O serie de prezentări a materialelor din care se poate învăța gratuit de la oameni care gândesc și vindecă pe mulți.
autor : Doris Pop
Tag: psihologie
Seria psiholog cu știință: Julie Smith
O serie de prezentări a materialelor din care se poate învăța gratuit de la oameni care gândesc și vindecă pe mulți.
autor: Doris Pop
Seria psiholog cu știință: Diana Vasile
O serie de prezentări a materialelor din care se poate învăța gratuit de la oameni care gândesc și vindecă pe mulți.
autor: Doris Pop
Seria psiholog cu știință: Mircea Miclea
O serie de prezentări a materialelor din care se poate învăța gratuit de la oameni care gândesc și vindecă pe mulți.
autor : Doris Pop
Seria psiholog cu știință: Amalia Ciucă
O serie de prezentări a materialelor din care se poate învăța gratuit de la oameni care gândesc și vindecă pe mulți.
autor: Doris Pop
Cât e ceasul?
O întrebare de 100 de neuroni. Ce putem să spunem de efectul timpului în viața de zi cu zi? Putem să ne trăim viața și fără timp? Cum e mai bine?
Nu e mai bini nicicum, pentru unii e mai potrivit să știe mereu ce oră este, să conștientizeze reperele de timp, pentru alții este mai benefic să uite de oră, să simtă libertatea de a nu știi ce zi este și nici ce oră. Pentru alții e de ajuns să aibă câte o vacanță în care nu se gândesc la timp, iar în rest să fie bine antrenați în trecerea timpului contorizată.
Are ca orice alte instrumente avantaje și dezavantaje, pentru că deși ne ajută să ne organizăm, ne poate și anxieta, dar și calma. Același ceas, același orar, depinde mai mult de perspetiva din care ne uităm și de câte avem de rezolvat.
Cum măsurăm timpul:
– cu calendare
– cu ceasuri de perete, de birou și de mână
– cu orologii
– cu numărul de piese pe care le-am ascultat
– cu numărul de pagini citite
– cu câte zile au trecut de când nu ne-am văzut
– și alte moduri valide de a măsura trecerea timpului
Mereu, relativ, conform cu Einstein, un minut în plank sau unul așteptând la baie durează mai mult decât unui savurând un desert. (glumă, menționez pentru cine avea nevoie de confirmare)
autor: Doris Pop
Psihoterapia din România la rang de internațional
Ne putem mândri cu nivelul psihoterapiei practicare în țară? Probabil că în majoritate da, deoarece persoanele care lucrează în domeniu sunt formate de oameni cu caracter și valori conforme cu standardele globale de excelență în psihologie.
Un terapeut poate să fie verificat pentru a te putea informa în calitate de client dacă ai parte de tratement validat, benefic, eficient și cu adevărat personalitat pentru nevoile tale încât să poți să termini procesul de terapie vindecat, ușurat și trăind mai ușor, nu pentru că viașa e mai ușoară, ci pentru că tu ești mai puternic și adaptat în acele provocări?
Poate, atfel:
- știe ce este APA și Cochrane și alte insitutuții internaționale care stabilesc etica și tehnicile și avansul științei, cum sunt și NIH
- bazează evaluarea ta pe criteriile DSM și ICD
- știe de COPSI și de ce criterii are acest colegiu care la noi în țară are rolul de a ne ajuta să rămânem actualizați cu noutățile internaționale
- îți prezintă abordări utile pentru tine, adică are un set de instrumente variat și le alege pe cele potrivite pentru tine
- poate să combine tehnici din diverse domenii în așa fel încât să te poată ajuta să te vindeci după cum e mai eficient pentru tine
- te ascultă, notează sau ține minte
- îți dă teme de lucrat acasă ca să poți să exersezi și să te poți baza pe tine, nu să te bazezi doar pe terapeut și treptat să poți încheia procesul
- te respectă, dar și îți cere respect
referință:
autor: Doris Pop
Pacienta din pavilionul 19, ficțiune
Am citit carte cam pe fugă, deci am trecut prin expiențe și gânduri trăite de personaje fiind atentă, dar neimplicată. Până am ajuns la un paragraf în care m-am regăsit, despre cum terapeutul, specialistul, nu este doar rațional, ci și implicat emoțional în munca sa.
M-am regăsit în lupta internă dintre ce știm că avem de implementat, cum ar fi o atitudine neutră, compasiune, dar neapropiere de client și protocoale și dorința ca acel client să nu fii trecut prin probleme, să nu aibă nevoie de ajutor, să aibă o poveste traumatică de spus și mai ales să îi pot dizolva suferința, să nu mai fie acolo.
Dar experiențele de toate felurile sunt parte din viața umană, deci ascultăm, ajutăm, soluționăm și oferim suprot moral, avem ocazia de a fi buni cu cei care au cea mai mare nevoie.
autor: Doris Pop
Ce rost are parentingul și ce nevoi au copii pentru a fi adulți independenți?
Părinți au cel mai greu job din lume? Cam au, deoarece au de ajutat un copil dependent de ei să supraviețuiască și să devină adulți funcționali.
Avem impresia că e mai bine să protejăm copiii, dar dacă îi vrem independenți, au nevoie să învețe de timpuri și conform cu perioadele lor de dezvoltare niște abilități care să îi ajute în viață:
- rostul muncii, aș reformula acest aspect în a învăța să depună efort pentru ce doresc, să știe să calculeze aproximativ dacă merită efortul și să învețe să lucreze și fără recompensă uneori, pentru că știm ca adulți că de destule ori viața nu ne recompensează eforturile cum ne-am dori
- în aceeași temă, disciplina este o abilitate de bază care ajută traversarea perioadelor haotice și a celor cu energie scăzută fără complicații grave
- reglarea emoțională și inteligența emoțională, chiar și dacă doar de bază, să înțeleagă emoțiile proprii, ale altora, să poată comunica eficient și să cunoască compasiunea
referință: https://www.psychologytoday.com/us/blog/relationship-emporium/202507/essential-life-skills-for-kids
autor: Doris Pop
Un gând de final de carte care merită împărtășit
“Suntem abordați adesea de cititori care se plâng de cât este de dificil copilul/fratele/șeful/partenerul lor de afaceri. Cu toții par nerăbdători să obțină ajutor. Noi le adresăm câteva întrebări și propunem câteva sugestii, dar fiecare dintre ele este refuzată rapid: „Am încercat deja asta”, „Nu”, „Nu va funcționa.” Abia cu câțiva ani în urmă am înțeles că, de fapt, ei nu ne cereau sfatul; ne cereau permisiunea de a renunța la luptă. „Sunt epuizat. M-am săturat. E în regulă dacă renunț?” Așa că am început să le dăm un răspuns diferit: „Se pare că ai făcut tot posibilul, că ai încercat cam tot ce se putea încerca.”
Oamenii au adorat acest răspuns; multi dintre ei și-au ascuns cu greu bucuria. Aproape că putem auzi conversația pe care o vor purta atunci când vor ajunge acasă: „Dragul meu, am fost la acea conferință și iată ce mi-a zis specialistul: mama ta este oficial imposibilă!” “
referință: Comunicare Defectuoasă, Douglas Stone
revista de psiho 