Psihologia pozitivă este studiul științific al ceea ce face ca viața să merite trăită și se concentrează pe aspectele pozitive ale comportamentului și bunăstării umane. Domeniul psihologiei s-a concentrat în mod tradițional pe tratamentul bolilor și tulburărilor mentale, în timp ce psihologia pozitivă își propune să îmbunătățească prosperitatea și fericirea umană. Aceasta poate oferi o perspectivă asupra modului în care oamenii pot optimiza sănătatea lor mentală și bunăstarea.

Martin Seligman, Mihaly Csikszentmihalyi și Barbara Fredrickson sunt cercetătorii cheie în dezvoltarea psihologiei pozitive. Martin Seligman este adesea numit “Tatăl psihologiei pozitive” pentru munca sa asupra neputinței și optimismului învățat. Cercetările lui Seligman au pus bazele acestui domeniu, schimbând accentul psihologiei de la patologie la bunăstare și caracteristici pozitive. Mihaly Csikszentmihalyi a introdus conceptul de flux, o stare de experiență optimă caracterizată prin absorbția completă în activitate. Lucrarea lui Csikszentmihalyi a evidenţiat importanţa angajării în activităţi care provoacă, dar nu împovărează indivizii, ducând la sentimente de saţietate şi satisfacţie. Barbara Fredrickson a avut contribuții importante în domeniu prin cercetarea emoțiilor pozitive și prin extinderea și construirea teoriei. Munca lui Fredrickson sugerează că emoțiile pozitive extind modelele
cognitive și comportamentale ale oamenilor, ceea ce crește flexibilitatea și bunăstarea. Prin creșterea gradului de conștientizare a principiilor și practicilor psihologiei pozitive, oamenii pot învăța să cultive emoții pozitive și să se angajeze în activități care aduc recompense, construind totodată legături sociale puternice. Cercetările au arătat că integrarea intervențiilor psihologice pozitive în viața de zi cu zi poate crește fericirea, rezistența și starea de bine generală. Practicarea recunoștinței, cum ar fi păstrarea unui jurnal sau scrierea de note de mulțumire, sporesc emoțiile pozitive și îmbunătățesc relațiile. Practicile de mindfulness, cum ar fi meditația și exercițiile de respirație profundă, pot ajuta oamenii să-și regleze emoțiile și să își îmbunătățească sănătatea mintală.

Printre oamenii influenți în psihologia pozitivă se numără Sonja Lyubomirsky, profesor de psihologie la Universitatea din California, Riverside, care a efectuat cercetări extinse asupra științei fericirii și a factorilor care afectează bunăstarea. Lucrările lui Ljubomirski asupra importanței alergătorului hedonic și a activităților intenționate pentru fericire au modelat domeniul psihologiei pozitive. Tal Ben-Shahar, fost profesor de la Universitatea Harvard și autor al cărții “Happier: Learn the Secrets of Daily Joy and Lasting Fulfillment” a popularizat principiile psihologiei pozitive în prelegeri și scrieri. Accentul pe care Ben-Shahar îl pune pe importanța emoțiilor pozitive, a relațiilor și a sensului în viață rezonează cu publicul din întreaga lume. O altă figură influentă în psihologia pozitivă este Chris Peterson, profesor de psihologie la Universitatea din Michigan și co-fondator al VIA Character Institute care a subliniat importanța cultivării punctelor forte pentru bunăstare.

Adepții psihologiei pozitive susțin faptul că axarea pe punctele tari și emoțiile pozitive poate crește fericirea și satisfacția vieții. Ei indică cercetări care arată beneficiile intervențiilor psihologice pozitive, cum ar fi exercițiile de recunoștință și practicile de mindfulness, în îmbunătățirea sănătății mintale.
Pe măsură ce domeniul psihologiei pozitive continuă să evolueze, există mai multe direcții viitoare potențiale care ar putea modela felul în care ideile despre psihologia pozitivă sunt înțelese și aplicate. Un domeniu de creștere este integrarea principiilor psihologiei pozitive în diverse arii, cum ar fi educația, asistența medicală și afacerile. Prin încorporarea intervențiilor psihologice pozitive în aceste settinguri, indivizii pot beneficia de practici bazate pe dovezi care promovează bunăstarea și reziliența.

O altă dezvoltare potențială este utilizarea tehnologiei pentru a oferi intervenții psihologice pozitive la o scară mai mare. Odată cu apariția platformelor digitale de sănătate mintală și a aplicațiilor mobile, indivizii pot participa la activități care promovează bunăstarea de oriunde, în orice moment. Prin utilizarea tehnologiei, cercetătorii și practicienii pot ajunge la o audiență mai largă și pot adapta intervențiile la nevoile și preferințele unice ale indivizilor.

autor: Cristea Sonia-Maria

Surse:
Buss, D. M. (2000). The evolution of happiness. American Psychologist, 55, 15-23
Brewer, M. B., & Pickett, C. L. (1999). Distinctiveness motives as a source of the social self. In
T. R. Tyler and R. M. Kramer (Eds.), The psychology of the social self (pp. 71–87). Mahwah,
NJ: Erlbaum
Seligman, M., & Csikszentmihalyi, M. (2000). Positive psychology: An introduction. American
Psychologist, 55, 5–14
Snyder, C., Ilardi, S., Michael, S., & Cheavens, J. (2000). Hope theory: Updating a common
process for psychological change. In C. R. Snyder & R. E. Ingram (Eds.), Handbook of
psychological change: Psychotherapy processes and practices for the 21st century (pp. 128–153).
New York: Wiley.

Se folosește pentru a tolera anxietatea în momentele dificile pentru că ne aduce înapoi în prezent și ne permite să observăm fără a critica gândurile care te îngrijorează. 

1. Așează-te într-o poziție confortabilă în care să poți rămâne pentru 10 minute. 
2. Pune ambele palme pe piept și respiră natural, ușor. Simte cum pieptul se ridică și revine la poziția inițială. Poți practica cu ochii închiși sau cu ei deschiși. 
3. Observă respirația și mută atenția treptat la podea sau pe ce ești așezat, apoi la părțile care ating podeaua. Corpul tău este stabil pe podea, coloană se alungește spre cer, te alimentezi mental cu vigoare de la pământ. 
4. Ajungi conștient că ești aici, acum, prezent, stai într-o poziție. Auzi sunetele din locația în care stai, doar le observi. Auzi sunetul respirației tale, te ajută să rămâi conștient de prezent. 
5. Ce este adevărat despre tine în acest moment? Poți începe cu a accepta că este real că stai așezat și auzi respirația, apoi să continui cu altele, este adevărat să respiri, este adevărat că te vindeci, etc. Dacă ajungi la gânduri negative, întreabă-te dacă este real, de ce ar fi real? Dacă nu este adevărat? 
6. Când simți că ai terminat de răspuns la întrebare, revino la respirație și observă cum se mișcă pieptul sub palme. 
7. Cu fiecare respirație te relaxezi, te calmezi, revi cu atenția la mediul înconjurător. 
8. Apoi spune cu încredere: este adevărat că voi depăși acest moment, mă voi bucura de libertatea de a exista în viața mea. 
9. Este o stare de calm și compasiune în sinea ta, se simte căldura din palme. Acesta a fost exercițiul, bravo, lasă să treacă. 

adaptat după BOOK: Healing is the new High by Vex King

autor: Pop Doris 

“The Virgin Suicides”, este filmul de debut al Sofiei Coppola, lansat în 1999 și reprezintă o descriere melancolică și profundă în labirintul adolescenței, izolării și misterului. Inspirat din romanul omonim scris de Jeffrey Eugenides, filmul explorează viețile a cinci surori adolescente (Cecilia – 13 ani; Lux – 14 ani; Bonnie – 15 ani; Mary – 16 ani și Therese – 17 ani) din familia Lisbon, într-o suburbie americană din anii ’70, prin lentila fascinată și adesea distorsionată a băieților din vecinătate care le admiră de la distanță. Din perspectivă psihologică, “The Virgin Suicides” este o explorare a efectelor izolării și ale represiunii asupra dezvoltării psihologice a adolescenților. Prin portretizarea vieții surorilor Lisbon, filmul aduce în prim-plan tema inaccesibilității și a misterului care învăluie adesea sănătatea mintală în adolescență. Familia Lisbon, sub conducerea strictă a părinților conservatori (portretizați de Kathleen Turner și James Woods), creează un mediu familial care este în același timp protector și profund restrictiv. Această dinamică familială servește ca un microcosmos pentru discuțiile mai ample despre modul în care societatea gestionează sau eșuează în a gestiona problemele de sănătate mintală ale tinerilor.

Filmul abordează teme grele precum suicidul, depresia și alienarea, făcându-l relevant nu doar pentru adolescenții din anii ’70, ci și pentru noi privitorii de la ora actuală. Coppola folosește o paletă de culori pastelate și o coloană sonoră evocativă pentru a contrasta cu subiectele întunecate ale filmului, creând o atmosferă care este în același timp onirică și neliniștitoare. Această abordare stilistică subliniază modul în care percepția publică asupra adolescenței este adesea înfrumusețată sau idealizată, în timp ce realitățile mai întunecate ale acestei perioade de viață rămân nevăzute sau sunt ignorate.

Suicidul reprezintă o problemă de sănătate gravă la nivel global (WHO, 2019). La nivel mondial, în anul 2019, 703.000 oameni au murit în urma suicidului. Mai mult de jumătate din numărul sinuciderilor globale (58%) au avut loc înainte de vârsta de 50 de ani. Majoritatea adolescenților care au murit prin sinucidere (88%) erau din țări cu venit mic și mediu. Suicidul a fost cea de-a patra cauză a mortalității pentru tinerii cu vârsta între 15-29 de ani, pentru ambele sexe, după accidente rutiere, tuberculoză și violența interpersonală (WHO, 2021).

Probabilitatea apariției comportamentului suicidar există întotdeauna în cursul episoadelor depresive majore. Factorul de risc descris cel mai frecvent este prezența în antecedente a tentativelor sau amenințărilor de suicid, dar trebuie reținut faptul că majoritatea tentativelor de suicid duse la bun sfârșit nu sunt precedate de tentative nereușite. Alți factori asociați cu un risc crescut de realizare a suicidului include sexul masculin, lipsa unui partener de viață sau singurătatea și prezența unor sentimente intense de lipsă de speranță (DSM-5- TR, 2022). Din film nu putem să ne dăm seama dacă cele cinci surori suferă de anumite tulburări mentale sau care ar fi mai exact factorii care au dus la deznodământul final al filmului (iarăși încerc să nu dau spoilere).

Pentru populația din România am găsit un studiu din 2022 realizat pe 1102 români cu vârsta de peste 18 ani care a căutat posibile explicații pentru ideația suicidală și tristețea profundă (Vuscan, et al., 2022). În urma derulării studiului, autorii au avut următoarele rezultate: (a) tinerii sunt mai expuși la ideația suicidală; (b) persoanele cu nivele scăzute de educație au prezentat un risc mai mare de a dezvolta gânduri suicidale; (c) prezența unor nivele scăzute ale fericirii percepute duce la creșterea riscului de a dezvolta ideație suicidală; (d) persoanele care nu au avut episoade depresive anterioare și care nu au raportat să fi avut episoade de auto-vătămare sau traumă în trecut nu au prezentat ideație suicidală; (e) 8% dintre respondenți au raportat că au avut gânduri suicidale; (f) grupul de vârstă 18-35 de ani a înregistrat un risc de 6.8 mai mare de a avea ideație suicidală decât restul grupurilor de vârstă.

Oamenii cu tulburări mentale se confruntă de multe ori cu stigmatizare sau cu stereotipuri, prejudecăți și discriminare. Anticiparea și experiența stigmatizării în viața de zi cu zi aduce o serie de consecințe negative, inclusiv rate scăzute de comportamente de căutare de ajutor, șomaj, izolare socială, o calitate a vieții scăzută, stimă de sine scăzută și sentimente de vinovăție, rușine și lipsă de speranță (Rüsch et al. 2005; Link & Phelan, 2013). Indivizii cu anumite tulburări mentale sau care apelează la servicii de sănătate mentală încearcă să evite stigmatizarea prin ascundere și disimularea informațiilor. Deși ascunderea acestor informații poate duce la scăderea discriminării, repercursiunile sunt negative și pot duce la creșterea distresului emoțional și cognitiv, creșterea emoțiilor de hiper-vigilență, rușine, vină,
neajutorare, tristețe, pierderea speranței și o frică crescută de a fi ”deconspirat” și un conflict intern constant legat de a dezvălui adevărul și de a-l menține ascuns (Oexle et al., 2017). În film putem să credem că ideația suicidară a fost disimulată tocmai pentru a evita stigmatizarea sau alte consecințe negative care ar fi putut fi impuse din mediul extern asupra fetelor.

Pentru a putea scădea efectele negative și stigmatizarea persoanelor care suferă de tulburări mentale este necesară implementarea unor ghiduri de prevenție a suicidului în instituțiile de sănătate mentală și nu numai. În România există Alianța Română de Prevenție a Suicidului (antisuicid.ro) care se ocupă TelVerde antisuicid cu numărul de telefon 800.801.200.

Filmul “The Virgin Suicides” este un film sensibil și portretizează stările interioare intense ale adolescenței, împreună cu durerile și suferințele prin care trec adolescenții. Filmul m-a lăsat cu un gol în piept și aș vrea să închei articolul cu un citat din film, chiar de la început când Cecilia vorbește cu doctorul și acesta îi spune: ,,Ce cauți tu aici, dragă? Nu ești încă destul de mare să știi cât de rea e viața.” Iar Cecilia îi răspunde: ”Este evident doctore că nu ai fost niciodată o fată de 13 ani”.

autor: Miruna Botezat