Conștiență fără a avea de ales

Vă las scris mi jos un fragment care m-a impresionat, chiar și după ani de practică în cabinet cu clienții, care mi-a amintit să îmi revizuiesc conștientizările și să le accept.

“Trebuie să permitem conștientului să trăiască cu ceea ce ni s-a întâmplat în trecut. Poți faci asta fiind atent la fricile și anxietățile tale, în loc să le eviți. Îmi voi spune că mi-e frică sau că sunt anxios, fără a mă judeca, ci cu curiozitate, până devin conștient de frica mea inconștientă și încep să înțeleg exact motivul pentru care îmi este frică și de ce. Din acest loc, putem apoi să transferăm experiențe inconștiente din trecut, în memorie, unde putem începe să descriem, conștient ce ni s-a întâmplat, din inimă, conform sentimentelor și percepțiilor noastre, și nu conform unor metode

sau idei raționale. Nu avem nevoie de nicio metodă pentru a putea face asta. Să ne observăm doar frica și anxietatea și ele ne vor semnala sentimentele adevărate. În momentul acesta este important să fim nemișcați și liniștiți, să nu reacționăm ucigând mesagerul. În liniște și nemișcați, să observăm ceea ce ni se dezvăluie.

Fii deschis să mergi în cele mai neplăcute locuri din apele întunecate ale inconștientului, unde sunt închise experiențele ascunse, dificile. Poate aceste amintiri nici nu sunt atât de întunecate. Permite-ți să reflectezi profund asupra efectelor pe care acele experiențe le-au avut asupra ta, fără a judeca sau a fugi și fă cât mai multe conexiuni posibile. Aceste legături și revelații ne vor ajuta să începem să ne înțelegem amintirile.

Revelațiile au nevoie să se desfășoare lent pe măsură ce ești ghidat de înțelegerea modului în care viața ta a fost afectată de experiențele ascunse și dureroase. Aceste revelații sunt tot ce avem nevoie pentru a ne înțelege viața și doar noi putem face asta pentru noi. Doar atunci când ne înțelegem vom găsi adevărul și, deci, ne vom elibera de trecut și vom păși dincolo de mișcarea veche a timpului, în cea nouă. Creierul nostru poate înțelege și poate fi conștient de fiecare dintre sentimentele noastre profunde. Părțile noastre inconștiente nu pot fi modificate cu forța dar putem deveni conștienți și sensibili față de ele. Odată ce trăim conștient, vom face viața să funcționeze pentru că nu avem nevoie să ni se spună cum sau să învățăm altceva pentru a ne vindeca.”

referință: Harta Conștiinței, David Hawkins

autor: Doris Pop

Leave a comment