt două dintre valorile care au stat la baza dezvoltării mele profesionale, iubirea şi respectul faţă de semeni şi faţă de oamenii în suferinţă.

Cum păstrezi disciplina în activitatea ta profesională?

E foarte greu să păstrezi disciplina în activitatea mea profesională, deoarece apar multe situaţii neprevăzute care nu pot fi amânate. Dar pe cât posibil încerc să îmi planific programul cu pacienţii, ţin un carneţel în care îmi notez activităţile şi ce am de făcut pe parcursul unei zile, văd care sunt lucrurile urgențe. Ţin mult la programul de alimentaţie, somn şi relaxare. Cred că sunt piloni cei mai importanţi în stabilirea unui ritm de viaţă sănătos. 

Descrie pe scurt experiența dintr-un proiect de care ești mândră. 

Am fost voluntară la o asociaţie care se ocupă de copiii din centrele de plasament şi m-am bucurat tare mult pentru că am putut să particip la dezvoltarea lor, atât profesională (îi ajutam la teme), socială (eram implicată în diferite jocuri, activităţi), cât şi emoţională (discutam cu ei despre cum se simţeau şi ce frământări aveau). 

Ce ai învățat dintr-o activitate dificilă pe care ai avut neplăcerea să o faci și care poate să fie rezumat într-o frază?

Să nu renunţ oricât de greu pare, să iau fiecare lucru pe bucăţele şi să merg înainte.

Și trecem la mai specific …

La ce lucrezi acum important pentru tine?

În prezent lucrez la un proiect despre jocul pe calculator şi care sunt consecinţele negative asupra celor mici şi asupra adolescenţilor. (https://www.facebook.com/Dr.AndreeaOltean). Trăim în secolul vitezei, avem nevoie de tehnologie (şi nouă adulţilor ne place), dar consider că copii au ajuns la o extremă. Device-urile au ajuns să ne conducă, să pună stăpânire pe noi şi nu invers. Cred că e nevoie să ne dăm seama când aceasta utilizare devine nocivă şi devine o dependență, iar pentru copilul mic acel stop e nevoie să fie pus de părinte, deoarece copilaşilor le este foarte greu să se controleze şi să îşi pună singuri limite.

Ce consideri că ai învățat și nu te așteptai să ai nevoie să înveți la muncă? 

Da… o să fie amuzant… am învăţat din poveştile copiilor cu care interacţionez în cabinetul medical despre desenele animate care rulează acum la televizor. Ca să am recuzită şi să pot colabora mai uşor cu copii, abordez acest subiect preferat de toţi copii: Care sunt desenele preferate? Care sunt eroii preferaţi? Ce super puteri vrei să ai?

Te documentezi frecvent despre noile descoperiri în domeniul tău? Ce îți menține curiozitatea antrenată? 

“Un om informat este un om puternic”. Îmi place să mă informez, mai ales în domeniul medical şi în ce priveşte sănătatea mintală apar multe studii şi descoperiri care merită abordate. Curiozitatea este dată de dorinţa de a face bine, de dorinţa de a ajuta. Nu există două patologii similare, suntem diferiţi şi unici în felul nostru, iar ce funcţionează la mine s-ar putea să nu funcţioneze şi la tine şi asta mă determină să caut şi să mă informez.

Dacă ai avea altă profesie, care ar fi aceasta?

Dacă m-aş întoarce în timp şi mi-aş alege o altă profesie ar fi tot de medic, dar medic veterinar. Ador animalele, am crescut la bunici înconjurată de o mulţime de animale, îmi plăcea să am grijă de ele, să le hrănesc, să mă joc cu ele şi să le ofer afecţiune. În prezent am două pisici în apartament şi mă bucur tare mult de compania lor.

Spune-ne o propoziție care ți-a rămas în amintire din anii facultății sau a școlii, care te-a ajutat mai târziu? 

Fericirea nu este o destinaţie, ci o călătorie!

Psihologie și muzică, un tango reușit 

Interviu cu Andreea Șilochi, psiholog, profesor, solistă

Începem mai general puțin …

Te rog să te prezinți pe scurt 

Sunt un om la fel ca și ceilalți, unic în felul său. Unicitatea mea este dată de talentul muzical, dobândit de la mama și de răbdarea pe care am dobândit-o de la tata și pe care o folosesc în predare, dar și în procesul de auto-educare. 

Ce valori îți împlinesc proiectele profesionale?

Activitatea artistică, dar mai ales cea pedagogică mă ajută pe partea de a-i inspira pe ceilalți, de a-i ajuta, educa, de a avea o contribuție în dezvoltarea celor cu care interacționez. În general, mă străduiesc să mă auto-depășesc, pe plan personal și profesional. Una dintre cele mai importante valori ale mele cred că este curajul, îmi place să îndrăznesc, să fiu diferită. La început, consideram că nu este potrivit să fii diferit, dar am ajuns să pun pe primul loc valoarea și nu frica, deci să am curaj să-mi pun în practică ideile. Alte valori pe care le consider importante sunt cele din zona de conectare, autenticitate și tot ce ține de creativitate și curiozitate. Sunt un om curios să încerce metode noi, pentru a vedea ce funcționează mai bine. Sunt foarte importante pentru mine încrederea, respectul, dar și disciplina. Multe dintre aceste valori vin de la sine, nu le-am gândit prea mult, dar sunt cumva implicite și se regăsesc atât în activitatea mea profesională, cât și în cea personală.

Cât este de greu să păstrezi disciplina în activitatea ta de freelancer?

Considerându-mă mai degrabă o persoană creativă decât una analitică și foarte structurată, să spunem, găsesc dificil să am același program în fiecare zi. Uneori mă trezesc mai târziu, sau am alt program decât în ziua precedentă, dar încerc să fac zilnic ceva pentru a-mi îmbunătăți abilitățile în domeniul muzicii și al pedagogiei. Sunt și zile în care nu am la fel de mult chef să fac ceva, dar depun efort zilnic. Cert este că există câteva rutine la care țin cu strictețe, cu toate că programul meu și nici nivelul de energie nu e același în fiecare zi.

Descrie pe scurt experiența dintr-un proiect de care ești mândră 

Am început să postez materiale informaționale despre cum ajută ne ajută muzica, încă din copilărie. Am început singură, apoi Alexandrina Megyesi, cea care se ocupă de pagina Clujul Copiilor, unde, de altfel, există o comunitate foarte faină, m-a contactat legat de intenția mea de a dezvolta acest proiect pentru a colabora. Și lucrăm împreună acum, sunt foarte mândră de proiect, am văzut că sunt foarte multe vizualizări și oamenii s-au arătat interesați de ceea ce încercăm să oferim. Ce facem? Postăm săptămânal informații, încercând să educăm părinții cu privire la rolul muzicii în dezvoltarea copiilor. Fiind absolventă de Psihologie, primele informații m-am gândit să fie despre rolul muzicii în tulburările emoționale la copii, urmând ulterior să mergem înspre partea de educație muzicală, cu tematici ce țin de dezvoltarea ritmului, cum ne ajută un instrument muzical, etc. Ce este interesant este că oferim inclusive recomandări de audiții musicale, încercând să-i aducem pe copii și părinți cât mai aproape de muzica clasică și nu numai. Ne bucurăm că avem feedback-uri  pozitive de la părinți și că aceste informații îi ajută.

Ce ai învățat dintr-o activitate dificilă pe care ai avut neplăcerea să o faci și care poate să fie rezumat într-o frază?

Nu cred că au existat activități dificile care să nu-mi placă, cel puțin în acest domeniu al muzicii. În general, dacă ceva este dificil, mă provoacă și experiențele dificile mă ajută să mă dezvolt, să cresc. Consider că tot ce vine spre noi, vine ca să ne arate că putem. Și că totul se întâmplă așa cum trebuie, la timpul potrivit. Încerc să îmbrățișez toate situațiile și oportunitățile care vin înspre mine și dacă ceva mi se pare dificil, mă întreb dacă nu cumva există o barieră în capul meu pe care pot de fapt să o depășesc, ceva din tiparele mele mentale vechi. Îmi place să cred că există soluții la orice problemă cu care mă confrunt. 

Și trecem la mai specific …

Cum îi ajută pe copii muzica într-o dezvoltare armonioasă? 

Aici aș putea vorbi mult și bine, dar o să mă axez pe câteva aspecte mai importante. Muzica favorizează dezvoltarea unor arii cerebrale înportante în memorie, atenție, auto-control, etc. Când este asociată cu mișcarea, la copii, oferă stimulare senzorială, creând noi legături în creier. Studiile arată că acei copii din medii defavorizate care au fost expuși la mai multe secvențe muzicale decât copiii din grupul de control, au fost mai rezilienți ulterior. De asemenea, dacă ne gândim la artiștii din cultura hip hop, muzica i-a ajutat pe mulți dintre ei să iasă din cartierele rău famate, să fie mai rezilienți. De asemenea, revenind la copii, un aspect esențial pe care muzica îl oferă, este că îi ajută pe aceștia la exprimarea emoțiilor, nu mai vorbim de dezvoltarea motrică, a coordonării, a ritmului. 

Așadar, muzica, pe lângă faptul că ne ajută la îmbunătățirea abilităților specifice (ritm, auz muzical, etc), ne ajută și pe plan cognitiv (memorie, atenție, autocontrol), dar și al dezvoltării socio-emoționale (socializare, auto-reglarea emoțiilor, reziliență), dezvoltare motrică (coordonare), etc. Muzica ne ajută în multe aspecte relevante, ar fi ideal dacă am realiza cu toții lucrul acesta cât mai timpuriu.

La ce lucrezi acum important pentru tine 

Lucrez la proiectul Muzica de 10, despre care am menționat anterior. Urmează în perioada următoare să discutăm despre tehnica vocală modernă, am făcut recent un curs despre asta și vreau să le prezint și oamenilor informații prețioase din acest domeniu atât de fascinant. Un alt proiect de suflet este Atelierul Muzical pentru copii, unde lucrez, în general, cu preșcolari. Îmi place să lucrez cu ei, mi se par foarte receptivi și autentici și totodată, cred că este de preferat ca educația să înceapă de timpuriu. Aici, realizăm jocuri de ritm, percuție corporală, învățăm să ne coordonăm mânuțele, piciorușele, să ne educăm auzul muzical, iar pentru asta folosim xilofon, orgă și alte instrumente interesante și învățăm cântecele specifice vârstei, în relație cu mișcarea. Lucrez aici și cu copii mai mari, unde învățăm și elemente de teorie muzicală, scris-cititul muzical, prin metode distractive, dar și elemente de tehnică vocală, explicate pe înțelesul copiilor. Am început de curând să îndrum chiar și adulți în tehnica vocală, fiind și aceasta o provocare frumoasă și o activitate care îmi aduce sens.

Cum te-ai adaptat provocărilor de antreprenor/freelancer? 

Încerc să mă adaptez și consider că acest proces de adaptare este unul continuu. Nu mi-am imaginat că o să fiu vreodată freelancer, când eram copil, credeam că o să fiu cântăreață și atât, nu știu dacă vedeam altceva mai mult. Ce m-a ajutat foarte mult sunt oamenii care mi-au acordat încredere în ceea ce sunt și ceea ce fac și faptul că mi-am focusat atenția asupra lor, nu asupra celor care m-au criticat de-a lungul timpului, fiindcă au fost mulți și din a doua categorie. 

Unul dintre cei care m-au inspirat enorm este primul meu profesor de muzică, Tiberiu Coconeț. Eram elevă la Școala Populară de Arte, iar dânsul mă îndruma pe atunci, lăsându-mă să experimentez ce gen de muzică voiam, avea încredere în ceea ce făceam (nu știu de ce, fiindcă eu nu aveam), îmi oferea spațiu să mă exprim muzical. Îmi amintesc și acum într-o iarnă friguroasă, în noaptea dintre ani, aveam spectacol și îmi doream să cânt muzică clasică în aer liber, ceea ce nu se face când nu ești profesionist, fiindcă ai nevoie de mult control și tehnică pentru a susține o piesă în condițiile acelea. Domnul profesor nu s-a supărat pe mine, m-a lăsat să trag singură concluziile și mi-a fost alături în continuare. Apoi sunt părinții mei, care s-au adaptat la ce îmi doresc să fac și mă susțin necondiționat și Andrei, iubitul meu, care mă încurajează mereu să iau decizii, să contactez oameni, să mă promovez. Aș spune, deci, că oamenii care îmi oferă încredere, curiozitatea, disciplina și curajul m-au ajutat și mă ajută în continuare să mă adaptez provocărilor. 

Vulnerabilitatea din munca de vindecare a traumelor  

interviu cu Ioana Dumbravă, psihoterapeut, doctorand, voluntar, specialist în trauma psihologică

Începem mai general puțin …

Te rog să te prezinți așa cum dorești să te perceapă lumea

Mie mi-ar fi de ajuns dacă oamenii m-ar știi ca Ioana, ca o persoană empatică. Nu mi-ar plăcea ca oamenii să mă identifice doar ca fiind psiholog, ci ca persoană. Poți să vorbești deschis cu mine, chiar dacă sunt subiecte tabu, pe care nu le poți vorbi cu oricine, apreciez vulnerabilitatea. 

Fiind în studiul valorilor, simt nevoia să te intreb ce valori îți împlinești în activitatea ta profesională

M-am gândit mult la un răspuns și nu am ajuns la un consens, acum, după o perioadă ajung să fie mai multe valori. Ceea ce știu că mi-am dorit de mai demult a fost că vreau să fiu de ajutor oamenilor, fie că o fac din rolul de om, prieten, fie din rolul de psiholog. Aș porni de aici, de la a-i ajuta pe ceilalți și de la un punct încolo, îmi oferă sens în viață, este vorba despre ce îmi oferă mie psihologie, nu de practică. Avem nevoie de un sens, deci m-aș uita la domeniul meu, ca psihologie în general, ca fiind firul roșu în jurul căruia îmi organizez activitatea. Când le recomand oameniilor anumite lucruri, încerc să le aplic și pe mine, să cred, în ele, nu doar să le spun lor că ar merita încercat. Sunt oameni care au ratat startul, dar s-au redresat, și-au făcut o carieră, au schimbat cariera și reușesc să ofere suport celorlalți, să fie empatici cu ceilalți. 

Descrie pe scurt experiența dintr-un proiect de care ești mândră

Dacă ar fi să mă gândesc la un proiect, aș alege proiectul în care activez ca voluntar, ca psiholog și psihoterapeut pentru femeile care au fost abuzate și cumva sunt învingătoarele acestor experiențe. Cumva acesta este proiectul de care sunt atașată, acolo văd multă vulnerabilitate și multe atrocități care s-au putut întâmpla. Recunosc, chiar dacă fac terapie și în practica privată, este o situație în care am simțit altfel reușita. De exemplu, am un caz în care o supraviețuitoare nu mai are flashback-uri și a găsit un job. Sunt atâția oameni care ar putea scrie cărți despre experiențele lor, fiind de neimaginat, 

Ce ai învățat dintr-o activitate dificilă pe care ai avut neplăcerea să o faci și care poate să fie rezumat într-o frază?

Eram într-un moment din formarea mea, la o formare de grup, și am început toți să plângem, nu pentru că eram triști, ci pentru că simțeam toți vulnerabilitatea. În practica privată, în momente de vulnerabilitate, nu este sensibilizată doar persoana din față, ci și eu. În momente dificile, suntem ambii vulnerabili. Și nu e o problemă, realizează că sunt autentică. Își dau seama nu vorbesc doar din cărți, ci sunt acolo. Asta aș dori să țin minte, că e atât de firesc să fii uneori vulnerabil și chiar să împărtășesc acest aspect cu cel din fața mea. 

Și trecem la mai specific …

Care este starea de fapt a cercetării/practicii în domeniul tău de studiu, al traumelor?

Înteresul meu de câtiva ani este în domeniul traumei și a dezvoltării post-traumatice, ulterior mi-am orientat atenția spre cei care nu reușesc să se vindere. Dacă ne uităm la date, intervențiile online sunt la fel de eficiente ca cele față în față, acest fapt extinde adresabilitatea și accesibilitatea serviciilor.

Câteva probleme în acest domeniu sunt subdiagnosticarea și faptul că persoanele vin mai târziu la psihiatru pentru a fi diagnosticate. Iar în cazul diagnosticului de stress post traumatic, comorbiditățile sunt regula, mai degrabă decât excepția. Probabilitatea de a fi expuși la un eveniment truamatic pe parcursul vieții este între 50 și 70 la sută, chiar dacă șansele de a fi diagnosticat sunt mult mai mici. 

Din datele de până acum știm că în primii doi ani de la experiențierea unui eveniment truamatic putem să trecem peste, adică să fim rezilienți și să facem recuperarea revenind la nivelul nostru inițial de funcționare fără intervenții din exterior. Și din cauza acesta avem de ținut cont în traumele colective, să nu intervenim prea repede, pentru că s-ar putea să obstrucționăm sau să facem dificil procesul de recuperare naturală. 

Ce soluții ai găsit pentru problema aceasta

Noi încercăm să aducem în țară intrumentele care nu sunt testate și validare la noi, nici de intervenție, nici de evaluare. Se asemenea dorim să oferim o soluție care să fie accesibilă, să ofere confidențialitate. Pacienții să acceseze anonim, din confortul casei lor, fără a simții stigma din partea familiei sau a altora. Mai specific, în perioada acesta ne uităm la traumele cauzate de covid, fie că sunt persoane care au trecut prin boală, fie la aparținător. 

La ce lucrezi acum important pentru tine?

Persoanele care au trecut prin diagnostic și spitalizare covid, pot să se înscrie aici https://forms.gle/2uqTZwHEdJX3YdHx8. În cazul în care nu are diagnostic, dar are simptome de anxietate sau depresie, vom oferi un raport și recomandări. 

Lucrez și la un site cu articole și video-uri, încerc să distribui și prin alte modalități, informații din ce studiez (https://aequilibrium.ro/). Pe acest site, la fel ca pe youtube li facebook, postez informații despre trauma care pot să fie utile în a înțelege reacțiile emoționale și chiar ce presupune sindromul de ptsd.  

Dacă ai avea altă profesie, care ar fi aceasta? 

Since, nici una. Nu vreau să sune a vorbe goale sau că mă laud. Dar văd cunoscuți care au talent la handmade, la scris, la design și mă gândesc la asta, că singurul talant pe care eu l-am trimis a fost să vorbesc cu oamenii și nu cred că aș putea face altceva. Oamenii pot vorbi cu mine, pot comunica deschis. Dacă pot să îi ajut pe oameni prin a vorbi, asta pot să fac. M-aș descurca, dar aici excelez, la comunicare, la a vorbi cu oamenii. 

Dacă printre cititori sunt supraviețuitori ai unor traume care nu au curaj să ceară ajutor, ce le-ai transmite?  

Există opțiuni online prin care se poate asigura confidențialitate și siguranță. De exemplu, poți și să nu îți pornești camera. Evaluarea are 45 de minute către o oră și e doar telefonică. Încercăm să reducem stigma, deoarece nu căutăm date de identificare, doar să îi ajutăm. 

Și pentru cei din jurul supraviețuitorilor, să știe că indiferent de cât de mic sau mare e evenimentul, dacă pentru acea persoană este traumatizant, contează să ascultăm și să empatizăm. De cele mai multe ori au nevoie să fie ascultați, nu să le oferim soluții sau să le spunem să nu mai fie triști, că trece. 

Îmbinarea armonioasă a vieții de familie împlinite și a carierei 

interviu cu Diana Motrescu, mamă, soție, psihoterapeut, voluntar

Începem mai general puțin …

Te cunosc din facultate, știu că ești un om de la care mulți putem învăța, dar cum te percepi tu? 

În mod autentic, aș dori să vorbesc despre multele roluri pe care le am, dincolo de cel de psiholog. Cred că ceea ce m-ar reprezenta pe mine cel mai mult în acest punct al vieții mele este rolul de soție și de mamă a doi băieți, care anul acesta împlinesc 9 și 12 ani. Apoi, mă regăsesc mult și în rolul de prietenă. Cred cu tărie în faptul că relațiile și calitatea acestora determină cine suntem și calitatea vieții noastre. Un alt rol foarte important al meu, pe care sunt foarte fericită că îl am, este cel de psihoterapeut. Acestea sunt rolurile cu care jonglez zilnic, apoi, dacă am vorbit de istoric, am calculat că am in total douăzeci și trei de ani de formare, în mai multe domenii, formare pe care o continui și astăzi. 

Aceasta este o problemă a generației mele, căreia nu ne-a fost oferit suport în a înțelege ce înseamnă să îți construiești o carieră, nu am avut parte de consiliere, de conștientizare a abilităților, nu a existat așa ceva. A fost o căutare individuală, costisitoare, cu mulți ani de școală și multe programe de masterat, dar este cu happy ending. Într-un final am ajuns aici, chiar dacă drumul meu nu a fost ușor atunci când am adăugat studiile de psihologie formării mele. Nu pot să spun că am regrete legate de timp, nu simt că trebuia să ajung mai repede la psihologie, ci mai degrabă că toate formările m-au construit până să ajung psihoterapeut și mi-au oferit un valoros bagaj de cunoștințe. 

Un avantaj a fost de asemenea, faptul că am învățat mai pragmatic, mai eficient, am văzut altfel sensul pentru ceea ce aveam de învățat la diversele cursuri. Am fost motivată intern, la a doua facultate, deci am trecut prin greutăți știind de ce o fac. 

Fiind în studiul valorilor, simt nevoia să te întreb ce valori îți împlinești în activitatea ta profesională

Pe primul loc pentru mine, în acest moment al vieții, este familia și pe locul al doilea, la scurtă distanță, este vocația, ca domenii mari de viață. Mai specific, valorile mele sunt siguranța și well-beingul în familie, iar în terapie, sensul vieții, prietenia, relațiile profunde și apropiate cu pacienții. Le sunt alături pacienților atunci când le este greu, fapt care simt și văd că îi ajută. Mi-ar plăcea chiar să pot avea un album de fotografii cu pacienții mei. Îi simt ca pe niște prieteni care vin la cabinet atunci când le este greu și pleacă atunci când sunt așezați pe drumul lor și începe să le fie bine. Mă atașez de ei și le fac mental aceste poze, mă uit mai lung la ei încercând să îi fixez acolo, în memoria mea. În profesie mai am două valori importante: armonia interioară, atât pentru mine cât si pentru pacienții mei și o lume a frumosului, care poate să se nască și din acele puncte grele ale vieții noastre. 

Ce ai învățat dintr-o activitate dificilă pe care ai avut neplăcerea să o faci și care poate să fie rezumat într-o frază?

Uneori în relația cu pacienții intervin dificultăți de comunicare, de deschidere, și cumva pun responsabilitatea de a le rezolva în seama mea. Mă uit la persoana din față, conștientizând că a trecut prin multe suferințe și că problemele de acum sunt un rezultat al acestora. Asta mă ajută să văd dincolo de ce transpare în ședințele de terapie și să mă apropiu de pacient. Aceste dificultăți mi se par acum ușor de depășit. 

În viața personală, experiențele dificile sunt acelea care m-au ajutat să fiu mai aproape de pacienții mei astăzi. Suferința se simte la fel pentru oricine, tristețea și frica la fel. Mă raportez la pacienți din acel punct din care și eu am trăit acele emoții, mai uman, mai aproape. 

Și trecem la mai specific

Care este secretul tău pentru o viață de familie împlinită?

Este foarte dificil să aleg ceva anume care să simt că constituie rădăcina sau fundamentul vieții noastre ca familie, dar încercând să o pun într-un model reproductibil, cred că este flexibilitatea în gândire, adaptarea la etapele de viață în care suntem fiecare, eu, soțul meu, copiii și respectul pentru nevoile fiecărui membru al familiei mele. Ca un ghid de cum să facem să ne fie bine în familie, pentru noi funcționează foarte bine să ne petrecem timp împreună în toate configurațiile posibile: în patru, doar eu și soțul, fiecare dintre noi cu copiii și cu fiecare copil, unu-la-unu. Este timp valoros de conectare, unu-la-unu, timp special, cum îi spunem noi. 

Ca spirit general, negociem mult în familia noastră. Să ajungem la situații win-win, să își exprime fiecare nevoile, să respecte limitele și să ne arătăm iubirea unii pentru ceilalți prin felul în care ne purtăm. Îi învăț pe copii să își ceară scuze prin comportamente nu prin cuvinte, și că este în regulă să greșească. 

Ce soluții ai găsit pentru economisirea timpului și eficientizarea sistemelor din profesie și din gospodărie pe care le-ai recomanda și altora? 

Ne ajută mult mediul online pentru eficientizare. Cumpărăturile online te ajută să economisești timp, bani și nici nu mai ești expus să vezi lucruri care nu îți sunt necesare. Apoi, avem în bucătărie un calendar, cu programele fiecăruia, unde constant le actualizăm cu toții, iar apoi ne organizăm, eu și soțul meu, să vedem ce facem, cine și ce preia. Prioritizarea mă ajută să pun ce e mai important în față și să deleg restul activităților. De exemplu, dacă nu avem timp de gătit, de cumpărături, alegem să externalizăm aceste activități, apoi, aleg să petrec timp cu ei, să le acord atenție, să mă bucur de timp de calitate cu ei. 

La ce lucrezi acum important pentru tine?

Momentan lucrăm la clinică pentru realizarea unor materiale care să îi ajute pe cei care nu își pot permite să apeleze la un proces de psihoterapie (www.terra-pi.ro). Și mai încercăm să facem o listă cu acele cărți care sunt cu adevărat utile pentru a ajuta la dezvoltarea personală. Vom avea o astfel de listă pe site în curând. 

În paralel, lucrez ca voluntar la un set de cărți pentru copii, care să îi ajute pe copiii spitalizați la psihiatrie. Cărțile le gândim atât pentru a-i ajuta pe medici, rezidenți și clinicieni, ca aceștia să le poată folosi cu copiii și pentru copii, cât și pentru a le putea lua cu ei acasă, în mediul lor și folosi atunci când întâmpină probleme și nu mai au la îndemână suportul cadrelor medicale.

Dacă ai avea altă profesie, care ar fi aceasta? 

Aș alege să fiu profesor, să lucrez cu copiii. Îmi plac tare mult copiii, aș putea să stau să mă joc în fel și chip cu ei, nelimitat. Iar ca profesor, aș putea contribui în continuare la ceea ce fac acum ca psihoterapeut, la îmbunătățirea calității vieții lor. 

Spune-ne un element sau o propoziție care ți-a rămas în amintire din anii facultății, care te-a ajutat mai târziu?  

Din cursurile domnului profesor Miclea mi-au rămas multe în minte, dar dacă ar fi să aleg unul… cel mai semnificativ… uite, el a lucrat la flexibilizarea noastră ca studenți în ceea ce presupune procesul de psihoterapie. Nu aș spune că este chiar un minus al programei didactice predarea stereotipă a protocoalelor și instrumentelor dar acest mod de însușire al cunoștințelor te limitează puțin, îți poate îngusta modul în care te raportezi la pacient și la procesul de psihoterapie. El a fost cel care a venit cu idea de a umaniza, de a flexibiliza acest proces. El compara cu o construcție lego terapia, dincolo de cunoștințele pe care le avem, deprinderile fac diferența. Abilitatea de a putea adapta intervenția pentru pacient, în ritmul acestuia, mai degrabă a personaliza terapia și nu a folosi un protocol valabil pentru toți. Acest mod de a mă uita la psihoterapie îmi personalizează intervenția, mă apropie de pacienți pe care îi văd unici indiferent de diagnosticul sau dificultatea abordată și cu care construiesc o relație bazată pe respect, grijă și suport.

Un mesaj de luat acasă

Pentru a ne întoarce la tematica acestui interviu, aș dori să normalizez puțin așteptările cititorilor noștri. Consider că această armonie între viața de familie și carieră este mai degrabă o direcție și nu o destinație. Noi ne schimbăm, prioritățile noastre se schimbă, viața aduce lucruri noi la care este nevoie să ne adaptăm astfel încât este nevoie să fim flexibili și buni unii cu alții și cu noi înșine în încercarea de a găsi această armonie. Este important să știm și încotro ne ducem, care alegem să fie direcția vieții noastre iar atunci când simțim că ne este tare greu și nu mai putem, să cerem ajutor. Asta înseamnă să avem grijă de nevoile noastre. Să cerem ajutor de la prieteni, de la familie, ajutor specializat, orice avem la îndemână. Foarte multe din acele lucruri pe care am fost învățați să le considerăm “crucea noastră”, un greu cu care “trebuie” să trăim, de fapt se poate repara și îmbunătății astfel încât să ne simțim cu adevărat în armonie și pe drumul pe care ne dorim să fim.