Tatuajele, din perspectiva imaginii corporale și a recuperării în tulburări alimentare

Dacă încă judeci oameni care aleg să aștearnă cerneală pe pielea lor din diverse motive, probabil ai destul timp să citești și acest articol.

Sper că îl citești din curiozitate, nu din dorința de a judeca morala tatuajelor.

Ce s-a mai studiat în cercetarea din domeniu:

  • tatuajele pot să fie un mod de a ne exprima angajamentul pentru vindecare
  • unii declară că pentru ei tataujele sunt terapeutice, se simt ca o ședință de terapie, unde se destind, deși doare
  • alții susțin că pentru ei tatuajele sunt un mod de a devia de la standardele tradiționale de frumusețe

Pentru cei intervievați în studiu, tatuajele au fost o oportunitate de a acționa cu sens, cu emoție și cu speranță, nu doar de a tatua ceva estetic sau inestetic pe piele.

autor: Doris Pop

referință: https://www.psychologytoday.com/us/blog/mind-your-body/202505/how-tattoos-support-body-image-and-eating-disorder-recovery

Cum ne dăm seama că ne mișcăm?

Avem acess la tehnologii noi, deci putem să le folosim și în scopuri de cercetare și descoperire. Un exemplu bun de urmat este cel al unei echipe din Tokio, care au monitorizat și asociat mișcare mâinii cu harta reprezentată, folosind o mănușă pentru a verifica cum este reprezentată mișcarea, cum este realizată cât de voluntar a fost realizată mișcarea.

De ce ne pasă? Pentru că atunci când învățăm abilității motorii noi, ridicatul mâinii, un sport, cum se pune mortar și cum se lipește faianța, cum se lovește mingea pentru a ajunge la poartă, sau atunci când se exersează mișcări pentru recuperare post rănire, am presupune că oricine gândește mișcarea, apoi o execută cum și-a reprezentat-o prin harta mentală gândită. Dar de cele mai multe ori, cei care învață noile mișcări, mai degrabă acționează în mod repetat, și așa explorează ce rezultă din mișcările făcute.

Mai simplu spus, dacă îi explică antrenorul cum să dea mingea la coș, nu își construiește o hartă fixă de mișcare sportivul novice, ci exersează aruncarea, ca mai apoi să poată să își calibreze direcția, forța și alte detalii.

Revenind la povestea despre studiul menționat, mânușa a fost folosită pentru a ghida un cursor pe un ecran, unde a putut să fie observată și analizată mișcarea, descoperind mișcări similare, dar diverse, nu identice, conform cu o hartă, ci mai degrabă cu tendință exploratorie pentru a afla participantul ce se întâmplă dacă mută cursorul undeva pe ecran.

autor: Doris Pop

referință: https://www.sciencedaily.com/releases/2025/04/250430142734.htm

Mirosul, un factor de protecție pentru memorie?

Nu suntem singurii care s-au întrebat acest lucru, iar niște cercetători au aplicat răspunsul printr-un joc în care au folosit mirosul, integrat în ce avea de rezolvat participantul în joc, în așa fel încât să verifice dacă ar ajuta la îmbunătățirea performanțelor cognitive.

Deja sunt destul de multe date care confirmă că stimularea olfactivă ajută la prevenția sau amânarea, ameliorarea demenței, dar pentru că știința poate să fie și distractivă, au folosit cunoașterea pentru a crea un joc pe care îl pot accesa cei care au nevoie să își antereneze mintea.

Ce îl face și mai interesant și modern, este că face parte din categoria jocurilor de VR, adică realitate virtuală și că persoana prin acel joc se imersează în contextul propus, stimulant, dar nu doar audio-vizual, ci și cu mirosuri specifice care să completeze fundalul sau scena.

autor: Doris Pop

referință: https://www.sciencedaily.com/releases/2025/04/250430142346.htm

Fericirea, nenorocirea asta cu endorfine

Căutați fericirea? Aș spera că nu chiar, că poate, dacă o căutați prea tare, se ascunde de voi. Știați? Cu cât căutăm mai mult fericirea ca o obsesie, cu atât nu avem cum să ne bucurăm de viață.

De ce? Pentru că adesea, căutând voluntar, foarte frecvent, în tot ce facem, fericirea, nu mai ajungem să ne bucurăm de realitate și să o apreciem, fiind atât de focusați doar pe a atinge acele standarde și scenarii trasate anterior.

Ne creem o regulă pe care nu avem cum să respetăm sau împlinim. Dar dacă alegem să ne orientăm deciziile spre ce ne convine, ce are sens pentru noi, ce preferăm, ce ne bucură, ne de place și când simțim plpcere, BINGO. Avem parte de momente care adunate, acelea sunt, conform religiilor, științei și altor încercări de a explica viața, monentele care însumate ne fac să spunem: anul acesta a fost unul bun, am trăit o experiență faină, ce mi-a plăcut în vacanță, ce echipă mișto am avut la proiect, ce relație frumoasă am avut până acum, hai să continuăm așa.

Deci, trei categorii de bază, deși sunt mai multe:

  • plăcere, câteodată, nevinovată mai ales
  • bucurie, ce ne încântă sufletul
  • împlinire, ce are sens pentru noi și valorile noastre

Dacă ți-aș propune să compui o listă de 50 de exemple de activități care pot să ajute să spui că ai o viață fericită, pe al câtelea loc ai pune liniștea sufletească sau pacea mentală?

autor: Doris Pop

referință: https://www.sciencedaily.com/releases/2025/05/250502102702.htm

De la cinci anișori putem reprezenta hărți mentale ?

La începutul anului, o echipă de neuro-psihologi, care studiază funcționarea umană, nu doar prin discursul, comportamentele sau rpspunsurile participanților, ci prin a-i examina pe dinăuntru cu ajutorul RMN, CT, alte metode non-invazive, de imagistică au observat într-un set de copii de cinci ani că aceștia puteau să:

  • își stabilească o rețea neuronală cu care
  • să navigheze un oraș mic, virtual
  • și să găsească calea spre a ajunge la repere specifice din acel oraș mic virtual

Ce au mai adăugat în comentarii acești cercetători:

  • felul în care construiesc mapa mentală copii diferă de adulți, spun ei, în general, până la vârsta de opt ani
  • chiar dacă aceștia reușesc să se plimbe și să evite obstacole începând cu vârsta de doi ani
  • deci au fost curioși să descopere cum diferă aceste sisteme în copilărie

O posibilă explicație pentru aceasta diferență este că își reprezintă mental distanțele, traseele și obstacolele fără a mișca ei corpul, ci fiind plimbați în brațe, în cărucioare, instrumente cu rotile pe care le folosesc înainte de a se plimba efectiv cu proprii pași.

autor: Doris Pop

referință: https://www.sciencedaily.com/releases/2025/05/250505170644.htm

Podcasturi univeristare II

sau despre ce mai bârfesc academicienii cu sens

Un podcast de la Cambridge

MIT, de întâmpină cu un podcast

Un alt fel de podcast, o lecție despre gândire critică

nu e chiar podcast, sunt cursuri sau discursuri ale academicienilor, dar se pot asculta la fel ca un podcast, Harvard style

Podcasturi univeristare I

sau despre ce bărfesc academicienii cu sens

UBB Psihologie are canal de youtube și prezintă informații utile pentru oricine vrea să le descopere

CUZA talks este o formă modernă manifesc editorial

Universitatea Aurel Vlaicu din Arad are un podcast fain

Mai știti povești din astea puse pe film pe care ar merita să le ascultăm?

autor: Doris Pop

Harvard business review

Dacă este un abonament de revistă pe care mi l-am dorit de ani de zile și nu consideram că aș fi pregătită să îl pot citi și înțelege, este Harvard Business Review.

După ce de ziua mea mi-am cadorisit un abonament pentru o lună pentru a verifica dacă chiar a meritat așteptarea și anticiparea, pot să spun cu părere de rău, da, a meritat. Am citit și citesc, chiar dacă nu pe subiecte de psihologie doar, articolele lor și apreciez stilul clar, liber, ușor de a scrie, parcă ar explica cu har, nu cu cuvinte.

Mă bucur să fii putut accesa în final, cu curaj, acest abonament care este doar un alt abonament la o altă revistă, care scrie despre business, trenduri în domeniul leadershipului, dar cel mai important momentan, despre starea de bine a angajaților și cum să înțelegem cum pot să fie ajutați să performeze la muncă, având grijă de sănătatea lor mentală.

Am un drag de HBR, nu pot explica, pentru mine nu e doar o altă revistă, e acea revistă, nu se pus pe piedestal, ci de citit cu atenție la fiecare ediție, de înțeles, de trăit, este fenomenală.

Și gata cu laudele pentru moment, verificați și voi niște exemple și vedeți dacă și voi descoperiți aceeași ușurătate cu care scriu ei despre lucuri atât de complexe.

Se spune că ce nu schimbăm, acceptăm, ei uite, am schimbat ceva prin a studia mai mult interesele personale și a depune resurse și efort între obiectivele mele.

autor: Doris Pop

link abonare: https://hbr.org/subscriptions

(mergeți până la capătul paginii pentru a vedea opțiunea de acces digital doar)

Lipsa de rușine conform budismului

Lipsa de rușine originează din lipsa de conștientizare de sine, fiind o emoție bazată pe interpretarea că un comportament făcut a fost nepotrivit cu normele sociale, etice, personale, etc. La fel cum rușinea este o suferință emoțională, și lipsa este e o cauză pentru suferință, dar în majoritate pentru ceilalți din jurul celui care nu simte rușinea.

Lipsa de grijă, considerație pentru alții, la fel ca cea pentru propria persoană sunt asociate cu comportamente dăunătoare pentru noi toți. Chiar și atitudinea de ignoranță generală față de ce comportamente pot să fie agravante, este tot un fel de suferință, sau mai bine spun, se asociază cu suferință.

Desigur, glorificarea rușinii nu este o soluție, mai ales că prezice, în cantități mari, probleme de personalitate, care sunt o disfuncție, doar o doză rațională de a aprecia ce este bine, rău, care sunt consecințele comportamentelor și învățarea unui sistem de a fi atenți la care sunt consecințele comportamentelor pentru toți cei implicați, nu doar pentru propria persoană; acestea sunt soluții utile.

autor: Doris Pop

Goleman, Daniel. Destructive Emotions: A Scientific Dialogue with the Dalai Lama (English Edition) (pp. 107-108). (Function). Kindle Edition.

Un alt fel de uitare și remedii

În textele meditațiilor budiste, întâlnim o formă de uitare tradusă ca fiind tendința de a uita (forgetfulness), dar care se referă la lipsa de prezentă de a trăi mindful prezentul. La ce se referă, de fapt este i lipsă de atenție pe moment care are drept consecință uitarea, că nu mai știm dacă am închis becul, dacă am pus pixul la loc sau alte astfel de exemple, datorate faptului că acționăm mai degrabă automat, fără a fi atenți la ce facem.

Se poate remedia cu practica zilnică a mindfulnesului. Pentru astfel de exerciții găsiți instrucțiuni pe site

autor: Doris Pop


Goleman, Daniel. Destructive Emotions: A Scientific Dialogue with the Dalai Lama (English Edition) (pp. 107-108). (Function). Kindle Edition.