O carte despre știință, experiențe timpurii, perspective și religie, nu neapărat spiritualitatea. Cartea situează o domniță distinsă, fiică a unui om de știință, povestindu-ne despre amintirile acesteia într-adevăr surprinzând nuanțele.
Două pasaje de început mi-au atras atenția, Sanctus, sanctus, sanctus, spus despre laboratorul în care tatăl ei își desfășura cercetarea și pe care îl prețuia mai mult decât locul pentru rugăciuni, capela. Captivată de natură și precesele ei, aceasta menționa că fiecare piatră, frunză, animal conțin ceva sacru, ceva religios. Cel de-al doilea, tot pe la începutul cărții, menționează despre ce se găsea în încăperea dedicată cunoașterii exacte: un microscop, animale împăiate, schelete, ilustrații, bibliotecă cu cărți.
Cartea cuprinde multe, uneori prea multe, dar nu chiar prea multe, referințe la științele naturii, gărdinărit, denumiri latine și cultură generală. Personajele discută și se îngrijesc de treburile de bază ale vieții, relațiilor și gospodaăriei, dar și știință, artă și imaginație.
Se resimte o bază solidă de cunoaștere, dar ca orice carte dornică să stârnească cititorul, conține, secrete, intrigi și suspans, despre care descoperiți dacă o citiți. O porție de dragoste, o porție mai consistentă de fantezie și niște întrebări despre limitele etice ale capacității omului de a crea și a modifica natura. Bine postulată, întrebarea prezentată ca un gând, despre cum se percepe cercetătorul care modifică genetic ființe ca să le controleze formele, ne amintește de dorința și posibilitatea omului de a avea rol de creator.
Fiind o poveste istorică, menționează și de clasele sociale și munca fără plată, fuga și dorința de a escalada sau scăpa de scara socială.
Cartea este scrisă de Silvia Moreno-Garcia, iar titlul este cel din articol Fiica doctorului Moreau
autor: Doris Pop