… sau un scurt articol de opinie, mai personal, așa, că uneori ne ajută și acestea. O experiență împărtășită poate să fie comfortul de apartenență al cuiva.

Având o abordare mai pragmatică, de tipul, caut soluția, lasă poveștile, că nu e vreme de pierdut, când căutam rețete sau și momentan, când mai caut rețete de gătit, de obicei caut două trei rețete și le compar, verific ce e la fel și ce face fiecare diferit și apoi gătesc. Mereu am glumit că nu înteresează pe nimeni povestea de două pagini de word despre cum ai cinat cu familia, și ce bine au mâncat copii din ce ai gătit, că vrem rețete și gata, nu ne aburii cu paragrafe potențial inventate.

Dar am descoperit acum câtiva ani rețetare memoir, care fie au la bază poveștile de viață ale celor care le-au scris sau despre care s-au scris, fie au la baza rețete și povestea despre cum s-a ajuns la acea reteță sau cum a fost învățată și folosită.

Sunt două genuri diferite de povești, desigur, mai cu sens, mai despre valori, mai despre ce contează, nu doar că mața de masă era verde și copii se bucurau de zahăr, dar parcă sesizez o disonanță între când am nevoie de a știi o rețetă rapid și a când citesc lent, în tihnă, o biografie sau amintirile cuiva și apoi descopăr rețeta pe care ne-o propune.

Am găsit recent un set de cărți adunate de cei de la ckbk, unde sunt aceste memorii, disponibile de răsfoit electronic. SUnt destul de multicele, dar am o zi liberă și o petrec cu sens, cei dragi fiind departe și eu având nevoie de câte o pauză pentru astfel de activități.

Unele dintre ele au trecut deja selecția și urmează să fie menționate în edițiile următoare de la revista de psiho, până atunci vă las o listă cu ele.

autor: Doris Pop