extras din carte:
Munca ei atrage atenția, deoarece arată că realitatea fizică este mai subiectivă decât credem. Schimbând modul în care oamenii se gândesc la o experiență, ea poate schimba ceea ce se întâmplă în corpul lor.
Descoperirile ei sunt atât de surprinzătoare, încât îi fac pe mulți să se scarpine în creștet, zicând: „Ce? Chiar e cu putință așa ceva?“ Această reacție — Chiar e cu putință așa ceva? — le este familiară cercetătorilor care studiază mentalitățile. Mentalitățile sunt convingeri care îți modelează realitatea, inclusiv reacțiile fizice obiective (cum ar fi forța brațului meu în timp ce Crum împingea în el) și chiar sănătatea, fericirea și succesul pe termen lung. Un fapt important e că noul domeniu al științei mentalității arată că o singură intervenție scurtă, concepută să modifice felul în care te gândești la ceva, îți poate îmbunătăți sănătatea, fericirea și succesul, timp de
mulți ani. Domeniul este plin de descoperiri remarcabile care te vor face să te gândești bine la propriile convingeri. De la efecte placebo la profeții care se autoîmplinesc, percepția contează.
După acest curs intensiv privind mentalitățile, vei înțelege de ce convingerile tale despre stres contează — și cum să faci ca să îți schimbi părerea despre stres.
Atât în studiul privind menajul, cât și în cel cu milkshake-urile,
când s-au schimbat percepțiile oamenilor, s-au schimbat și reacțiile corpurilor lor. Și în fiecare studiu, o anumită convingere a părut să intensifice reacția cea mai adaptativă a corpului: considerarea muncii fizice drept exercițiu fizic a ajutat corpul să cunoască beneficiile faptului de a fi activ; considerarea unui milkshake drept o extravaganță cu multe calorii a ajutat corpul să producă semnale de Sațietate.
referință: Davis, Recuperare și vindecare
reprezentant al revistei de psiho: Doris Pop
