Reglare este termenul folosit pentru a descrie abilitatea de control a stărilor emoționale, de a calma, de a reduce emoțiile intense. 

Reglarea emoțiilor pare a fi un proces natural, cu care ne naștem, dar de fapt se învață. Fiecare modalitatea de reglare este o tehnică cu etape și secvențe care pot să fie exersate. 

Situațiile în care avem nevoie de reglare urgentă se recomandă folosirea distragerii (atenției) sau schimbarea situației (mers în altă zonă, cererea unei schimbări), anunțarea stării sau a efectului, etc. 

Reglarea considerată de specialiști ca fiind mai benefică și funcțională este antrenată înainte de a ajunge într-un context în care se simt acele emoții. Un exemplu este punerea situației în perspectivă, care este menită să detașeze emoțional persoana de situație pentru a ajunge emoția la nivelul la care să permită funcționarea. Se pot folosi obiectivizările, imaginarea perspectivei unei alte persoane, întrebarea va conta peste cinci ani, etc. 

Un alt exemplu este concentrarea pe respirație, cu repetarea de afirmații care reduc dramatismul situației și reamintesc persoanei că este capabilă să supraviețuiască acestei situații, că problema este temporară, etc. 

Copii se nasc cu reacția emoțională, adaptativă, care anunță când le este foame, ceva îi supără, ceva le place, etc. Ca adulți avem nevoie să dezvoltăm abilități de reglare emoțională ca să funcționăm optim în societate și să ne atingem obiectivele. 

autor: Doris Pop

BOOK: Nurturing resilience by Kathy Kain

Cu siguranță nu este deloc una dintre cele mai cunoscute tulburări psihice, chiar și numai termenul pune pe gânduri, deoarece nu este ușor de a ne da seama ce poate să însemne, fără cunoștințe exacte.Aceasta este una dintre cele mai ambigue tulburări din psihiatrie.Termenul de isterie este unul clasic care include o varietate mare de stări psihopatologice.Charcot a definit isteria ca o nevroză cu o bază organică și Sigmund Freud a redefinit nevroza ca o re experiență a traumelor psihologice trecute. De la versiunea DSM III, tulburarea este singura care a menținut termenul derivat din vechile concepte de isterie (Novais 2015).

Această tulburare se încadrează în Clusterul B din DSM V, împreună cu altele de personalitate, precum cea narcisistă, borderline și antisocială. Oamenii cu personalitate histrionică se pot simți subapreciați sau neluați în considerare atunci când nu sunt centrul atenției. Aceștia sunt deseori sufletul petrecerii, vibranți încântători, extrem de seducători, și sunt foarte schimbători emoționali și totodată și foarte teatrali și dramatici, ceea ce îi face săpară nesinceri.(French JH 2019 et colab.)În ceea ce privește aparența, aceștia tind să se îmbrace provocator și în căutare de atenție.Asta poate include haine care lasă părți corporale la vedere, tatuaje scumpe, și excesiv de multe accesorii.

Limbajul acestora este unul foarte tare și dramatic, vorbirea este în general de impresionare și lipsită de detalii. În privința procesului de gândire, acesta poate fi linear dar lipsit de sens și logică. (Nestadt 1990)Din păcate însă, există puține studii care arată efectivitatea unui tratament, cu remarca că este o condiție de viață, și rezistentă la tratament în cele mai multe cazuri. Cele mai multe studii au raportat o eficacitate scăzută în tratarea tulburării cu o rată scăzută de remisie.Ca și auxiliare sunt tehnicile psihoterapeutice care încă sunt în cercetări foarte desfășurate. Un studiu realizat pe un eșantion de 159 de pacienți au arătat o îmbunătățire semnificativă a stării de spirit când treceau prin psihoterapie cu acest diagnostic (Sulz 2010).

autor: Claudia Bera

Bibliografie:

1. Novais, F., Araújo, A., & Godinho, P. (2015). Historical roots of histrionic personalitydisorder. Frontiers in psychology, 6, 1463.

2. French JH, Shrestha S. Histrionic Personality Disorder. In: StatPearls. StatPearlsPublishing, Treasure Island (FL); 2023. PMID: 31194465.

3. Sulz S. [Hysteria I. Histrionic personality disorder. A psychotherapeutic challenge].Nervenarzt. 2010 Jul;81(7):879-87; quiz 888.

4. Nestadt G, Romanoski AJ, Chahal R, Merchant A, Folstein MF, Gruenberg EM,McHugh PR. An epidemiological study of histrionic personality disorder. PsycholMed. 1990 May;20(2):413-22

Termenul locus de control poate suna necunoscut pentru cititorii noștrii. Tocmai în ajutorul lor vine acest articol. Termenul de locus își are etimologia în limba latină și literar se traduce prin ”loc”. Practic înseamnă locul de control al unei persoane, mai exact cărei zone atribuie ea întâmplările vieții. De exemplu o persoană care are predominant locusul de control intern, în momentul în care va experimenta o despărțire, va atribui aceasta propriilor limite, convingeri, credințe etc, de vreme ce o persoană cu locus de control extern va atribui asta norocului, sorții, astrelor etc. Practic cei cu locus de control intern sunt cei care au un mai bun control asupra vieții lor (Sorensen 2006).Din punct de vedere organizațional, s-a studiat și observat că cei cu LOC intern au o mai mare motivație, performanță, satisfacție și organizare decât cei cu LOC extern (Bono &Judge, 2003).

Un alt concept care s-a studiat în legătură cu LOC este cel de stare de bine.Aparent și cum este de așteptat ca și la categoria anterior menționată, cei cu LOC intern au scoruri mai mare la orice studiu. Se pare că nevoia de putea avea control asupra mediului extern este văzută în literatură ca fiind ceva intrinsec. La polul opus, persoanele care lasă controlul la voia sorții sunt mai predispuși la a experimenta nivele ridicate de stres și valoare de sine. Bineînțeles că aceasta îi predispune pe cei cu locus de control extern și la psihopatologie și la depresie. Un al treilea concept urmărit de studiul lui Sorensen este acela de motivație.

Nevoia psihologică de auto-determinare și competență sunt de bază pentru nevoia intrinsecă de motivație și efort. LOC intern este direct proporțional cu o stare de împuternicire, ceea ce predispune persoanele să depună un efort mai mare asupra sarcinilor. (Wolinsky et al 2010). Fiind puși în fața a două concepte, cel de aptitudine sau noroc, cei cu LOC intern au răspuns că preferă să se axeze pe aptitudine la locul de muncă, de vreme ce persoanele cu LOC extern au preferat norocul. În studii, cercetătorii au atribuit celor cu LOC extern un grad foarte ridicat a ceea ce se numește machiavellianism, și anume tendința de negativitate și de manipulare, astfel în momentul în care aceștia nu obțin ceea ce își doresc se ”revoltă” împotriva destinului, divinității, sorții etc și tind să crească la ei capacitatea de manipula circumstanțele vieții, precum și pe cei din jur.

autor: Claudia Bera

Bibliografie:

1. Ng, T. W., Sorensen, K. L., & Eby, L. T. (2006). Locus of control at work: ameta‐analysis. Journal of Organizational Behavior: The International Journal ofIndustrial, Occupational and Organizational Psychology and Behavior, 27(8),1057-1087.

2. Bono, J. E., & Judge, T. A. (2003). Core self-evaluations: A review of the trait and itsrole in job satisfaction and job performance. European Journal of Personality, 17,5–18.

3. Wolinsky, F. D., Vander Weg, M. W., Martin, R., Unverzagt, F. W., Willis, S. L.,Marsiske, M., … & Tennstedt, S. L. (2010). Does cognitive training improve internallocus of control among older adults?. Journals of Gerontology Series B:Psychological Sciences and Social Sciences, 65(5), 591-598.

Întrebarea „când ar trebui să căutăm ajutorul unui psiholog?” este una complexă, care a fost dezbătută și discutată de mulți ani. De-a lungul istoriei, au existat figuri cheie care au contribuit la înțelegerea sănătății noastre mintale și a rolului psihologilor în societate. În acest eseu, vom explora contextul istoric al acestei întrebări, impactul pe care l-a avut asupra indivizilor și societății, vom identifica indivizi influenți în domeniul psihologiei, vom discuta diverse perspective pe această temă și vom lua în considerare potențialele evoluții viitoare legate de căutarea ajutorului psihologic.

Contextul istoric joacă un rol semnificativ în a înțelege când cineva ar putea avea nevoie să vadă un psiholog. Domeniul psihologiei a evoluat semnificativ de-a lungul secolelor, cu diferite teorii și abordări pentru a înțelege mintea și comportamentul uman. În primele zile ale psihologiei, problemele de sănătate mintală au fost adesea stigmatizate și neînțelese, făcând mulți indivizi să sufere în tăcere. Cu toate acestea, pe măsură ce înțelegerea sănătății mintale a avansat, atitudinile față de căutarea ajutorului de la psihologi s-au schimbat.

Personalități cheie precum Sigmund Freud, Carl Jung și B.F. Skinner au făcut contribuții semnificative în domeniul psihologiei și au ajutat la modelarea înțelegerii noastre cu privire la momentul în care cineva ar putea avea nevoie să caute ajutor psihologic. Teoriile lui Freud despre mintea inconștientă și psihanaliză au avut un impact durabil în domeniu, în timp ce teoriile lui Jung despre arhetipuri și inconștientul colectiv au oferit noi perspective asupra comportamentului uman. Munca lui Skinner asupra comportamentalismului a influențat, de asemenea, modul în care psihologii abordează tratamentul și terapia.

Impactul atunci când trebuie să căutăm ajutor psihologic poate fi profund, atât la nivel individual, cât și la nivelul societății în ansamblu. Indivizii care caută ajutor de la psihologi pot experimenta adesea modificări semnificative în sănătatea și bunăstarea lor mentală, ceea ce duce la relații mai bune, performanțe de lucru mai bune și satisfacție generală în viață. În plus, prin abordarea timpurie a problemelor de sănătate mintală, indivizii pot preveni dezvoltarea unor probleme mai grave în viitor.

Cu toate acestea, există și aspecte negative de luat în considerare atunci când discutăm când ar trebui să căutăm ajutor psihologic. Stigma care înconjoară problemele de sănătate mintală poate împiedica persoanele să caute ajutor atunci când au nevoie de el, ducând la suferințe inutile și consecințe negative. În plus, există îngrijorări cu privire la supradiagnosticarea și supramedicația în domeniul psihologiei, care pot avea efecte dăunătoare asupra persoanelor care nu au de fapt nevoie de intervenție psihologică.
În ceea ce privește perspectivele cu privire la momentul în care ar trebui să solicite ajutor psihologic, există o varietate de puncte de vedere care trebuie luate în considerare. Unii cred că toată lumea poate beneficia de terapie la un moment dat în viața lor, în timp ce alții cred că numai cei cu probleme grave de sănătate mintală ar trebui să caute ajutor. În cele din urmă, decizia de a solicita ajutor de la un psiholog este o decizie personală care ar trebui să se bazeze pe nevoile și circumstanțele individuale.

Privind în viitor, este probabil că domeniul psihologiei va continua să evolueze și să crească, cu noi abordări ale tratamentului și terapiei. Pe măsură ce înțelegerea sănătății mintale se îmbunătățește, mai mulți indivizi se pot simți confortabil căutând ajutor de la psihologi, ceea ce duce la rezultate mai bune ale sănătății mintale pentru societate în ansamblu.

În concluzie, întrebarea „când ar trebui să căutăm ajutor de la un psiholog?” este una complexă, care a fost modelată de contextul istoric, figuri cheie în domeniul psihologiei și diverse perspective asupra subiectului. Luând în considerare aspectele pozitive și negative ale căutării ajutorului psihologic, putem înțelege mai bine impactul pe care îl poate avea asupra indivizilor și a societății și putem anticipa evoluțiile viitoare în domeniu.

autor: Cristea Sonia-Maria

Surse :
Lambert, M. J. (2013). Bergin and Garfield’s Handbook of Psychotherapy and Behavior
Change (6th ed.). John Wiley & Sons.
Rowland, N., & Goss, S. (2013). Evidence Based Counselling and Psychological Therapies.
Routledge
Weisz, J. R., Kuppens, S., Ng, M. Y., Eckshtain, D., Ugueto, A. M., Vaughn-Coaxum, R., Jensen-
Doss, A., Hawley, K. M., Krumholz Marchette, L. S., Chu, B. C., Weersing, V. R., & Fordwood,
S. R. (2017). What five decades of research tells us about the effects of youth psychological
therapy: A multilevel meta-analysis and implications for science and practice. American
Psychologist, 72(2), 79–117.
https://doi.org/10.1037/a0040360