Propriul copil este cel mai de preț pe lumea aceasta pentru părinți, mai ales pentru cei protectivi. Când părinții își doresc să ofere o cale prestabilită copilului sau să îl protejeze de eșecuri, defapt se protejează pe ei de propriile anxietăți și de vinovăția pe care o pot simți dacă copilul este dezamăgit, greșește sau are un eșec.

O măsură de precauție, destulă grijă și suport în dezvoltare ajută copilul să fie liber în a se găsi pe sine, a descoperi la ce se pricepe, ce îi place, ce vrea să facă în mod repetat.

Curiozitatea, dacă este prezentă la copil de mic, face parte din sensul vieții pentru el, ca om, pe parcursul dezvoltării. Decizia părinților de a opri acest proces sau de a reduce la tăcere acest potențial poate afecta dezvoltarea copilului prin reducerea recompenselor din mediu. Adică?

Dacă pentru copil curiozitatea este un factor declanșator pentru activități de joacă, dezvoltare, învățare, relaționare, atunci diminuarea ei va reduce acele activități, nu și impulsul interior, ceea ce va duce la pierderea unui procent din ce își dorește (recompensele): acele jocuri, acele interacțiuni, întrebări, învățare, care îi oferă plăcere și sens.

autor: Doris Pop

Adaptarea tradițiilor orientale la viața modernă a occidentului a început cu mulți ani în urmă, nu destui încât să devină cutumă, dar destui încât să se dezvolte în multiple versiuni, în funcție de interpretarea realizată.

O caracteristică esențială, comună tuturor acestor variațiuni pe aceeași temă este calmul. Nu calmul forțat, nu cel impus, ci calmul care vine din acceptarea realității, a propriei persoane, a limitelor și a fricilor, a bucuriilor, a câștigurilor și pierderilor. Mintea liniștită vede ce se întâmplă în jur, conform teoriei de bază, dar rămâne neclintită, adică observă fără a judeca.

Adaptat la cultura noastră occidentală putem spune că mintea calmă reușește să observe situațiile, mediul, propria persoană fără a face evaluări cu valență. Cu alte cuvinte, dacă observă o știre negativă în ziar, nu îi oferă o valență personală (sunt de acord, nu sunt de acord cu ce s-a întâmplat, îmi place, nu suport, etc), ci o descrie și consideră ce s-a întâmplat într-un mod detașat. Pentru volumul de știri negative de care avem parte în ultimii ani, am putea presupune că ar fi utilă o astfel de abordare neutră a noutăților din lumea întreagă.

autor: Doris Pop

O eroare de gândire care ne face să credem că dacă acum alegem pentru viitor, vom alege ceva ce va rămâne consistent pe parcursul timpului. Exemplele sunt cele mai bune ilustrații, așadar, dacă alegi acum ca pentru următorul final de săptămână să mănânci înghețată, iar când vine acel weekend vei prefera și chiar alege să mănânci o prăjitură, nu este nimic greșit cu tine. Această eroare de gândire ne împiedică să realizăm că atunci când alegem pentru viitor, ne imaginăm că vom prefera ceva mai sănătos, ceva mai bun, ceva mai conform cu cum vrem să fim în viitor, iar în prezent, alegem ce am prefera acum, chiar dacă este diferit de proiecția noastră ideală din viitor.

Un alt exemplu poate să fie lista de cumpărături versus ce mai luăm din magazin când suntem acolo, sau varianta în care am cumpărat ronțaieli sănătoase și acum când ne este poftă de cuigilit nu găsim ce să mâncăm pentru că am anticipat că vom fi mai predispuși să mâncăm sănătos, deși știm că ne obicei nu alegem varianta mai sănătoasă.

În ce situații ai experimentat acest fenomen?

autor: Doris Pop

Am întâlnit în terapie clienți care erau dezamăgiți de propria persoană pentru că aveam caracteristici umane. Da, șocant, dar există. Un caz m-a impresionat în special, aflând că persoana considera că este obligatoriu să îi iasă toate activitățile perfect. Dar când am întrebat ce înseamnă perfect s-a făcut liniște. Nu știa ce presupune ceea ce căuta cu atâta ardoare și nu reușea că atingă: perfectul absolut. Care defapt era nimic, având în vedere că nu conținea nimic specific.

Când a realizat clienta ca este o iluzie acest perfect și că îl folosește ca motiv pentru auto-sabotare, și-a schimbat perspectiva și comportamentul? Nu. A încetat să se auto-saboteze? Nu. De ce?

Avem nevoie de timp, răbdare și repetări pentru a sedimenta un comportament nou, un nou stil de gândire sau o reacție nouă.

După o vreme de muncă cu sine și cu terapeutul, aceasta a ajuns să nu se mai saboteze, dar treptat, cu mult efort. Totuși cu timpul se poate ajunge la a avea un alt stil de funcționare, chiar dacă cere răbdare cu sine.

Revenind la ideea principală a povestirii: ce reprezintă perfecțiunea pentru fiecare dintre noi, dincolo de perfecțiunea universală? Cum ne ajustăm la standardele imaginare pe care ni le-am impus sau ni le-au impus alții pe parcursul dezvoltării?

Cât de dispuși suntem să renunțăm la iluzia perfecțiunii pentru a ne permite să înlocuim stresul cu intenția și satisfacția? Dacă am înlocui perfectul generic cu: de calitate, făcut bine, trai decent, relație satisfăcătoare, muncă eficientă, prieteni de încredere, evenimente distractive sau altele asemenea? Lumea noastră interioară s-ar simți mai relaxată, mai dispusă la flexibilitate, noi am trăi mai împliniți, nu mai stresați.

Ai domenii în care perfecționismul nu te lasă să te bucuri de clipe?

autor: Doris Pop

În demersul de delimitare a ce putem și ce nu putem să alegem drept cariere apare un moment în care deja știind că avem anumite competențe, pe altele le putem dezvolta, pe unele nu am reușit să le dezvoltăm deși am depus mult efort. Așadar, la ce ne pricepem cel mai bine? Pentru ce va fi dispus cineva să ne plătească ca să rezolvăm eficient?

Un procent mic din oamenii angajabili știu ce nișă pot acoperii cu un succes maxim, de exemplu, cei care sunt foarte pricepuți în a forma un brand atractiv, a prepara un anumit fel de parmezan sau a motiva echipele spre performanță. Posibilitățile sunt multe aici, cam în orice domeniu este cineva care face munca rapid, de calitate și cu efort minim.

Dar restul de procente din angajați sau antreprenori nu se încadrează aici, nu și-au găsit domeniul în care să fie diamante și mai au timp, din fericire.

Tu ai descoperit care este abilitatea pe care o faci mai eficient și mai calitativ decât alții pentru care te-ar alege un angajator sau un client?

autor: Doris Pop

Inevitabil apar schimbări la locul de muncă, fie că schimbăm procedura de lucru, un program, un coleg, un manager, un fel de a organiza echipele sau stilul documentelor interne, a contractelor. Unele sunt mai dificil de trecut decât altele, putând să ne creeze discomfort.

Putem apela la mai multe strategii, printre care:

• să discutăm despre ele cu cineva care le înțelege
• să cerem ajutor unde nu înțelegem noile proceduri
• să acceptăm ce nu putem controla (este mai util decât să ne consumăm resursele ruminând)
• să apelăm la un coach care ne va ajuta cu ajustarea performanței
• să ne instruim sau să cerem să fim instruiți
• să relaxăm atmosfera cu glume decente
• să ne familiarizăm cu noile informații și să ne amintim că și ce ni se pare implicit acum în modul de lucru a fost nou cândva, când am început

autor: Doris Pop

În primul rând, clienți din coaching au venit cu întrebarea: sunt un părinte așa rău că nu vreau să-mi disciplinez copilul? Va ajunge copilul meu un om rău pentru că îl iubesc prea mult pentru a-i impune reguli?

Este o întrebare grea pentru părinți, încărcată cu remușcări și conflicte interioare. Răspunsul, pentru un coach, este simplu, vrei să crești un copil inteligent, adaptabil și de încredere, care să fie respectat în societate? Dacă da, ai nevoie să îl înveți că viața conține și reguli de funcționare în anumite circumstanțe.

Un fel de reguli cu care copilul se poate ajusta rapid și ușor, care să îi pună pe părinți într-o mai mică dificultate iau forma: dacă vreau x, atunci fac y. Un exemplu concret poate să fie regula, dacă vreau să mă joc pe playstation, îmi fac temele pentru a doua zi. Dar mai sunt și alte forme, care ajută copilul să dezvolte reguli abstracte, ca ilustrație: dacă vreau să fie curat în casă și să îmi găsesc jucăriile, voi face curat în camera. Dacă vreau un snack în afara mesele principale, pe care le pregătesc părinții, mă voi duce la raftul/seltarul unde mama mi-a spus că am sticle cu apă/suc și fructe tăiate, să îmi iau singur, fără a mai opri adulții din activitatea lor.

Răspunsul pentru un părinte este mai dificil deoarece sunt implicate emoții, iubirea nemărginită pentru copil. Dar iubirea fașă de copil se poate manifesta și în a face ce este benefic pentru acesta, nu doar a-i produce emoții pozitive.

Un copil iubit și disciplinat va avea mai mari șanse de succes în viață decât un copil iubit și nedisciplinat. De ce? Pentru că în societate avem de respectat reguli, oamenii cu care lucrăm nu ne iubesc cum ne iubesc părinții, iar ceilalți au nevoie să știe că se pot baza pe noi.

autor: Doris Pop

Este vorba despre cartea Calm the f**k down de Sarah Knight. Autoarea suferă de anxietate și a încercat mai multe metode prin care să își rezolve problemele și să își gestioneze simptomele.

A făcut o schiță pentru posibilele reacții la pericolul perceput sau real și posibilele soluții. În perspectiva ei, care este valabilă și realistă, poți să te lași condus de emoții sau poți să le gestionezi și să îți rezolvi problema care le-a activat.

Din perspectiva prezentată în carte, pentru fiecare emoție există o soluție care să ne readucă la starea de bine.

• anxios? – concentrează-ți atenția
• supărat? – ai grijă de tine (self-care)
• nervos? – adoptă o altă perspectivă
• evitant? – acționează

Acum, din literatura citită în formarea de psiholog și din experiența de la cabinet, cu pacienții care au astfel de probleme, știu că aceste soluții nu sunt universal valabile. De aceea simt nevoia să atrag atenția celor care citesc cartea că aceste alternative oferite de autoare pot să fie utile, dar nu sunt singurele soluții, dacă nu funcționează în cazul cuiva care citește cartea și încearcă, este în regulă.

Repet, pentru fiecare funcționează anumite strategii mai bine decât altele. Și acest fapt este firesc, nu ne oferă motive de îngrijorare.

În schimb, o desfășurare destul de tipică a pașilor pentru a ne calma furtunile interioare este oferit în carte, astfel:

• etichetarea și includerea într-o categorie a problemei/gândului/îngrijorării
• determinarea nivelului de control pe care îl avem asupra situației
• acceptarea situației și a emoțiilor
• renunțarea la îngrijorările despre părțile pe care nu le putem controla
• folosirea resurselor mentale și fizice pentru a rezolva problema în loc de a le folosi pentru a rumina la gândurile negative și inutile

autor: Doris Pop

Este vorba despre cartea Calm the f**k down de Sarah Knight. Autoarea suferă de anxietate și a încercat mai multe metode prin care să își rezolve problemele și să își gestioneze simptomele.

A făcut o schiță pentru posibilele reacții la pericolul perceput sau real și posibilele soluții. În perspectiva ei, care este valabilă și realistă, poți să te lași condus de emoții sau poți să le gestionezi și să îți rezolvi problema care le-a activat.

Numește momentul în care realizăm că ceva nu funcționează cum trebuie sau conștientizăm îngrijorarea FREAK OUT! (folosit aici ca un moment generic, care descrie situații de îngrijorare, tristețe sau enervare)

După acest moment urmează un moment de decizie. Cum reacționez? Conform autoarei putem să simțim

• anxietate
• tristețe
• enervare
• nevoia de a evita

Pentru fiecare categorie din cele de mai sus, ne prezintă mai multe variante de reglare a emoțiilor și/sau a situației

• anxietate
  • mișcare corporală (mișcări ale mâinii, discrete, dacă suntem într-un loc public, mișcări mai ample care să ne calmeze)
  • concentrarea pe problemele altora (doar până ne calmăm pentru a ne putea apoi întoarce la problema noastră)
  • panică și atât (uneori avem nevoie să ne panicăm și apoi ne revenim la starea de calm)
  • la final, ea spune, acum, putem să DEAL WITH IT! adică, să ne rezolvăm problema sau să prevenim problema care ne produce anxietate
• tristețe
  • glume și râs (ne activează și ne scoate din starea de melancolie)
  • răsfăț (gustarea preferată, o activitate plăcută, contactarea unui om de încredere)
  • pierderea în emoție (în unele momente ne simțim copleșiti de emoție și avem nevoie să o simțim ca mai apoi să ne revenim)
  • la final, ea spune, acum, putem să DEAL WITH IT! adică, să ne rezolvăm problema sau să prevenim problema care ne produce anxietate
• enervare
  • sport sau ceva care să ne consume energia și să ne calmeze
  • să ne imaginăm scenarii în care ne răzbunăm pe cei care ne-au enervat (fără a-i răni, doar ne imaginăm!!!!)
  • *aici aș adăuga strategia în care numărăm până șa 10, 20 sau 50, cât este nevoie pentru a ne muta atenția de la furie
  • simțirea emoției așa cum este și acceptarea faptului că am putea avea de pocnit un perete (metaforă folosită în carte)
  • la final, ea spune, acum, putem să DEAL WITH IT! adică, să ne rezolvăm problema sau să prevenim problema care ne produce anxietate
• nevoia de a evita
  • strategizarea (traducere personală): setarea unui termen pentru activitatea pe care dorim să o amânăm și formularea unui discurs interior de încurajare a propriei persoane
  • recompensează-te, dacă faci x lucru pe care nu vrei să îl faci, dar ai nevoie să îl faci, poți să îți oferi ceva la schimb, ceva ce își place
  • evitarea, caz în care cedezi tentației de a evita de te anxietează
  • la final, ea spune, acum, putem să DEAL WITH IT! adică, să ne rezolvăm problema sau să prevenim problema care ne produce anxietate

autor: Doris Pop

Armonia, compasiunea, cooperarea, sentimentul de a fi înțeles și sentimentul de împreună. Și multe altele.

Nevoia de afirmare și validare din partea celorlalți sunt nevoi reale pe care le avem. Ne dorim să ni se ofere dreptate, să fim părtiniți, dar uneori partenerul de viață are alte păreri, alte perspective sau simte nevoia să ne contrazică. Toate aceste motivații sunt reale și în cazul partenerului și în cazul nostru. Cu alte cuvinte, ambii am dori să avem dreptate.

În realitate pot să fie patru scenarii:

• ambii au dreptate
• unul dintre parteneri are dreptate și celălalt nu
• nici unul dintre parteneri nu are dreptate
• unul dintre parteneri are o parte de dreptate (are adevărul/realitatea pentru o parte din ce susține) și celălalt partener are o altă parte de dreptate, adică fiecare are parțial dreptate, nu complet

Exemple pentru acestea:

• ambii au dreptate: cazuri unde ambele perspective sunt valabile, de cele mai multe ori este o diferența de opinii, de exemplu, unul preferă mobila la comandă pentru personalizare, celălalt pe cea pre-gândită pentru comoditate
• unul dintre parteneri are dreptate și celălalt nu: de exemplu, când își amintesc același eveniment diferit, de exemplu, unul îți amintește că mătușa x a venit la cina în familie cu cățelul, celălalt își amintește că nu a fost așa. În realitate doar unul poate să aibă dreptate (mătușa poate să fie sunată pentru a confirma 🤭)
• nici unul dintre parteneri nu are dreptate: fiecare își susține teoria sau amintirea sau părerea, dar nici unul nu are dreptate, de exemplu, nici unul nu are teoria corectă despre un fenomen (de ce zboară păsările)
• unul dintre parteneri are o parte de dreptate (are adevărul/realitatea pentru o parte din ce susține) și celălalt partener are o altă parte de dreptate, adică fiecare are parțial dreptate, nu complet: dacă și-ar accepta contribuția, ar ajunge la un adevăr comun și complet, de exemplu, unul își amintește corect unde au pus biletele la concert, celălalt își amintește corect că nu îi va lăsa să intre cu sticle și umbrele pe stadion.

În fiecare dintre aceste cazuri, dreptatea este un element al comunicării, nu scopul final. Scopul ar merita să fie soluționarea conflictului, aflarea adevărului, dovedirea parteneriatului sau rezolvarea problemei descoperite.

autor: Doris Pop