În fiecare seară, după ce s-a încheiat ziua cu tot cu familie, cină și alte activități, pentru a rezuma pozitiv ziua, poți alege să notezi într-un carnețel, 3 lucruri pentru care ești recunoscător în acea zi.

Pot să fie lucruri materiale, oameni, evenimente, emoții, amintiri, relații, reușite, aspecte care țin de sănătate, condiții de viață, etc.

Pe termen lung, dacă notezi zilnic câte trei elemente, poți dezvolta obiceiul recunoștintei care reduce riscul de probleme de sănătate mentală, crește calitatea percepută a vieții și te ajută să acorzi atenție și beneficiilor, nu doar costurilor existenței.

Este ca un jurnal al bucuriilor mici și mari.

autor: Doris Pop

Dacă există o persoană care ți-a impactat viața sau te-a ajutat într-un fel, dar poți să îți exprimi recunoștința în mod direct, poți opta pentru a scrie o scrisoare de apreciere acelei persoane.

Indiferent de motivul pentru care simți recunoștința, poți începe procesul de a te exprima, chiar și doar în scris. Îți oferă posibilitatea de a așterne în mod ordonat gândurile și emoțiile față de acea persoană.

Este un exercițiu derivat din psihologia pozitivă, care contribuie la cultivarea emoțiilor pozitive și a compasiunii.

Dacă ai lua acum un pix și o hârtie sau o aplicație de notițe de pe telefon și ai începe să îți mulțumești, ce ai scrie?

Ți-ai putea mulțumi pentru eșecuri, la fel ca pentru reușite?

Ai putea să te accepți cu greșelile, cu limitările și să îți amintești pentru ce decizii, acțiuni și momente îți ești recunoscător?

Acesta este un exercițiu derivat din psihologie pozitivă, care are ca scop inducerea de emoții pozitive, amintirea aspectelor plăcute legate de sine și creșterea încrederii în sine.

Ia-ți cinci minute pentru a începe scrisoarea, apoi las-o deschisă și poate îți vei aminti momente pe care le-ai uitat în graba zilnică după rezultate.

autor: Doris Pop

Al treilea val din abordarea cognitiv-comportamentală a sănătății mentale are la baza principiile budiste, adaptate la cultura occidentală, științifică. Numeroase studii au demonstrat că exercițiile de mindfulness, repetate cu consecvență, pe termen lung, cresc concentrarea, limpezesc mintea și reduc anxietatea. Mindfulness presupune, printre altele, atenția la detalii, acceptarea și observarea realității din jurul nostru fără judecată.

Ne uităm la mâncarea din fața noastră și o descriem: ce culori are, ce miros are, ce textură are. O mestecăm încet și simțim textura, gustul, felul în care o înghițim. Ați observat că descriem, nu judecăm? Spunem cartofii sunt galbeni, rumeniți, miros a mirodenii, nu spunem dacă ne plac sau nu, nu spunem dacă ne place culoare, mirosul. Doar îi descriem.

La început ni se va părea ca fiind ceva greu de realizat, să ne abținem de la a judeca, dar treptat vom descoperii liniștea care însoțește descrierea evenimentelor așa cum sunt ele, cu acceptare și cu deschidere.

Vom redescoperii mâncarea preferată altfel, fără a o înfuleca, în grabă. Ci ne vom putea bucura de ea, de ce senzații aduce și vom realiza cu ajutorul acestui exercițiu, un moment de pauză de la agitația zilnică.

autor: Doris Pop

Emoțiile au trei componente: evaluarea cognitivă, activarea fiziologică , răspunsul comportamental (Lazarus et al., 1980). Adică? pentru ca o emoție să apară, nu e de ajuns să existe un eveniment activator. Adică simplul fapt că mănânc ciocolată nu îmi produce bucurie. Prin evaluarea activității ajung să simt emoția, mă aștept să îmi placă, evaluez situația ca pe o activitate plăcută, favorabilă mie și aceste gânduri mă bucură. Dar legat de activarea fiziologică ce putem spune? Dacă ne amintim, în tristețe simțim apăsare, respirație grea, o scădere a energiei și poate chiar durere în zona pieptului, iar în bucurie, simțim o energizate, că ne curge sângele prin vene, că ne simțim bine în propriul corp și că avem multă energie, forță chiar.

În funcție de emoția pe care o simțim vom ave și un răspuns comportamental, dacă suntem triști ne vom retrage, vom plânge sau ne vom izola, dacă simțim entuziasm, vom acționa în direcția scopului, vom sări de bucurie, vom trânti de furie, etc. Simplu spus, au la bază gândirea, sunt însoțite de modificări bio-chimice în corp și determină acțiuni.

Emoțiile de bază sunt opt: bucurie, entuziasm, anxietate, surpriză, tristețe, furie, dispreț și dezgust. Acestea pot să aibă intensități diferite iar în loc de furie, să simțim frustrare, de exemplu. Pe lângă acestea sunt emoțiile din categoria auto-referențiale (legate de propria persoană și imagine): vinovăția, compasiunea și auto-compasiunea, rușinea, etc.

Mai există emoțiile estetice de uimire și extaz, captivare și pierdere în moment.

Emoțiile complexe sunt cele care au ca și componente emoțiile simple, de exemplu: recunoștința, invidia, vina, mândria, uimirea, regretul și altele, cum este iubirea. Dacă bucuria de a avea pe cineva alături este o emoție simplă, de bază, iubirea este o emoție complexă, care adună grija, pasiune și angajamentul, pe lângă bucurie și entuziasm.

autor: Doris Pop

Some of us had the privilege of having a sickness free childhood, but now everyone is so lucky. Some children have to go through medical procedures and have witness their parents making decisions on their behalf. This medical decisions and hospital experience can induce anxiety and hopelessness among children. 

Recent studies (Feenstra et al., 2014) have shown that coaching parents to involve children in the decision making process reduces anxiety in children and enhances the perceived value and control of the kids. The programs teach parent and children about decision support techniques, computer assisted decisions, decision trees, and the main process of decision making. 

In one third of the child-parent pairs the values congruence between the parts increased and children were more satisfied with the decision making process. 

Bibliografie: Feenstra, B., Boland, L., Lawson, M. L., Harrison, D., Kryworuchko, J., Leblanc, M., & Stacey, D. (2014). Interventions to support children’s engagement in health-related decisions: a systematic review. BMC pediatrics, 14(1), 109.

autor: Doris Pop

Elderly are an at risk population for sedentary and health problems. Of course, the age and the inactivity both contribute to this situation. The most inactive population is at the age of 80 and over. 

Health coaching can be used to increase the rate and duration of physical activity. A review (Oliveira et al., 2017) examined a total of 27 trials with participants aged 61 to 79. Among the conditions that the elderly had were pulmonary disease, metabolic syndrome, chronic heart failure, diabetes, colorectal cancer, artery disease, rheumatoid arthritis, Parkinson’s disease. 

The coaching was delivers via telephone or face-to-face. Between these two, the face-to-face coaching had more significant effects that the first type. These effects refer to increases in participation in sportive activities. There were no significant effect on mobility, quality of life and mood among the elderly. 

Bibliografie: Oliveira, J. S., Sherrington, C., Amorim, A. B., Dario, A. B., & Tiedemann, A. (2017). What is the effect of health coaching on physical activity participation in people aged 60 years and over? A systematic review of randomised controlled trials. British journal of sports medicine, 51(19), 1425-1432.

autor: Doris Pop

 We all know at least one person who struggled with weight loss and nutrition behaviours. Could health coaching help them? Help us? Health coaching consists of a trained coach that uses behaviour change and helps clients set health goals and monitor them. 

A review (Kennel, 2018) evaluated 11 trials of health coaching that used either professional  coaching, peer coaching or mentoring groups. This programs aimed at participants with problems ranging from obesity to cardiovascular, hypertension and general wellness. 

For the most part, participants reported a loss in weight (5.7%-9.1%) in a six month interval. This was achieved by having a first in person session followed by phone and online sessions. 

Bibliografie: Kennel, J. (2018). Health and wellness coaching improves weight and nutrition behaviours. American journal of lifestyle medicine, 12(6), 448-450.

autor: Doris Pop

Pornind de la mitul cavalerului pe cal alb 

La nivel de cunoștințe de cultură generală, cu toții sau măcar majoritatea am descoperit idee unui partener ideal, unic, perfect pentru noi care va apărea într-o și ne va face viața mai frumoasă. Fie că am ascultat povești în copilărie, că ne-au împărtășit adulții din “înțelepciunea” lor sau am văzut filme care descriau situații ideale în care acest partener minune era soluția pentru o viață împlinită. Există posibilitate ca unii dintre cititori să fi descoperit deja lipsa de realism din aceste povesti, iar alții să spere încă la un miracol. Desigur, putem să recunoaștem că un grăunte de adevăr stă la baza acestei iluzii, dar care este acesta? Să învățăm și din ce ne pot învăța studiile științifice despre acest subiect…  

Știlul de atașament

Un reper în alegerea partenerului ideal este stilul de atașament. Ne alegem relațiile romantice, participarea la ele sau evitarea lor în funcție de acest stil format în urma experiențelor avute și a credințelor dezvoltate (Holmes, Johnson, 2009). Cu alte cuvinte, găsirea unui partener de viață și menținerea unei relații securizante cu această persoană este un scop specific pentru specia umană, dar realizarea acestor obiective denotă o personalitate matură (Bowlby, 1979). Totuși, nu toți reușim să ajungem la acest scop, deoarece o parte dintre noi avem stiluri de atașament care nu împiedică să acceptăm și oferim afecțiune și efort într-un mod sănătos. 

Persoanele anxioase, dorința de apropiere este în conflict cu așteptarea că partenerul va pleca din relație și le va produce durere emoțională, în acest caz persoanele nu se pot bucura de partener și relație pentru că sunt focusate asupra indicilor de rupere a relației (Holmes, Johnson, 2009). La polul opus, cei cu atașament evitant au creat în minte o imagine perfectă și intangibilă a unui partener ideal pe care îl caută, astfel că orice persoană disponibilă și compatibilă va fi evaluată după niște repere pe care nu le poate atinge (Bowlby, 1979). 

Proximitatea și similaritatea

Partenerul ideal pentru noi are unele aspecte similare cu noi și se găsește în raza noastră de cunoscuți (Casasanto, 2008). Potențialul partener are nevoie să fie în rețeaua noastră de contacte sau să ajungă în rețea pentru ca noi să putem să îi descoperim caracteristicile și să îl/o alegem (Casasanto, 2008). Adică, observăm că persoana împărtășește interese comune cu ale noastre, origini comune, atitudini la fel ca ale noastre asupra unor subiecte importante pentru noi sau pur și simplu are gusturi comune legate de cultura generală și specifică (Montoya, Horton, 2013). Avem nevoie de familiaritate, care ne oferă o doză de siguranță astfel că vom căuta și ne vor plăcea mai mult partenerii care ne împărtășesc lumea, fie prin atitudini, fie prin alte aspecte prin care ne seamănă (Montoya, Horton, 2013). 

Preferințele personale contează 

Aspectele similare sunt completate de aspectele preferate în suportul deciziei de a iniția și menține relații romantice cu potențialii parteneri (Eastwick, Luchies, Finkel, Hunt, 2014). Acestea diferă pentru fiecare persoană în parte, deși tind să fie similare sau din aceleași categorii pentru toți; aspectul fizic, statutul socio-economic, tipul de carieră ales, activitățile din timpul liber, disponibilitate emoțională, etc. sunt caracteristici pe care le evaluăm la viitorii parteneri de viață, atât ca similaritate, cât și ca nivel de apreciere sau atingere a așteptărilor noastre. 

Concluzie 

Partenerul optim există pentru noi, și poate varia, în nuanțe ale aceleași culori. Științific formulat, este dovedit că partenerii optimi sunt în apropierea noastră, ne seamănă în unele aspecte critice și ne oferă siguranța emoțională de care avem nevoie. Chiar dacă partenerul ideal este un basm, partenerul optim poate să fie găsit, dacă suntem dispuși să apreciem calitățile, să acceptăm diferențele și să depunem efort pentru a construi o relație de care să fim mulțumiți. Poate să aibă armură și cal partenerul ideal, dar acestea sunt doar accesorii opționale, nu cerințe pentru o relație împlinită. 

autor: Doris Pop