adaptare după cartea Real Happiness de Sharon Salzberg

Argument

Meditația este un model e a face observație sau a procesa ce informații primim prin simțuri. Abilitățile pe care le exersăm când stăm neclintiți în meditație se pot transfera la activității din viața de zi cu zi. Concentrarea, abilitatea de a ne controla atenția și direcția ei, controlul respirației ne ajută și în situații reale, provocatoare sau dificile, nu doar dacă vrem să ne relaxăm pentru câteva minute în poziție de lotus.

Contrat stereotipurilor, succesul în meditație nu presupune că progresăm de la a ne observa o respirație la a ne observa 50 de respirații, ci dezvoltarea capacității de a ne menține prezenți în momentul acesta, fie el plăcut sau dificil. De asemenea, este despre a ne putea accepta gândurile, să le lăsăm să treacă, fără a ne supăra pe ele. Pe scurt, învățăm cum să rămânem în moment, la respirația actuală, la situația actuală, între gândurile actuale.

În realitate meditația ne oferă un model de conduită, acela de a fi mindful pe parcursul vieții, nu mindless. Știm deja că gândurile conștientizate sunt mai ușor de controlat decât cele neconștientizate. Nu degeaba se spune: gândurile neconștientizate ne controlează viața și noi îl numim destin.

Detașarea de judecăți de valoare sau renunțarea la ele ne ajută nu doar să ne menținem prezenți, dar și să navigăm mai ușor viața plină de oportunități de judecată. După o vreme de exersat nu mai judecăm performanța din meditație, ci o observăm și considerăm ce avem de îmbunătățit. Acest principiu se poate aplica și în situațiile celelalte pe care le avem de trecut.

Prin meditația repetată învățăm să ne întoarcem la respirație, deci să revenim la prezență și calm, acest principiu fiind foarte util în situații de aglomerație sau agitație unde avem nevoie de claritate.

autor: Doris Pop

Într-una dintre cărțile citite cumva anevoios pentru că nu îmi plăcea neapărat ce citeam, mi se părea că autorul a scris cartea doar să o scrie, nu neapărat pentru a transmite ceva util și cu substanță, am fost surprinsă de acest exercițiu pe care îl propunea.

Esența cărții constă în munca eficiență, adică a condensa munca dintr-o săptămână în așa fel încât să lase loc pentru celelalte domenii ale vieții, cum sunt relațiile și gospodăria.

Exercițiul presupune

Faceți o listă cu până la 100 de vise pe care le aveți, mici sau mari, pe care vreți să le împliniți. Ce anume vreți să faceți, dar și ce ați făcut deja (care să fie tăiate cu o linie).

Ați face o astfel de listă?

autor: Doris Pop

Ce simți? Furie. De ce? Nu știu, mă enervează situația actuală. Dar de ce te enervează? Mă simt nedreptățit, trebuia să se întâmple cum doream eu…

Ne putem regăsi măcar o dată în viața într-o situație de acest fel. Și apoi să ne întrebăm, de ce mă înfurii atât de tare? Cum pot să fac să scap de emoția aceasta? și alte întrebări asemenea.

Un punct de referință în analiza emoției este: la ce mă gândesc. Ne întrebăm adesea clienții la cabinet ce gândesc când simt anumite lucruri și de multe ori le este greu să răspundă, nefiind conștienți de ce gândesc în acele momente.

Prin exercițiu repetat, ne putem obișnui cu a fi atenți la gândurile pe care le avem și să le schimbăm, dacă nu ne convin. Un avantaj al gândurilor este că sunt abstracte și putem să ni le controlăm, într-o oarecare măsură.

Dar furia vine când ne simțim nedreptățiți, trădați, cumva tratați mai puțin bine decât considerăm că am merita. Știind aceste detalii ne putem da seama care este nevoia neîmplinită din spatele furiei. Adică, putem să ne reparăm mediul pentru a ne fi satisfăcută nevoia sau putem să ne modificăm așteptările.

Ai încerca să aplici aceste idei?

autor: Doris Pop

Avem impresia, poate datorită felului în care se simt emoțiile negative, poate pentru că social am învățat că oamenii de succes simt emoții pozitive (acestea sunt exprimate în public și în media, mai des când se prezintă succes), că emoțiile negative sunt de evitat. Defapt emoțiile negative au un rol adaptativ de a ne atenționa că ceva din ce se întâmplă în interiorul nostru sau în mediul exterior, ne deranjează, fie că ne întristează, îngrijorează sau ne enervează. Dacă le evităm îi transmitem implicit creierului că acestea sunt un pericol. Emoțiile negative nu sunt un pericol în sine, pot să aibă consecințe negative, dar acolo putem să intervenim cu reglarea emoțională prin strategii care să ne ajute să răspundem cât mai adaptativ la ele și la gândurile asociate lor.

Revenind la emoțiile negative, ele ne spun:

• anxietatea – anticipez un pericol posibil (nu real)

• frica – este un pericol real înainte mea

• tristețea – mă simt neputincios în a schimba ceva ce mă deranjează

• furia – simt că am resursele necesare să schimb o nedreptate față de mine

• rușine – comportamentul meu nu corespunde cu imaginea ideală pe care vreau să o am despre mine
• vinovăție – conștientizez că un comportament de-al meu are consecințe negative pentru alții sau pentru mine

Deci, când le simțim, ne putem întreba:

• ce vrea să îmi transmită corpul (mintea)
• ce pot să fac să schimb felul în care privesc lucrurile sau situația, dacă este posibil

Și apoi să stăm cu emoția, adică să ne permitem să simțim acea emoție care este doar atât, o emoție. Vom descoperi că după o vreme trece, este mai puțin intensă și putem să ne continuăm ziua, cu alte activități și emoții.

autor: Doris Pop

Declutter este un termen folosit în engleză pentru a exprima aruncarea gunoiului. Clutter înseamnă gunoi sau multe lucruri care ocupă spațiu nenecesar în casă.

Fenomenul #declutter a pornit de la principiul aplicat de cei în cauză care au descoperit că după ce au renunțat la clutter, au devenit mai fericiți, împliniți și s-au simțit mai bine în general. A devenit un trend la nivel internațional ca periodic să se scoată din locuință ce nu este necesar sau ce nu mai aduce emoții pozitive.

Pe lângă beneficiile subiective, mai sunt cele de spațiu, aerisire, organizare a decorului și detașare de trecut.

Am încercat și funcționează, am menținut o atitudine pragmatică pentru a nu arunca și ce se poate folosi mai încolo (realist). După ai o senzație de libertate și de ușurare, aproape fizică. De asemenea, am făcut loc pentru amintiri noi și am sortat cu acea ocazie ce aveam, am descoperit amintiri uitate și resurse utile.

Ai încercat? Dacă da, cum te-ai simțit după? Dacă nu, te-ar tenta?

autor: Doris Pop

Cartea You are not so smart de David McRaney mă fascinează cu fiecare pagină citită. Deși am învățat o parte dintre aceste informații în timpul facultății de psihologie, pe unele le-am uitat, iar pe celelalte le descopăr cu această carte.

Una dintre temele abordate, frica de eșec și auto-sabotarea, este de interes pentru mine din motive personale, dar și pentru că unii dintre clienții de la cabinet au anumite comportamente de sabotare și nu reușesc să scape de ele.

Pe scurt, încercând să ne conservăm egoul, vom apela la procrastinare, greșeli dinainte alese, comportamente de auto-sabotare (nu acum, nu merit, poate nu iese, dacă voi greși, mai bine fac altceva, etc) care să ne mențină cu ideea că am putea face acel ceva, fără a ajunge la dovada că poate nu reușim, chiar dacă putem ajunge la dovada că reușim.

autor: Doris Pop

Pornind de la credința colectivă că ceilalți știu, văd, înțeleg ce simțim și gândim, doar pentru că se uită la fața noastră, la gestica noastră ajungem la a ne certa cu cei dragi pentru că nu au depistat ce doream să le transmitem sau că ne simțeam neplăcut într-o situație comună.

În realitate pentru noi și pentru ceilalți, adică pentru toți, în majoritate, este destul de greu să citim ce gândește și simte cineva de lângă noi, chiar dacă știm persoana de mult timp sau foarte bine. Da, se poate ajunge să cunoaștem tiparele emoționale și cognitive ale cuiva drag, dar doar după ce ne-a explicat acest lucru, de obicei.

Te-ai enervat vreodată pentru că partenerul nu a fost pe fază să știe că te-a întristat cum s-a purtat un prieten comun la un concert la care ați fost împreună? Dacă da, nu ești singurul om care a trecut prin acest proces.

O recomandare des, foarte des folosită în terapie: spuneți explicit ce simțiți și gândiți când prezentați partenerului situația supărătoare din perspectiva voastră. De cele mai multe ori veți descoperi că nici nu s-au gândit că acelea ar putea fi reacțiile dumneavoastră.

Ai învățat ceva util? Dă un share, să ajungă și la alții rezumatul acesta.

autor: Doris Pop

Mitul presupune că dacă renunțăm la un comportament nedorit, ne oprim din a-l face, creierul va înceta treptat să îl mai dorească.

În realitate, creierul va face un ultim efort să revină la acel obicei care îi este familiar. Adică dacă azi nu mai mâncăm chipsuri, iar mâine ne trezim dorind să mâncam iar și simțim că pofta este mai intensă, atunci creierul ne spune: vreau să faci din nou acel comportament care nu e bun, dar e familiar și îmi oferă comfort, plăcere și continuitate.

De aceea pentru a forma un obicei nou sau a elimina unul nedorit avem nevoie de minim 3-4 săptămâni pentru a renunța total la el. Și nici atunci nu avem siguranța că dacă avem acces la o pungă de chipsuri, nu o vom mânca, peste câtva timp.

Ce putem învăța din aceste informații? Că merită să avem răbdare cu noi și să ne concentrăm pe a ne disciplina, care este un factor de protecție în calea spre obiceiuri benefice.

pentru mai multe astfel de informații controversate, neplăcute, dar utile, vă recomand lectura

You are not so smart – David McRaney

https://www.goodreads.com/book/show/11709037-you-are-not-so-smart

autor: Doris Pop

Oricât de rebeli ne-am considera, putem să listăm pe rând, rapid și ușor, un număr de comportamente pe care el facem pentru că ne dorim incluziunea socială, similaritatea și aliații (prieteni, colaboratori). Suntem conștienți de acest proces? În majoritate timpului nu.

Dacă atunci când mergem în vizită ne uităm cum se poartă gazdele și ceilalți invitați, la școală ascultăm și luăm notițe, la sală ne uităm ce fac și ceilalți, la un nou loc de muncă învățăm despre cultura lor organizațională, ne purtăm social acceptabil la evenimente sociale și urmăm tipare de ținută (bărbierit, machiaj, stil vestimentar), în parte, pentru a plăcea, a ne face acceptați și doriți în jurul celorlalți.

Deci a fi conformist nu este total greșit, a fi rebel nu este complet de dorit. Mai ales că citeam recent despre cum capitalismul a reușit să găsească o rețetă de a comercializa nișele, extremele, minoritățile culturale. Este fascinant cum atunci când a pornit cultura ecologismului a apărut o estetică a acestui fenomen, care poate să fie cumpărată. La fel, pentru sub-culturile care nu se conformează stilurile general plăcute de majoritate există niște standarde la care cei care aleg acea sub-cultură se conformează.

Desigur, conformismul din situații de dictatură sau din exemplele istorice care au avut consecințe devastatoare nu se încurajează! Aici vorbim despre programarea genetică a creierului de a imita ce pare să aducă recompense și a se conforma modelelor din aceleași motive.

autor: Doris Pop