Lipsa de rușine conform budismului

Lipsa de rușine originează din lipsa de conștientizare de sine, fiind o emoție bazată pe interpretarea că un comportament făcut a fost nepotrivit cu normele sociale, etice, personale, etc. La fel cum rușinea este o suferință emoțională, și lipsa este e o cauză pentru suferință, dar în majoritate pentru ceilalți din jurul celui care nu simte rușinea.

Lipsa de grijă, considerație pentru alții, la fel ca cea pentru propria persoană sunt asociate cu comportamente dăunătoare pentru noi toți. Chiar și atitudinea de ignoranță generală față de ce comportamente pot să fie agravante, este tot un fel de suferință, sau mai bine spun, se asociază cu suferință.

Desigur, glorificarea rușinii nu este o soluție, mai ales că prezice, în cantități mari, probleme de personalitate, care sunt o disfuncție, doar o doză rațională de a aprecia ce este bine, rău, care sunt consecințele comportamentelor și învățarea unui sistem de a fi atenți la care sunt consecințele comportamentelor pentru toți cei implicați, nu doar pentru propria persoană; acestea sunt soluții utile.

autor: Doris Pop

Goleman, Daniel. Destructive Emotions: A Scientific Dialogue with the Dalai Lama (English Edition) (pp. 107-108). (Function). Kindle Edition.

Leave a comment