Ce să știm despre ce gândim 

Despre noi 

Trei interpretări de bază bazate pe trei întrebări: 

  • Sunt un om bun? 
  • Merit iubire?
  • Sunt competent? 

Standarde: niveluri, criterii și cerințe pe care le avem despre comportamentul nostru, care pot să fie gândite și despre ceilalți. De exemplu, dacă mă aștept să citesc cinci pagini pe zi din orice carte, iar într-o zi nu am citit, voi putea să spun că m-a dezamăgit acțiunea mea, neatingând standardul. 

Despre lume și ceilalți (care se pot folosi și pentru a ne explica despre noi, nu doar despre mediul exterior): 

Așteptările 

Ce prezicem și dorim să se întâmple, cum considerăm că este de preferat să fie realitatea. 

Evaluările

Analizarea pe baza unor repere a ce trăim și ce facem, de exemplu, am cumpărat o ciocolată și ne întreabă cineva cum ni s-a părut, putem să spunem că ne-a plăcut, că are o aromă anume și ne încântă, că este destul de dulce, evaluăm ciocolata și experiența mâncatului ei. În mod similar, comportamentul cuiva poate să fie evaluat, a dansat atât de frumos, a negociat cu pasiune, a iertat ușor. 

Compararea 

Analiza în paralel a unor opțiuni, persoane, comportamente care evidențiază diferențele și similitudinile dintre ele, de obicei realizată cu scopul de a concluziona cared intre variante este mai potrivită, mai dorită sau de evitat. 

De ce simțim emoțiile? 

Le simțim pentru că am interpretat realitatea într-un fel anume. Am presupune că evenimentele de viață ne dictează emoțiile, dar de fapt felul în care interpretăm aceste evenimente, se interpune și așa ajungem să simțim anumite emoții. 

Doi oameni care tocmai au aflat că vor fii tați, unul dintre ei se bucură pentru că își dorea de mult să fie părinte, iar celălalt nu se bucură la fel ci se întristează pentru că gândește la cum o să reușească că strângă resursele pentru a crește acel copil, chiar dacă își dorea și el să fie părinte. Fiecare s-a concentrat pe aspecte diferite ale realității și în acest fel a ajuns la rezultate diferite, deci emoții diferite. 

referințe: defective.

Riggenbach , Jeff. The CBT Toolbox: A Workbook for Clients and Clinicians (English Edition) (p. 12). Kindle Edition.

autor: Doris Pop

Un nou medicament este testat pentru a înlocui opiodele

SBI-810 este un nou medicament care poate să aibă același efect ca opioidele, testat pe șoareci, a avut efect similar, iar combinat cu opioidele, le-a îmbunătățit efectul.

Ce este mai important la efectele lui, lipsa de efecte negative comune opioidelor, cum sunt constipația și combinat cu opioidele, a prevenit creșterea toleranței care se desvoltă de obicei în consumul de lungă durată.

Studiile și medicamentul au fost dezvoltate pe baza nevoii de alternative pentru clasicele eliminatoare de durere intensă pentru a găsi moduri de a reduce durerea fără efectele adverse.

referință: https://www.sciencedaily.com/releases/2025/05/250519131126.htm

autor: DORIS POP

Cum gestionează stresul diferit cei sănătoși mental și cei cu tulburări?

Stresul este un fenomen dificil de gestionat pentru oricine, dar cei cu tulburări emoționale, psihologice, îl gestionează și mai greu.

Din ce motive poate să fie mai greu de gestiont stresul de către aceștia?

  • credințe iraționale
  • lipsa abilităților de reglare emoțională
  • consum mult de energie cu problemele emoționale
  • interpretarea eronată a realității
  • indisponibilitate de a accepta că au de rezolvat problema stresantă
  • negarea realității
  • intoleranța la stres (nici nu îș dau voie să simtă că sunt stresați ca să se poată calma)

Dacă te regăsești în una dintre situațiile prezentate, sunt șanse mari să te poți elibera de aceste poveri prin terapie, auto-terapie sau consiliere și coaching.

referință: https://www.sciencedaily.com/releases/2025/05/250522125408.htm

autor: Doris Pop

Pot imaginile cu ochi sau priviri să ne facă mai altruiști?

Datele sunt mixte, nu aș avea de ce să îți spun că știm sigur că așa este. Unele studii au rezultate care confirmă ipoteză, iar altele, care infirmă. De ce?

Ipotezele derivate în urma meta-analizei care a constatat că nu putem confirma doar sau infirma doar predicția sunt despre alți factori care pot să contribuie la rezultate, chiar dacă nu sunt observați direct:

  • mărimea imaginii
  • cât de recent a fost văzută imaginea înainte de a decide dacă se face donația
  • prezența și interpretarea normelor sociale al grupului de apartenență a participantului
  • identitatea, valorile celui care donează
  • alți posibili factori, de moment sau context

autor: Doris Pop

referință: https://www.psychologytoday.com/us/blog/prosocial-behavior/202505/do-watching-eye-images-increase-charitable-donations

Cât avem nevoie să dormim?

Încep articolul cu exclamația: nu există o regulă valabilă pentru toată lumea. Fiecare în funcție de vârstă, gen, probleme, performanță, nivel de energie, activitate desfășurată, nivel de stres, stil de viață are nevoi diferite și își antrenează corpul pentru cantități diferite de somn.

Cei de la PSychology Today, au găsit și informația cu numărul de ore de somn, clasificat în funcție de țara în care dormeau participanții. Pare o diferență mare între Japonia și celelalte țări, dar diferența este de doar două ore, japonezii având o medie de 6,3 ore, iar francezii, care au avut cele mai mari scoruri, o medie de 7,8 ore.

Dacă ar măsura la noi în țară, ce medie ar rezulta, pentru adulți? Am găsit doar informații despre copii pentru acest subiect.

autor: Doris Pop

referință: https://www.psychologytoday.com/us/blog/night-sweats-and-delusions-of-grandeur/202505/whats-a-healthy-amount-of-sleep-the-answer-may

Cum ne dăm seama că ne mișcăm?

Avem acess la tehnologii noi, deci putem să le folosim și în scopuri de cercetare și descoperire. Un exemplu bun de urmat este cel al unei echipe din Tokio, care au monitorizat și asociat mișcare mâinii cu harta reprezentată, folosind o mănușă pentru a verifica cum este reprezentată mișcarea, cum este realizată cât de voluntar a fost realizată mișcarea.

De ce ne pasă? Pentru că atunci când învățăm abilității motorii noi, ridicatul mâinii, un sport, cum se pune mortar și cum se lipește faianța, cum se lovește mingea pentru a ajunge la poartă, sau atunci când se exersează mișcări pentru recuperare post rănire, am presupune că oricine gândește mișcarea, apoi o execută cum și-a reprezentat-o prin harta mentală gândită. Dar de cele mai multe ori, cei care învață noile mișcări, mai degrabă acționează în mod repetat, și așa explorează ce rezultă din mișcările făcute.

Mai simplu spus, dacă îi explică antrenorul cum să dea mingea la coș, nu își construiește o hartă fixă de mișcare sportivul novice, ci exersează aruncarea, ca mai apoi să poată să își calibreze direcția, forța și alte detalii.

Revenind la povestea despre studiul menționat, mânușa a fost folosită pentru a ghida un cursor pe un ecran, unde a putut să fie observată și analizată mișcarea, descoperind mișcări similare, dar diverse, nu identice, conform cu o hartă, ci mai degrabă cu tendință exploratorie pentru a afla participantul ce se întâmplă dacă mută cursorul undeva pe ecran.

autor: Doris Pop

referință: https://www.sciencedaily.com/releases/2025/04/250430142734.htm

Mirosul, un factor de protecție pentru memorie?

Nu suntem singurii care s-au întrebat acest lucru, iar niște cercetători au aplicat răspunsul printr-un joc în care au folosit mirosul, integrat în ce avea de rezolvat participantul în joc, în așa fel încât să verifice dacă ar ajuta la îmbunătățirea performanțelor cognitive.

Deja sunt destul de multe date care confirmă că stimularea olfactivă ajută la prevenția sau amânarea, ameliorarea demenței, dar pentru că știința poate să fie și distractivă, au folosit cunoașterea pentru a crea un joc pe care îl pot accesa cei care au nevoie să își antereneze mintea.

Ce îl face și mai interesant și modern, este că face parte din categoria jocurilor de VR, adică realitate virtuală și că persoana prin acel joc se imersează în contextul propus, stimulant, dar nu doar audio-vizual, ci și cu mirosuri specifice care să completeze fundalul sau scena.

autor: Doris Pop

referință: https://www.sciencedaily.com/releases/2025/04/250430142346.htm

Fericirea, nenorocirea asta cu endorfine

Căutați fericirea? Aș spera că nu chiar, că poate, dacă o căutați prea tare, se ascunde de voi. Știați? Cu cât căutăm mai mult fericirea ca o obsesie, cu atât nu avem cum să ne bucurăm de viață.

De ce? Pentru că adesea, căutând voluntar, foarte frecvent, în tot ce facem, fericirea, nu mai ajungem să ne bucurăm de realitate și să o apreciem, fiind atât de focusați doar pe a atinge acele standarde și scenarii trasate anterior.

Ne creem o regulă pe care nu avem cum să respetăm sau împlinim. Dar dacă alegem să ne orientăm deciziile spre ce ne convine, ce are sens pentru noi, ce preferăm, ce ne bucură, ne de place și când simțim plpcere, BINGO. Avem parte de momente care adunate, acelea sunt, conform religiilor, științei și altor încercări de a explica viața, monentele care însumate ne fac să spunem: anul acesta a fost unul bun, am trăit o experiență faină, ce mi-a plăcut în vacanță, ce echipă mișto am avut la proiect, ce relație frumoasă am avut până acum, hai să continuăm așa.

Deci, trei categorii de bază, deși sunt mai multe:

  • plăcere, câteodată, nevinovată mai ales
  • bucurie, ce ne încântă sufletul
  • împlinire, ce are sens pentru noi și valorile noastre

Dacă ți-aș propune să compui o listă de 50 de exemple de activități care pot să ajute să spui că ai o viață fericită, pe al câtelea loc ai pune liniștea sufletească sau pacea mentală?

autor: Doris Pop

referință: https://www.sciencedaily.com/releases/2025/05/250502102702.htm

De la cinci anișori putem reprezenta hărți mentale ?

La începutul anului, o echipă de neuro-psihologi, care studiază funcționarea umană, nu doar prin discursul, comportamentele sau rpspunsurile participanților, ci prin a-i examina pe dinăuntru cu ajutorul RMN, CT, alte metode non-invazive, de imagistică au observat într-un set de copii de cinci ani că aceștia puteau să:

  • își stabilească o rețea neuronală cu care
  • să navigheze un oraș mic, virtual
  • și să găsească calea spre a ajunge la repere specifice din acel oraș mic virtual

Ce au mai adăugat în comentarii acești cercetători:

  • felul în care construiesc mapa mentală copii diferă de adulți, spun ei, în general, până la vârsta de opt ani
  • chiar dacă aceștia reușesc să se plimbe și să evite obstacole începând cu vârsta de doi ani
  • deci au fost curioși să descopere cum diferă aceste sisteme în copilărie

O posibilă explicație pentru aceasta diferență este că își reprezintă mental distanțele, traseele și obstacolele fără a mișca ei corpul, ci fiind plimbați în brațe, în cărucioare, instrumente cu rotile pe care le folosesc înainte de a se plimba efectiv cu proprii pași.

autor: Doris Pop

referință: https://www.sciencedaily.com/releases/2025/05/250505170644.htm