Am văzut aproape toate spetacolele de standup din galeria netflix.com și pe cele de la standup românesc de pe youtube, am fost și la show de stand up și am râs pe cinste.
Admit că este mai fain să merg la spectaco, dar și acasă cu prieteni dragi și cu popcorn este aproape la fel de plăcut și plin de râsete.
Stand up românesc mai inteligent (dacă n-am menționat pe cineva pe care tu urmărești și știi că are glume bune, te rog să îmi zici și mie)
Să fii un fan e una, să îți placă cu gândește o celebritate e alta. Îmi place cum gândește Lily Collins, pe care o urmăream pe youtube în adolescență și o admiram pentru curaj, pentru deschidere și pentru libertatea pe care și-a asumat-o.
Cu părinți indieni, cu ruține și frică a pornit un canal de youtube pentru că știa că asta dorește să rezolve, să facă oamenii să râdă și să aducă valoare prin divertisment în viața lor.
A scris câteva cărți, printre care și Be a triangle, care începe foarte bine.
Un stil organizat și totuși modern, fără presiune, încă de la început. Autorea fiind cu capul pe umerii, empatică și organizată, prezintă pe parcursul cărții o abordare relaxată, înțelegătoare a naturii umane și cu simțul umorului prezintă și unele soluții sau posibile rezolvări.
Recomand cartea oricărui cititor căruia i-a fost stârnit interesul când am menționat combinația de umor, organizare și conștiență sau inteligență emoțională.
Un exemplu este acest mesaj care într-un mod amuzant prezintă o realitate neacceptată de mulți: dacă la începutul unui acțiuni nu știm cu se rezolvă sau nu știm cum să o rezolvăm noi, înseamnă că este o situație nouă, nu că am fii noi proști.
Azi discutăm despre cum poți să folosești niște principii abstracte și generale pentru a avea rezultate concrete
descoperă care sunt valorile tale
cu un chestionar, cu un specialist, cu o listă
alege trei sau una sau două care contează cel mai mult
2. pe baza lor alege activități obiective și rezultate scontate, de exemplu dacă ai ales ca valoare esteticul, poți să îți setezi obiective cum sunt acestea: să îmi decorez estetic casa, să participla deschideri de galerii de artă, să aleg ținute în garderobă conforme cu preferințele sau un stil anume, să ajut la renovarea unul monument, să vopsesc un gard, să particip la un curs de design, să particip la un curs sau să ajung la un certificat de manichiurist, stilist, croitor, etc
3. pentru fiecare obiectiv setează pașii intermediari
ce resurse necesită, pe care le ai și de care ai nevoie, cum faci rost de ele
cine te poate ajuta
care sunt etapele concrete
de exemplu, să cauți info, te documentezi, alegi pe baza opțiunilor găsite soluțiile dorite și implementezi, dacă sunt posibile riscuri, cum le anticipezi și modifici
temen de finalizare și modalitate de finalizare, adică cum să fie rezultatul final
4. te apuci de treabă și îmi pui la vedere valoarea, obiectivul și planul pentru a te ajuta să îți amintești de ce ai început acea muncă
Am început o provocare nouă pentru citit, este al patru an de succes pe goodreads și am decis că în acest domeniu este oportun să accept un alt fel de dificultate pentru lectură.
Pentru sceptici putem să ne vedem pe meet și să le arăt cu screenshare ecranul, că poate îi ajută să se convingă că se poate. Mai jos vedeți cele patru provocări, pe care le-am realizat cu succes și pe care le consider ca fiind obiective rezolvate pentru fiecare an.
Arată bine statistica din imaginea aceasta. Dar să vă arăt și cum a fost primul an de provocare, că și statisticile de eșec contează și demonstrează ceva și oferă informații care completează imaginea de ansamblu.
* 2025 este anul în care am conectat contul de kindle cu cel de goodreads și cărțile se contorizează în reading challenge, de aceea vedeți acolo peste 1700 și nu se contorizează în cărți înregistrate pe goodreads, la arhivă, ci doar în kindle ca fiind citite
Ce se observă diferit în imaginea aceasta?
În 208 am decis că vreau să citesc mai mult, am reușit din prima? Nu, din a al doilea an? Nici vorbă, nici n-am mai încercat, în 2021 am început să citesc și în 2022 deja citesc cărțile despre cititul rapid și de psihologie și am citit între 2022 și 2024 psihologie în majoritate, doar în 2025 am decis că este nevoie să citesc mai multă beletristică.
Am citit pentru școală în toți acei ani, de nevoie, dar nu pentru că mi-aș fi asumat că vreau să citesc pentru obiectivele mele, ci pentru o motivație de a nu pica examenele, atât. Momentan, dupa cei șapte ani, pot citi și pentru că vreau și din curiozitate, dar între timp am apelat și la terapie și la mentori și la programe de formare și la propriile resurse mentale care m-au ajutat tolerez anxietatea pentru a mă concentra pe ce vreau.
Dacă vă interesează listele de cărți, vă pot trimite în format pdf descărcate din goodreads, cu drag.
Revenind la ideea principală, am început o provocare nouă, care este interesantă, uneori fun, dar destul de diferită, are reguli și categorii și mă pune să ales cărți pe care nu le-aș fi ales altfel.
Acesta este video și excel cu regulile provocării
Provocarea începe azi, durează un an și aveți vreme să vă pregătiți și să citiți pe parcursul unui an. Am început-o în 1 iulie de data aceasta pentru că stau bine cu răbdarea, dar provocarea începe oficial pe 7 iulie a anului și este al doilea an în care provocarea este propusă.
Update, până în data de 7 am ales toate cărțile din challenge și am citit deja 5 dintre ele:
Am citit carte cam pe fugă, deci am trecut prin expiențe și gânduri trăite de personaje fiind atentă, dar neimplicată. Până am ajuns la un paragraf în care m-am regăsit, despre cum terapeutul, specialistul, nu este doar rațional, ci și implicat emoțional în munca sa.
M-am regăsit în lupta internă dintre ce știm că avem de implementat, cum ar fi o atitudine neutră, compasiune, dar neapropiere de client și protocoale și dorința ca acel client să nu fii trecut prin probleme, să nu aibă nevoie de ajutor, să aibă o poveste traumatică de spus și mai ales să îi pot dizolva suferința, să nu mai fie acolo.
Dar experiențele de toate felurile sunt parte din viața umană, deci ascultăm, ajutăm, soluționăm și oferim suprot moral, avem ocazia de a fi buni cu cei care au cea mai mare nevoie.
Keeping 13 și Saving 3 sunt doua dintre romanele scrise de Chloe Walsh, pe care le recomand oricârui adolescent, mai ales băieților.
Inițial am aflat de cărți la lansare și le-am ignorat considerând că nu mă interesează subiectul destul încât să le citesc, dar recent au revenit în atenția mea și am descoperit că aveam timp și de acestea, fiind vacanță.
Ambele abordează suprinzător de bine tematici de sexualitate, emoții, bullying și sănătate mentală, chiar preznetate din perspectiva celor care le trăiesc.
M-au surprins plăcut aceste cărți și consider că sunt o lectură real de ajutor, nu doar un hipe de booktok.
Părinți au cel mai greu job din lume? Cam au, deoarece au de ajutat un copil dependent de ei să supraviețuiască și să devină adulți funcționali.
Avem impresia că e mai bine să protejăm copiii, dar dacă îi vrem independenți, au nevoie să învețe de timpuri și conform cu perioadele lor de dezvoltare niște abilități care să îi ajute în viață:
rostul muncii, aș reformula acest aspect în a învăța să depună efort pentru ce doresc, să știe să calculeze aproximativ dacă merită efortul și să învețe să lucreze și fără recompensă uneori, pentru că știm ca adulți că de destule ori viața nu ne recompensează eforturile cum ne-am dori
în aceeași temă, disciplina este o abilitate de bază care ajută traversarea perioadelor haotice și a celor cu energie scăzută fără complicații grave
reglarea emoțională și inteligența emoțională, chiar și dacă doar de bază, să înțeleagă emoțiile proprii, ale altora, să poată comunica eficient și să cunoască compasiunea
Alte cărți, din nou vă scriu depre cărți, dar ce să fac dacă citesc atâtea. Am găsit recent câteva despre viața în Paris, în zona franceză, cu stilul de viață romantizat. Două dintre ele nu sunt despre o viață ușoară și gurmandă, din contra, sunt scrise de dramele perioadei naziste și despre cum personajele se descurcă să trăiască, nu doar supraviețuiască chiar și sub ocupație sau influență care nu romantizează viața, din potrivă, o cam reduc la muncă în scopul unor idei departe de dreptul la viață și libertate.
Este un contrast destul de evident între romanele anterioare care descriau peisajele, viața simplă și fericită, mesele în stil franțuzesc și aromele gurmande care completau după-amiezi relaxate; și aceste două romane care descriu și partea mai puțin plăcută a istoriei umane, care din păcate este parte a culturii și avem de a o cunoaște pentru a ne putea deprinde de adevăratele valori pro drepturi și echitate.
Toate florile Parisului și Biblioteca din Paris m-au suprins cu aceasta oscilație între a prezenta natura umană, blândă, căutătoare de frumos, benefic și jovial, iar apoi pe cea în care supraviețuirea este necesară pentru că unii și-au dat voie să își comporte natura umană nerafinată, căutătoare de distrugere și plină de scuze pentru activități malefice. Carte Croitoreasa din Paris este puțin mai orientată spre a ne delecta cu cultura decât să se axeze pe aspecte politice.
În schimb, în cartea Inspired by Paris am găsit o comparație a culturii de origine cu cea a Parisului, una superficială aș considera, pentru că în călătoriile mele, în Paris, am surprins elemente de cultură care par foarte normale pentru un european, dar și unele care deși ar părea că țin de cultură, erau de fapt o exprimare a personalității celui care deținea restaurantul sau magazinul sau a celui care prezenta exponatele din muzeu. Deci, este o carte frumoasă, șarmantă, chiar plăcută de citit cu un pahar de vin sau șampanie, dar pentru un observator curios al diferențelor culturale poate să fie puțin prea cu iz de fascinație asupra unui stil de viață atât de bine cultivat chiar și la englezii care au o tradiție în traiul bunăstării, nu doar materiale.
cu povești cu suspans sau doar romanțe de referințe la un stil de viață natural, confortabil și italian
Secretele familiei Cabrelli, cu formulări specifice zonei, o poveste cu tril și multe detalii picante, nu doar culinare, este o carte de poveste, hihi
Lecții de italiană oferă și niște lecții de viață pe care merită să le descoperiți. Nu am cum să spun mai multe, dar pot să vă spun că viața fără sens și tihnă chiar este postretizată într-un mod care pune lampa pe neajunsurile unui stil de viață superficial.
Un secret italian, o poveste de suspans, nu doar lămâiele sunt acre în zonă, iar complicațiile unei situații normale pot să fie periculoase.
Primăvară în Toscana, “un espresso dublu cu frișcă?”, “o să învăț să gătesc mâncare italienească” și alte aspecte în stil eat, pray, love pe care cartea le evocă pentru o atmosferă italienească pentru firul narativ.